Ce trebuie să știm despre visele noastre?

Irationale, suparatoare, delirante, uneori negre. Visele noastre ne surprind. Ce indicii ne dau ei asupra funcționării creierului nostru? Ce trebuie să știm despre visele noastre?

În Antichitate, am transmis mesaje trimise de zei prin vise pentru a le dezvălui viitorul oamenilor. În 1899, psihanalistul Sigmund Freud in „Interpretarea viselor” a văzut în acestea expresia dorințelor inconștientului. Științific, studiul viselor mobilizează și astăzi multe laboratoare din lume care se angajează în diverse experimente în încercarea de a explica misterele din viața noastră.

Ce trebuie să știm despre visele noastre?

S-a crezut multă vreme că visele apar doar în timpul așa-numitului somn REM, o perioadă de activitate intensă a creierului în timpul căreia mișcările ochilor sunt foarte rapide, iar corpul este temporar paralizat. Aceste episoade scurte (de la 10 la 45 de minute), care se repetă de 4 până la 5 ori pe noapte (reprezintă un total de 2 ore la o noapte de 8 ore), au fost astfel primele identificate ca fiind dedicate viselor. Dar mai târziu, „s-a stabilit că visăm și în timpul somnului lent, când creierul este mai puțin activ, dar corpul se poate mișca: aceasta este și faza somnambulismului”, explică dr. Pallanca, psihiatru francez, potrivit Top Sante. Astfel, si persoanele care nu au somn REM (după leziuni ale creierului sau anumite medicamente) continuă să viseze!

Dacă aceste somnuri sunt diferite, la fel sunt și visele: complexe, bogate în imagini, senzații și emoții în timpul somnului REM (în care centrele emoționale sunt foarte activate), ele sunt mai concrete în timpul somnului lent și ni le amintim mai puțin ușor: o dată din doua dacă suntem treziți brusc, de 8 ori din 10 în timpul somnului REM.

„Prin urmare, toată noaptea creierul nostru produce conținut. Dar aceste filme sunt mult mai bogate, colorate și onirice în timpul somnului paradoxal, a cărui durată se prelungește peste noapte”, rezumă expertul citat.

Care este rolul viselor

Cercetările au arătat că hipocampul, o zonă de memorie cheie, este puternic activat în timpul somnului REM: visam pentru a învăța mai bine, a memora și a ne consolida amintirile, deoarece, este dovedit, somnul participă la procesul de memorare. Dar în realitate ar fi mai mult o problemă de sortare, aranjare și mai ales uitare a informațiilor stocate în memoria noastră: ar fi deci un proces de curățare a creierului, de a face loc și de a evita supraîncărcarea rețelelor noastre neuronale. Acest rol ar putea explica de ce visele noastre sunt iraționale și împletesc imagini fără legătură. De asemenea, par să aibă rolul de a regla emoțiile trăite, permițându-ne să le reducem intensitatea, să facem un pas înapoi și să ne menținem echilibrul mental.

Ce visam?

În anii 1950, americanii au creat prima bancă de vise (DreamBank), rezultatul studiilor științifice, pusă la dispoziția cercetătorilor: peste 20.000 sunt listate! In mod surprinzător (sau nu), viața de zi cu zi și interacțiunile noastre sociale sunt înrudite și suntem prezenți acolo în 90% din cazuri. Majoritatea viselor se referă la ziua precedentă, chiar dacă nu este o scenă redată identic: totul este „agitat”, delirant. În plus, dacă viziunea este cel mai prezent sens (în general la culoare), urmată de auz, senzațiile olfactive sau gustative sunt foarte rare (1% din cazuri). Scenariile noastre pot integra și stimuli externi (zgomotul mașinilor, ploaia), frecvent distorsionați.

De ce nu ne amintim visele?

Dacă simți că nu ai visat niciodată, te înșeli! Desigur, nu este clar dacă „marii visători” au cu adevărat mai multe vise sau doar dacă și le amintesc mai bine. Memoria viselor s-ar datora fazelor de micro treziri nocturne care le-ar permite să fie codificate în memorie: timpul de veghe al marilor visători este dublu față de al celor care viseaza putin. Creierul lor pare mai mult în alertă în fața stimulilor externi și mai priceput la „producerea” viselor. Dacă nu înțelegem clar această evanescență (potrivit neuropsihiatrului american Allan Hobson, 95% din visele noastre dispar), ni le amintim mai ușor pe cele de dimineața devreme, chiar înainte de a ne trezi.

Trebuie sa ne temem de cosmaruri?

Visele negative sau tulburătoare nu ar trebui luate in serios și trăite ca predicții. Astfel, echipa condusa de Isabelle Arnulf, responsabilă cu unitatea de patologii ale somnului de la Pitié-Salpétrière, a colectat visele a 700 de studenți în timpul perioadei de examinare medicală: mulți au avut coșmaruri în care au eșuat (au întârziat, s-au îmbolnăvit, nu au avut suficient timp). Ceea ce induce anxietate! Dar, prin corelarea rezultatelor, s-a constatat că cei cu vise proaste au obținut un scor mai bun la competiție, de parcă creierul lor s-ar fi antrenat sub stresul examenului pentru a-și îmbunătăți performanța; nimic premonitor!

Un cercetător finlandez sustine, de asemenea, că coșmarul ar fi un mecanism de apărare cognitivă care ar permite creierului să se pregătească pentru dificultate: ca o „simulare”. Cu toate acestea, „coșmarurile recurente și tulburătoare reflectă o problemă emoțională profundă, fie reprimată și cauzată de conflicte fizice, fie în urma unui eveniment traumatic de viață (stres post-traumatic). Tehnici precum hipnoza sau EMDR [desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări ale ochilor] pot ajuta la eliberarea acesteia și la ieșirea din aceste vise rele”, explică dr. Pallanca.

Cum interpretam visele?

Visele ne pot ajuta mobilizând amintiri la care nu avem acces atunci când ne trezim. Dar nu ar trebui să le luăm în sens strict, să le traducem literalmente, ci mai degrabă să căutăm ceea ce ne face să gândim, să refacem informațiile stocate în creier și să le folosim ca vectori pentru imaginația sau inspirația noastră. Nu este nevoie de un dicționar de vise, decodificarea lor depinde direct de noi! Putem nota în fiecare seară evenimentele care ne-au mobilizat ziua și cele care ni s-au părut importante. Dimineața, ne notăm visele cât mai detaliat posibil și căutăm corespondența care ne „vorbește”.