Prima pagină » National » Crimă, în Iași! Ieșean cu două concubine, pedepsit definitiv pentru omor! Sentința: 12 ani de pușcărie!

Crimă, în Iași! Ieșean cu două concubine, pedepsit definitiv pentru omor! Sentința: 12 ani de pușcărie!

18 sept. 2020, 08:37,
în National

Crimă, în Iași! Un ieșean cu două concubine, acuzat de omor. și-a aflat ieri sentința definitivă. Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au respins apelul formulat de Stelică Marin. Bărbatul, care ar fi avut relații cu două femei, a fost condamnat la 12 ani de pușcărie

Un ieșean acuzat de omor a fost condamnat definitiv ieri. Astfel, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au respins apelul formulat de Stelică Marin. “Instanța respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Stelică Marin împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care o menţine. Definitivă”, au precizat judecătorii ieșeni.

Stelică Marin, acuzat de omor de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași

Inițial, Marin Stelică a fost pedepsit de judecătorii Tribunalului Iași la 12 ani de închisoare, pentru omor. Stelică Marin (40 de ani), din localitatea Moșna, a fost trimis în judecată de procurori în urmă cu mai bine de un an. Ieșeanul a fost acuzat că a comis o crimă, respectiv că a ucis un musafir, iar pe un altul l-ar fi bătut. La începutul lunii noiembrie 2019, săteanul din localitatea Moșna a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, dar, ulterior, încadrarea juridică a fost schimbată în omor, deoarece victima a murit în spital.

Procurorii ieșeni au precizat că ieșeanul și-a chemat doi amici la o „băută”. După ce s-au cinstit din belșug cu alcool, între cei trei a izbucnit un conflict. Anchetatorii au afirmat că lui Stelică Marin i s-a năzărit că musafirii i-ar fi făcut ochi dulci iubitei lui, motiv pentru care individului i-a sărit țandăra și a început să își apostrofeze invitații. De aici și până la crimă nu a mai fost mult.

Scandal izbucnit de la o femeie, între Stelică Marin și musafirii lui

Anchetatorii au spus că, la un moment dat, unul dintre musafiri nu a mai suportat și a decis să riposteze verbal. Acest fapt i-a ridicat tensiunea lui Stelică.

„Astfel, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, care a avut loc în curtea locuinței sale, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Loviturile au fost date cu pumnul, cu o bucată de lemn și, mai apoi, cu o furcă. Victima a suferit, astfel, leziuni importante la nivelul capului, dar și fracturi costale”, a precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit acesteia, cel de-al doilea invitat a încercat să îl calmeze pe Stelică Marin și să aplaneze scandalul, numai că și el ar fi fost luat la pumni de către agresor. După ce Stelică Marin s-a „răcorit” bine, spiritele s-au mai calmat. În acel moment, victimele au anunțat autoritățile despre producerea incidentului. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de Poliție. Cei doi musafiri, umpluți de sânge, au fost preluați și transportați la spital. La câteva zile de la internare, una dintre victime a decedat din cauza leziunilor suferite. În eventualitatea în care ieșeanul Stelică Marin va contesta sentința emisă ieri de judecători pentru crimă, urmează ca magistrații Curții de Apel să stabilească ce se va întâmpla în continuare cu acesta.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante
România este de aproape patru luni fără un Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan analizează noi consultări, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au variante diferite pentru funcția de premier. Criza politică de la București continuă, după ce consultările anunțate pentru începutul lunii septembrie nu au avut loc. Președintele României, Nicușor Dan, analizează […]
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 septembrie 2026
03 septembrie 2026