National

Criza economică nu se va sfârşi nici în 2021, considera Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal

Publicat: 07 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Criza economică nu se va sfârşi nici în 2021 considera Daniel Dăianu preşedintele Consiliului Fiscal
Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal

Într-o intervenţie la un post de televiziune, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal susţine faptul că actuala criză economică nu se va termina nici în 2021. Acesta este de părere că umanitatea se afla într-un război cu virusul COVID-19, iar economia statelor este principala victima.

Companiile private mari vor efectua numeroase restructurări şi vor da afară oameni. Dacă acest lucru se va întâmpla va exista riscul unei destabilizări sociale imense. Guvernul şi statul va trebui să ia decizii concrete şi extrem de dificile. Totuşi, statul roman va trebui să nu crească cheltuielile nepermanente şi să aibă un program bun de consolidare fiscală.

Criza economică, în strânsă legătură cu virusul COVID-19

În altă ordine de idei, preşedintele Consiliului Fiscal considera că virusul COVID-19 este încă unul misterios care crează o mare necunoscută comparativ cu un război în care se folosesc tancuri, sau spre deosebire de un război hibrid. Singura modalitate de a învinge virusul şi a câştiga războiul va fi respectarea unor reguli stricte.

Conform aceluiaşi preşedinte al Consiliului Fiscal, România are un buget ce se bazează pe surse de venit firave şi care are deficite mari

„Bugetul public este în continuare puternic afectat. Avem distorsiuni nu numai legate de o structură a economiei, avem diferențe mari de competitivitate din diferențe de salarii dintre oameni, dar avem și un regim fiscal profund inechitabil prin faptul că el nu promovează transparența, șansele egale. Sunt contributori care sunt onești, dar sunt și contributori care sunt de cealaltă parte” – a arătat Daniel Dăianu.

România trebuie să aibă creşteri de venituri la bugetul de stat

În altă ordine de idei, preşedintele Consiliului Fiscal considera că România trebuie să aibă creşteri de venituri în buget, dar nu neapărat din taxe şi impozite. În contextul economic traversat de România, o creştere a taxelor şi impozitelor este total neavenit şi ar putea duce la o şi mai mare destabilizare. Daniel Dăianu crede că acest declin al economiei și situaţia economică precară va continua şi în 2021.

„Noi ce vrem este să nu creștem cheltuieli permanente, să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma”, spune Daniel Dăianu. „Nu poți să-ți asumi în mod responsabil o creștere cu 40 la sută a punctului de pensie”, a subliniat el.

„Eu sper că nu se va inversa această decizie, care a fost luată cu dificultate, de a crește pensiile cu 14 la sută”, a adăugat Daniel Dăianu, referindu-se la intenția parlamentarilor de a modifica ordonanța de rectificare bugetară și de a reintroduce creșterea pensiilor cu 40 la sută.

Omenirea nu a învăţat nimic din această pandemie

În continuarea interviului, Dăianu considera că omenirea nu a învăţat nimic din evenimentul extrem care a avut şi încă are loc la nivel mondial. Exista o mare întrebare la nivel mondial legată de creşterea veniturilor fiscale. Acestea nu trebuiesc lăsate la nivelul acesta, nivel extrem de mic. Totuşi, în România s-a dorit informatizarea ANAF-ului, dar nu s-a pus în practică nici până acum, deşi vecinii noştri au reuşit acest lucru:

Pandemia nu ne vizitează ca unic eveniment extrem. Vor urma poate și altele de aceeași factură. Omenirea este descoperită și nu a învățat suficient. (Poate asiaticii sunt mai experimentați și nu au avut memorie scurtă). Dacă vom fi vizitați și de alte evenimente extreme, ce vom face? Vom rămâne cu aceleași venituri fiscale, care sunt extrem de mici? De aceea ar fi nevoie de creșterea veniturilor fiscale. Cum s-ar putea face asta? De pildă, prin informatizare. La noi nu s-a dorit informatizarea ANAF-ului. De ce s-a putut face în Polonia, în Bulgaria? Ei și-au crescut astfel veniturile la buget cu 2-3 procente. Cu ce atentează la libertate declararea averilor, această transparență care ar trebui să guverneze toate domeniile? Nu există o discuție onestă la noi, pentru că sunt mulți care se simt cu musca pe căciulă, vor să rămână lucrurile așa cum stau” – susține Daniel Dăianu. „Nu suntem insulă în Pacific. Suntem în Uniunea Europeană. Alții au putut să-și crească veniturile prin colectare mai bună”, a adăugat președintele Consiliului Fiscal.

Adauga un comentariu