Cum le-a schimbat viata Revolutia din 1989

• Cotidianul BUNA ZIUA IASI prezinta situatiile in care s-au aflat o parte dintre sefii administratiei locale, medici, politisti, procurori, judecatori sau profesori inainte si in timpul evenimentelor din decembrie `89 • „Am stricat toata inmormantarea pentru ca lumea discuta numai despre caderea lui Ceausescu”, spunea medicul Scripcaru • „Mama ma credea mort”, isi aduce aminte viceprimarul Grigore • „Revolutia mi-a oferit o sansa uriasa de a ma aseza la masa cu alti oameni”, spune Adascalitei

Cozi interminabile, gloante suierand si manifestatii in strada este filmul pe care l-au trait o parte dintre sefii administratiei locale, medici, politisti, procurori, judecatori sau profesori. Acestia si-au adus aminte atat de evenimentele petrecute in luna decembrie a anului 1989, cat si perioada de dinainte, cand alimentele de baza se obtineau foarte greu dupa stat la rand ore intregi sau chiar zile. Revolutia din 1989 si-a pus pregnant amprenta asupra multor oameni, in timp ce o parte din cei care au dezvaluit acele vremuri reporterilor cotidianului BUNA ZIUA IASI nu au fost foarte afectati de evenimentul care s-a dorit a schimba radical fata societatii. Unii au trait acele vremuri fara a simti foametea, frigul, altii au facut sacrificii pentru a supravietui. O parte dintre acestia au simtit pe propria piele manifestatiile petrecute in `89, in timp ce Revolutia pentru altii s-a petrecut doar la televizor. Oricum ar fi, caderea comunismului a influentat mai mult sau mai putin destinele fiecaruia.

Revolutia a plecat de la Iasi

stirilebzi.ro

Au crescut prețurile la pompă pentru benzină și motorină! Cât plătim în plus

Stirile PROTV

A început lupta pentru putere în clanul Corduneanu. Cine sunt cei trei pretendenți la "tron"...

Ziua de 14 decembrie va ramane mereu in memoria iesenilor. In acea zi, s-a dat de la Iasi semnalul pornirii revolutiei anti-comuniste. Chiar daca a fost inabusita, revolta a fost un semn clar al dorintei romanilor de a scapa de sub jugul comunist. In 14 decembrie 1989, la Iasi a fost planificata si trebuia sa aiba loc prima revolta impotriva regimului comunist. Atunci a fost si infiintat Frontul Popular Roman, organism care pusese la cale un plan prin care sute de mii ieseni trebuiau sa se adune in centrul orasului, in Piata Unirii, pentru a participa la un miting de protest. Si pentru ca atunci trebuiau racolate cat mai multe persoane, metoda era asemanatoare unui adevarat scenariu de film. Fiecare membru al gruparii trebuia sa racoleze alti trei, care la randul lor aduc alti trei adepti. Totusi, Militia si Securitatea de atunci au aflat de acest plan din timp, iar pe 14 decembrie, la ora 16.00, cand ar fi trebuit sa izbucneasca revolta, toate strazile orasului erau deja blocate de securisti deghizati in sportivi si de membrii fortelor speciale de interventie. Cel care ar fi trebuit sa dea semnalul revoltei, prin tragerea clopotelor Mitropoliei din Iasi, fusese arestat insa de Militie.

„Nu va certati, sa nu se supere domnul macelar”

Viceprimarul Gabriel Grigore isi aduce aminte de momentele dinainte din 1989, cand cozile la magazine erau interminabile si cand alimentele erau vandute cu portia. „Liceul l-am terminat in 1986 si imi aduc aminte ca forma de protest era sa nu ma duc la cozile interminabile. Eram arondati la o alimentara de pe Splai Bahlui si imi aduc aminte o fraza care m-a marcat. Oamenii stateau la rand si spuneau «nu va certati, sa nu se supere domnul macelar». Imi aduc aminte si de punctul de pe Socola unde se dadea paine si inainte de Craciun cozile erau pana in Podu Ros. Dupa, a fost mutat randul prin spatele blocurilor. Insa prin anii a80 mi-am dat seama ca nu mai existau cele doua tipuri de smantana: groasa si lichida”, spune actualul viceprimar iesean. Chiar daca nu a primit recunoasterea de revolutionar, viceprimarul poate fi catalogat pe drept „revolutionar”, din moment ce in decembrie a89 a fost in mijlocul evenimentelor de la Bucuresti. „In acea perioada eram student la medicina in Bucuresti. Pe data de 21 decembrie m-am dus la Casa Scanteii, acolo unde se edita primul ziar: Scanteia Poporului. Tin minte ca la metrou, revolutionarii cu pancarte aveau fetele efectiv cenusii. Pentru ca se tragea cu gloante la Casa Scanteii, am stat pe burta pana dimineata. Aveam 21 de ani atunci. Normal, m-am simtit in pericol. M-am intors la Iasi pe data de 24 decembrie. Mama ma credea mort. Am participat atunci la apararea radioului. N-am sa uit cum oamenii aduceau mancare revolutionarilor. Chiar si taximetristii mergeau gratis pentru revolutionari. Ce m-a tulburat cel mai mult: pe bulevardul Magheru din Bucuresti este o cruce in memoria tinerilor calcati de un TAB (transportor amfibiu blindat – n.r.). Insa cel care conducea respectivul TAB a fost lovit de o piatra, si-a pierdut cunostinta si nu a putut evita impactul. Practic, lupta era: tineri contra tineri”, a mai spus viceprimarul.

