Prima pagină » Sanatate » Ce este sindromul piriform? Dr. Ahmad explică cauzele, simptomele și opțiunile de tratament!

Ce este sindromul piriform? Dr. Ahmad explică cauzele, simptomele și opțiunile de tratament!

12 mai 2026, 09:01,
Redacția BZI în Sanatate

Dr. Ahmad Alqadi explică faptul că sindromul piriform reprezintă o afecțiune neuromusculară dureroasă, ce se caracterizează prin compresia sau iritarea nervului sciatic de către mușchiul piriform, care este situat adânc în fesă. Chiar dacă este o afecțiune mai puțin cunoscută, aceasta poate provoca disconfort și simptome asemănătoare cu cele ale sciaticii.

Acest sindrom cauzează amorțeală, furnicături sau durere în zona fesieră și pe picior, care sunt adesea agravate de către statul pe scaun un timp îndelungat sau de alergare.

Iată tot ce trebuie să știi despre sindromul piriform

Sindromul piriform apare atunci când mușchiul piriform, situat în zona fesieră, exercită presiune asupra nervului sciatic. Acest lucru duce la apariția unor simptome care pot fi confundate cu alte afecțiuni ale coloanei vertebrale.

Principalul simptom este durerea în zona fesieră, care poate iradia pe picior, asemănător cu sciatică. Această durere poate fi constantă sau poate apărea doar în anumite poziții. Persoanele afectate pot simți amorțeală, furnicături sau slăbiciune la nivelul piciorului.

De asemenea, statul prelungit pe scaun sau activitățile fizice intense pot agrava simptomele. Durerea se poate accentua la mers, urcat scări sau după perioade lungi de stat jos. Uneori, disconfortul este resimțit mai ales pe o singură parte a corpului. Află și ce beneficii are ginsengul pentru sănătate.

Cauzele acestui sindrom pot include suprasolicitarea musculară, traumatismele sau postura incorectă. Sportivii sau persoanele care petrec mult timp pe scaun sunt mai expuse riscului. Diagnosticul poate fi dificil, întrucât simptomele sunt similare cu alte afecțiuni, de aceea, medicul poate recomanda investigații pentru a exclude alte probleme.

Este important să nu ignori simptomele, întrucât netratată, afecțiunea poate deveni cronică. Important de menționat este și faptul că această afecțiune este mai frecventă în rândul femeilor și în rândul celor care se confruntă cu dureri cronice de spate, întrucât compresia nervului sciatic poate fi cauzată de spasmele mușchiului piriform, conform Dr. Ahmad Alqadi.

Tratament și ce trebuie să faci pentru ameliorarea simptomelor

Tratamentul pentru sindromul piriform are ca scop reducerea inflamației și relaxarea mușchiului afectat. În multe cazuri, terapia conservatoare este sufucientă. Printre cele mai eficiente metode de tratament se numără exercițiile de întindere și fizioterapia. Acestea ajută la relaxarea mușchiului și la reducerea presiunii nervului sciatic.

Aplicarea de comprese calde sau reci poate ajuta la ameliorarea durerii, iar medicul poate recomanda și medicamente antiinflamatoare pentru reducerea disconfortului. Masajul terapeutic este o altă metodă utilă, întrucât ajută la detensionarea musculaturii.

În cazurile mai severe, pot fi necesare infiltrații sau alte proceduri medicale. Corectarea posturii este foarte importantă pentru a prevenirea recidivelor. Evitarea statului prelungit pe scaun și adoptarea unei poziții corecte pot face diferența. Află și care este speranța de viață dacă ai cancer de colon în stadiul 4.

O activitate fizică moderată, precum mersul sau exercițiile ușoare, este recomandată pentru menținerea mobilității. Este important să urmezi recomandările medicului și să nu întrerupi tratamentul prea devreme. Recuperarea poate dura câteva săptămâni, în funcție de severitatea cazului. Prin exerciții, terapie și schimbări în stilul de viață, simptomele pot fi controlate, iar calitatea vieții poate fi îmbunătățită considerabil.

Sindromul piriform este o afecțiune care poate provoca dureri semnificative, dar care poate fi tratată eficient dacă este diagnosticată la timp.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost amânat luni, 28 septembrie 2026, pentru 12 octombrie, la Curtea de Apel București. Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat alături de membrii grupării lui Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu a început efectiv […]
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026