Actualitate

Cu ce se ocupă Raluca Diaconu, sora lui Theo Rose. Ce relație au cele două

Publicat: 23 nov. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Cu ce se ocupă Raluca Diaconu sora lui Theo Rose. Ce relație au cele două
Theo Rose are o soră mai mare, cu 11 ani mai mare, care este interpretă de muzică populară

Raluca Diaconu, sora lui Theo Rose, este mai puțin cunoscută decât actrița din serialul „Clanul”, cu toate că și ea este artistă. În vârstă de 36 de ani, aceasta este interpretă de muzică populară dar și realizatoare de emisiuni folclorice. Mai mult, Theo Rose spune că sora ei mai mare a încurajat-o să aibă o carieră artistică.

Theo Rose, în vârstă de 25 de ani, are o carieră solidă în showbiz, fiind una dintre cele mai căutate cântărețe. Micuță de statură, aceasta are o energie debordantă pentru cei 1,63 metri și greutatea de 50 de kilograme. Theodora Maria Diaconu, pe numele din buletin, este una dintre cele mai apreciate și cunoscute artiste din România.

Și dacă despre ea se știu atât de multe, mai puține lucruri se cunosc despre familia ei. Ei bine, Theo Rose mai are o soră mai mare, Raluca Diaconu, dar şi un frate, Radu. În plus, actrița din „Clanul” nu este singura celebră din familie. Raluca, în vârstă de 36 de ani, este cântăreață de muzică populară, dar și realizatoare și prezentatoare de emisiuni la Favorit TV și Național FM.

Raluca Diaconu este sora mai mare a lui Theo Rose

Theo Rose, pe numele ei real Teodora Maria Diaconu, a reușit să devină cunoscută într-un timp foarte scurt, însă nu este singura celebră din familie. Raluca Diaconu, sora mai mare a lui Theo Rose, lucrează de opt ani în televiziune și radio. Deși au trecut atâția ani, Raluca nu a uitat de debutul ei, de care își amintește cu drag.

„Îmi amintesc perfect zilele de casting. Ştiu că au fost peste 40 de concurenţi, erau şi alţi interpreţi de muzică populară, erau fete frumoase, erau şi alţi oameni care mai făcuseră televiziune, dar a fost şansa mea! M-am dus fără aşteptări, am fost aproape relaxată şi astfel a început o poveste pe care o visasem din copilărie.

A fost o perioadă de debut foarte intensă pentru mine, cu multă muncă. Dar au fost oameni care au crezut în mine, în talentul meu, oameni de la care am învăţat televiziune şi cărora le sunt recunoscătoare. Diferit a fost debutul în radio. A fost doar o tranziţie, iar azi fac şi televiziune, şi radio, pe lângă muzică”, a declarat sora lui Theo Rose.

Cu toate că sunt foarte apropiate, Raluca Diaconu a spus că ea și sora ei se văd cam rar, din cauza programelor încărcate.

„Ne vedem rar, programul nostru este foarte plin şi suntem foarte muncitoare. Însa anul acesta am fost într-o vacanţă împreună, în Thailanda. A fost cadou de ziua mea din partea ei! O vacanţă spectaculoasă, cu experienţe frumoase, în care ne-am şi odihnit foarte mult”, a mai spus Raluca Diaconu.

Theo Rose a fost îndrumată de sora ei către muzică

Într-un interviu mai vechi, Theo Rose a spus că sora ei a fost cea care a încurajat-o către muzică. Și se poate spune că a fost foarte inspirată deoarece, astăzi, Theo Rose, are o carieră de succes. Piesele ei muzicale sunt cunoscute de o țară întreagă, este antrenor la „Vocea României”, dar a debutat și în lumea serialelor TV.

„Raluca m-a îndreptat către muzică, ea şi-a descoperit dorinţa de a cânta, de a fi artistă, pe la 16 ani. Părinţii mei n-au fost deschişi la început, pentru că fiind la ţară, şansele să ajungi mare artistă erau minime. Nu puteai ajunge să cânţi la evenimente. Există multe exemple în jurul nostru, dar nu-ţi închipui că poţi fi chiar tu unul dintre aceia care au succes.

Pe mine ai mei m-au susţinut din răsputeri, dar pe sora mea nu, la începuturile ei, când şi-a dorit să cânte. N-au fost întru totul de acord cu ideea asta. Până când ea a început să se descurce singură şi nu a mai avut nevoie de susţinere, le-a arătat că merge într-o zonă curată şi că lumea asta nu este aşa cum îşi închipuie ei. După care eu când am ales la fel, muzică, părinţii m-au lăsat pe mâna soră-mii şi ea s-a ocupat de tot”, spunea Theo Rose, în urmă cu ceva timp.

Comentarii
Adauga un comentariu