Ciozvârta aruncată de Orban presei

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La mult timp după ce am solicitat insistent crearea unei scheme de ajutor pentru jurnaliști și pentru casele de presă, prea târziu, Ludovic Orban a decis ca Guvernul să le arunce jurnaliștilor o ciozvârtă. Aparent, suma pusă în joc pare impresionantă. 200 de milioane de lei. Dar numai aparent.

Din capul locului fac afirmația, pe care urmează să o susțin, că aceasta nu este o schemă de ajutor. Este o operațiune prin care Guvernul încearcă să cumpere bunăvoința presei. Oferind acolo unde dorește și numai acolo unde dorește contacte de publicitate. Prin care, vezi Doamne, urmează să fie mediatizate măsurile luate în combaterea pandemiei. De aceste contracte de publicitate vor beneficia, cu câteva excepții, televiziunile și casele de presă, ale căror politici editoriale sunt favorabile sau cel puțin convenabile PNL-ului. Sunt deci bani publici care urmează să fie cheltuiți în scopuri politice.

Dacă Guvernul și doar Guvernul, nu și partidul și-ar fi pus vreodată problema întăririi frontului anti-pandemie printr-o mediatizare inteligentă, susținută și convingătoare a măsurilor pe care le iau instituțiile statului și a măsurilor pe care trebuie să le ia fiecare cetățean în parte, atunci aceste contracte de publicitate ar fi fost inițiate și încheiate nu acum, când ne aflăm pe așa-numitul platou al epidemiei, urmând să aibă loc curba descrescătoare, ci de la bun început. Atunci când ofensiva mediatică ar fi putut să aibă eficiența maximă. Prin urmare, motivul real este altul. Este altul decât cel enunțat. Este altul decât intenția de a ajuta presa aflată în dificultate.

Între timp, în România sunt sute de ziare, în special locale, care nu se mai tipăresc. Multe dintre rețelele de distribuție au dat faliment. Sau sunt aproape de faliment. Tipografiile și-au oprit și ele activitatea. Redacțiile s-au pulverizat. Ziariștii au plecat acasă. Și unii dintre ei încearcă să se adapteze făcând presă electronică. Pentru care însă nu primesc niciun ban. Casele de presă care au mai rămas și ziariștii care încearcă să supraviețuiască din această meserie, sunt tot mai ușor de cumpărat. Prețul activității lor a scăzut exponențial, pe măsură ce familiile pe care le întrețin se luptă din ce în ce mai greu să supraviețuiască. Presa în ansambul ei reprezintă un important serviciu de interes public. Ea este indispensabilă unei societăți normale la cap.

În statele Uniunii Europene, una dintre primele griji ale Guvernelor, pe lângă cele de sănătate publică, a fost elaborarea și implementarea unor scheme financiare, prin care acest serviciu public să poată supraviețui și traversa cu bine criza economică. Ce ar fi presupus în România o asemenea schemă? Răspunsul este simplu de dat. La fel cum medicii din prima linie și ceilalți membri ai personalului medical primesc în această perioadă venituri suplimentare, prin intermediul Ministerului Muncii s-ar fi putut rezolva problema extrem de simplu, prin listarea celor câteva mii de jurnaliști activi și finanțarea acestora de la buget, pentru o perioadă rezonabilă de timp. În felul acesta, ziariștii și-ar fi putut menține independența față de patronii lor, și așa pusă în ultimii ani la grea încercare. Aceeași schemă ar fi trebuit să vizeze în mod direct și casele de presă, care încă își mai desfășurau activitatea în întreaga țară la declanșarea pandemiei și, respectiv, a crizei economice. Proporțional cu numărul de cititori sau de telespectatori sau de ascultători, casele de presă ar fi putut fi în mod direct finanțate de către Guvern. În baza unei liste cât se poate de transparente. Și nu în funcție de alte criterii. Dar nu s-a întâmplat așa.

Guvernul Orban încearcă să cumpere politic presa. Atâta presă câtă a mai rămas. Încearcă să câștige bunăvoința unor patroni de presă. Cu zăhărelul într-o mână și cu biciul în cealaltă, face mai mult decât tentativa de a câștiga bunăvoința unor case de presă. Intenționează să le dreseze. Să le captureze. Să le țină prizoniere.

Sub aspect moral, nu este nicio diferență între această operațiune, prin care Guvernul utilizează 200 de milioane de lei din bani publici pentru a cotropi politic o parte a presei și specula ordinară care se face în perioada crizei cu măști, cu mănuși și cu alte echipamente de protecție. În esență, nu există nicio deosebire. Ceea ce unii fac individual, alții fac la nivel de partid și de stat. În acest fel, PNL încearcă să se transforme într-un partid stat.