Cele mai groaznice blesteme

• „Sa se topeasca carnea pe tine ca lumanarea” • „Sa se aleaga praful si pulberea de capu-ti” • „O, Hameleon, Hameleon, jiganie spurcata, Hameleon, o, puterile ceresti cate vapsele ai pe piele, atatea pedepse sa-si dea supt piiale” • „Pe tine cadavru spoit cu unsoare, te blestem sa te-mputi pe picioare”

O magie infioratoare a fost tesuta pe seama blestemelor. Moldova, ca si celelalte regiuni, a cunoscut o practica nemaipomenita a blestemelor. Acestea capatau o functie foarte importanta, isi faceau efectul, tocmai prin invocarea fortelor divine, deci supranaturale. Blestemul, magia cuvintelor, functiona asemenea unei legi implacabile care dirija lumea. Cum alte forme de legi, cutumele, erau adesea incalcate, blestemele cazute asupra cuiva, probabil prin autosugestie, conduceau catre indeplinirea lor, de unde si groaza de a fi blestemat si, implicit, de a gresi, pacatui. „Sa se topeasca carnea pe tine ca lumanarea” sau „Sa se aleaga praful si pulberea de capu-ti” ori „O, Hameleon, Hameleon, jiganie spurcata, Hameleon, o, puterile ceresti cate vapsele ai pe piele, atatea pedepse sa-si dea supt piiale”, cum blestema nimeni altul decat Dimitrie Cantemir, sunt cateva exemple de blesteme pe care romanii aveau sa le uite cu timpul, mai ales ca Biserica a interzis aceasta practica oarecum pagano-crestina. O parte dintre blesteme au capatat in modernitate forma de injuratura, de aceea nu este de mirare ca injuraturile la romani, in special moldoveni, sunt atat de des verbalizate.

Blestem de poet

„Pe tine cadavru spoit cu unsoare/ Te blestem sa te-mputi pe picioare/ Sa-ti creasca maduva, bogata si larga/ Umflata-n sofale, mutata pe targa…”, iata o parte din Blestemul lui Tudor Arghezi. Dar nici Eminescu nu a ocolit blesteme in versurile sale. „Decat o viata moarta, un negru vis de jale/ Mai bine stinge, Doamne, viata natiunii mele/ Decat ca soarta oarba din chin in chin s-o poarte/ Mai bine-atinge-i fruntea cu vantul marei moarte”, sunt cateva din versurile poeziei Muresianu de Eminescu. Dar pana la acest tip de blesteme, au fost proferate altele, cele pentru furt de carti, cele pentru domnitori hapsani, cele pentru hotii de pamant, bijuterii, cele pentru cei care nu respectau impartirea mostenirilor si multe altele. Insusi imnul national poarta o unda de blestem aruncat „barbarilor de tirani”, dovada a unei traditii in care blestemul era singura forma de a se face dreptate.

Blestemul lui Stefan cel Mare

Dar si insusi domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare, a lasat unul din cele mai teribile blesteme. Acest blestem este pentru acela sau aceia care vor strica ceea ce a facut el. Este vorba de Manastirea Dobrovat, ultima sa ctitorie, careia ii inchina 3 sate. „Iar cine vrea sa strice aceasta, unul ca acela sa fie blestemat de Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si de Preacurata lui Maica, si de 4 sfinti evanghelisti si de sfintii verhovnici apostoli Petru si Pavel si de ceilalti si de cei 318 sfinti parinti purtatori de Dumnezeu de la Nicheea, si de toti sfintii care din veac au placut lui Dumnezeu, si sa fie asemenea lui Iuda si blestematului Arie….”, asa incepe hrisovul domnesc prin care sunt daruite trei sate Manastirii Dobrovat pentru a preveni pe cei care ar fi indraznit sa rupa dania domneasca. Dar si mitropolitii au dat tot felul de blesteme, cum ar fi blestemul mitropolitului moldovean Iacov Stamati, in anul 1796, ba chiar si al mitropolitului Veniamin Costache. Cartile de blestem isi faceau efectul, cei blestemati cadeau in nebunia magiei cuvintelor blestemului.