Prima pagină » Titlurile zilei » „Mega-captură” a polițiștilor din Iași, după 19 percheziții: pistoale cu bile și câteva petarde. Pe un braconier care a împușcat mortal un cal nu sunt în stare să-l găsească de trei săptămâni

„Mega-captură” a polițiștilor din Iași, după 19 percheziții: pistoale cu bile și câteva petarde. Pe un braconier care a împușcat mortal un cal nu sunt în stare să-l găsească de trei săptămâni

06 nov. 2026, 02:00,
Lucian SAVA în Titlurile zilei

De trei săptămâni, polițiștii din Iași nu sunt în stare să prindă un braconier care a împușcat mortal un cal la Comarna, dar se laudă că, după efectuarea a 19 percheziții domiciliare, au ridicat, printre altele, pistoale cu bile și petarde.

Dacă n-ar fi de râs, cu siguranță ar fi de plâns. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au anunțat cu surle și trâmbițe că au efectuat 19 percheziții domiciliare, iar în urma acestora au ridicat, printre altele, pistoale cu bile (pe care le poți cumpăra de la colțul străzii, fără să fie nevoie de autorizație) și câteva zeci de petarde.

„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în zilele de 2, 3 și 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Iași – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară în județul Iași. Activitățile au fost desfășurate în cadrul a două dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, ce vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie 2025 – martie 2026, persoanele bănuite de săvârșirea faptei ar fi achiziționat, fără drept, muniție neletală prin comenzi online de pe o platformă, precum și arme neletale supuse autorizării prin intermediul unui site”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

„Mega-captură” a polițiștilor din Iași, după 19 percheziții

Cum era de așteptat, polițiștii au anunțat o „mega-captură”.

„În cadrul perchezițiilor au fost legitimate 38 de persoane, fiind descoperite și ridicate 10 arme neletale, o arbaletă, 262 de elemente de muniție de tip bilă de cauciuc, 3.605 elemente de muniție de tip diabol, 1.400 de elemente de muniție destinate armelor neletale, 5 săgeți, 37 de butelii de gaz comprimat CO2, 1.013 bucăți de articole pirotehnice, categoria P1; 11 bucăți de articole pirotehnice, categoria F4; 51 de bucăți de articole pirotehnice, de tip emițător de sunet, categoria P1. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, și s-a dispus luarea măsurii anulării dreptului de a deține, purta și folosi arme față de o persoană. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigații Criminale, Secțiilor 1, 2, 5, 6 Poliție Iași, Secției 1 Poliție Rurală Iași, Secției 3 Poliție Rurală Popricani și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași”, au transmis polițiștii.

De trei săptămâni, nu sunt în stare să găsească braconierul

Între timp, de trei săptămâni, polițiștii nu au reușit să dea de urma unui braconier care a împușcat mortal, pe timp de noapte, un cal al unui biet țăran din Costuleni. Pe 11 octombrie, Dorinel Rusu își găsea calul mort, pe câmp. Acesta a cerut ajutorul polițiștilor, dar până astăzi oamenii legii nu au reușit să dea de urma braconierului.

„Din verificări, a rezultat faptul că, la data de 11 octombrie a.c., acesta și-ar fi dus cabalina pe un teren extravilan din comuna Comarna, cu scopul de a o lăsa la păscut. A doua zi, acesta ar fi găsit-o întinsă la sol, prezentând leziuni la nivelul pieptului și al picioarelor din față. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și uz de armă fără drept. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, a declarat atunci Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Întrebat din nou despre stadiul anchetei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași a transmis că nu sunt noutăți.

„Mega-captură” a polițiștilor din Iași, după 19 percheziții, pare mai degrabă o bătaie de joc.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026