Prima pagină » Local » Cel mai stupid accident mortal a avut loc la Iași! Impactul s-a petrecut pe o alee, când șoferul încerca să iasă dintr-o parcare. Victima a avut partea ei de vină, spun anchetatorii ieșeni! (Exclusiv)
Cel mai stupid accident mortal a avut loc la Iași! Impactul s-a petrecut pe o alee, când șoferul încerca să iasă dintr-o parcare. Victima a avut partea ei de vină, spun anchetatorii ieșeni! (Exclusiv)

Cel mai stupid accident mortal a avut loc la Iași! Impactul s-a petrecut pe o alee, când șoferul încerca să iasă dintr-o parcare. Victima a avut partea ei de vină, spun anchetatorii ieșeni! (Exclusiv)

01 sept. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un bărbat în vârstă de 46 de ani va fi nevoit să dea explicații în instanță, după producerea unui accident rutier stupid. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis recent în judecată pe Doru Halciug, sub acuzația de ucidere din culpă. Șoferul este acuzat că nu s-a asigurat când a ieșit dintr-o parcare și a dat peste un pensionar. În urma impactului, victima a decedat

Cel mai stupid accident rutier mortal s-a petrecut pe o stradă din municipiul Iași! Așadar, impactul a avut loc pe o alee din oraș, în clipa în care șoferul încerca să iasă dintr-o parcare. Anchetatorii ieșeni susțin că victima a avut partea ei de vină.
Acum, însă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe Doru Halciug, sub acuzația de ucidere din culpă. Urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Mai apoi, magistrații vor asculta ce au de zis anchetatorii și șoferul, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz extrem de nefericit.

Ieșeanul Doru Halciug, acuzat de producerea unui accident rutier mortal

Oamenii legii au afirmat că șoferul Doru Halciug (46 de ani) a intrat în vizorul lor în urmă cu aproximativ 3 ani, când a avut loc un accident rutier stupid.

„În fapt, s-a reținut că, pe data de 6 iulie 2018, în jurul orei 10:00, inculpatul D.H. a urcat la volanul autoturismului personal, care era parcat pe o alee care face legătura cu strada Mușatini, din municipiul Iași. Acesta a pornit de pe loc și a condus în față aproximativ 5-6 metri, după care a efectuat manevra de mers înapoi. După ce a parcurs o distanță de 3-4 metri, a acroșat-o pe persoana vătămată E.V., în vârstă de 85 de ani, care traversa aleea. Inculpatul a oprit imediat autoturismul, acordându-i victimei primul ajutor, până la sosirea organelor de Poliție și a echipajului de pe Ambulanță. Victima a fost transportată la spital. Pe data de 17 iulie 2018, victima a intrat în stop cardio-circulator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare”, a susținut Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Anchetatorii ieșeni spun că victima a avut o parte din vină pentru impact

Procurorii au afirmat că și victima ar fi avut o parte din vină.

„În cauză s-a stabilit că victima a avut o culpă în producerea accidentului, aceasta încălcând dispozițiile articolului 72, alineatul 3, din OUG 195/2002, care prevăd că traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar, în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără vreun pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. Culpa victimei a concurat cu cea a inculpatului D.H., care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, încălcând dispozițiile articolului nr. 54, alineatul 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri
Accident feroviar grav în Dâmbovița. O femeie a murit după impactul dintre un autoturism și un tren de călători în zona orașului Găești. Trei pasageri au suferit atacuri de panică. Un grav accident feroviar produs joi seară în județul Dâmbovița s-a soldat cu moartea unei femei, după ce autoturismul în care se afla a fost […]
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 mai 2026
16 mai 2026