Trei zile pentru 20 litri de benzina

Celalalt viceprimar, Romeo Olteanu, a povestit vremurile din acea perioada care nu au fost prea tulburi in contextul iesean. „In a89 aveam 37 de ani si eram cercetator la Institutul de Cercetari pentru Fibre Sintetice. In momentul in care s-a anuntat, toata lumea in coloana s-a indreptat spre prefectura. A fost un discurs la prefectura, dupa care nu s-a intamplat mare lucru. Apoi am mers acasa si am urmarit evenimentele la televizor. In ceea ce priveste momentele dinainte de Revolutie, eu am stat la un singur rand. Aveam colegi ale caror sotii lucrau la magazine. Am stat la rand la ness si banane. Dar cel mai mult am stat la cota pentru benzina. Faceam cu randul si lasam masina in benzinarie si doua-trei zile. Era o cota de circa 20 de litri”, a spus Olteanu.

Judecatorul Dublea era tehnician

Astazi, Aurel Dublea este judecator la Curtea de Apel Iasi si unul dintre cele mai cunoscute nume din magistratura. Inainte de anul 1989, acesta a lucrat ca tehnician la Institutul de Cercetare si Proiectare Celuloza si Hartie, sucursala Iasi, iar imediat dupa 1990 a intrat pe postul de jurist la Intreprinderea pentru Prelucrarea Lemnului Iasi. In timpul Revolutiei a asistat la derularea evenimentelor, ca majoritatea romanilor. Pentru cateva luni, inainte de Revolutie, a fost si membru de partid. „Imi amintesc ca in anul 1989 am devenit membru de partid si l-am vazut pentru prima data pe Ceausescu. A venit la Iasi la deschiderea anului scolar. Cu aceasta ocazie, am vorbit cu ministrul de Interne de la acea vreme si imi amintesc ca eram destul de bucuros”, a spus Aurel Dublea. Fotografia alaturata reprezinta o copie dupa prima legitimatie de jurist, din 1990.

Presedintele Tribunalului era student la TCM

Un alt nume foarte cunoscut in magistratura ieseana este cel al lui Radu Tarniceriu, actualul presedinte al Tribunalului Iasi. In anul Revolutiei, acesta era student in anul al III-lea la Tehnologia Constructiei de Masini, din cadrul Universitatii Asachi. „Erau ani destul de frumosi pentru ca eram student. Stateam in caminul T17 din Tudor Vladimirescu. Incepand cu data de 14/15 decembrie 1989, am inceput sa vad manifeste prin care eram anuntati ca trebuie sa ne intalnim in Piata Unirii. Erau manifeste semnate de Frontul Salvarii Nationale, chiar daca se stie ca aceasta denumire a aparut cateva zile mai tarziu”, si-a amintit Radu Tarniceriu. De asemenea, acesta si-a mai amintit ca zilele Revolutiei l-au prins incercand sa intre pe ascuns in caminul C5 din complexul Titu Maiorescu, fostul Puskin, la actuala sotie, care era studenta la Universitatea Al. I. Cuza. „Cred ca pe data de 20 am incercat sa intru in camin la cea care atunci imi era prietena si astazi imi este sotie, insa nu am putut. Era toata lumea adunata acolo, de la Militie, de la Securitate, profesori. Se facea o ancheta pentru ca portretul lui Ceausescu fusese luat de pe hol si pus in loc de capac la un WC”, a povestit Radu Tarniceriu. In pozele de la acea vreme, actualul presedinte al Tribunalului pare un tip plin de energie si pasionat de muzica rock.

Medicul Scripcaru si-a externat sotia ca sa fuga la munte

Inainte de `89, actualul manager al Spitalului de psihiatrie Socola, prof. dr. Calin Scripcaru, era medic la dispensarul din localitatea Stolniceni Prajescu. Chiar daca a fost o perioada pe care nu o regreta, medicul Scripcaru nu si-ar dori sa mai lucreze acum intr-un dispensar din medicul rural. Pentru ca a copilarit la tara, medicul Scripcaru era obisnuit cu viata satului si nu i-a trebuit o perioada de acomodare. Locuia in dispensar si nu ducea lipsa de nimic. In acele vremuri, medicul era o persoana respectata de comunitate si satenii aveau grija sa nu ii lipseasca nimic. „Eu am copilarit la tara si nu a fost un soc atunci cand am fost repartizat medic la dispensarul din Stolniceni Prajescu. Erau alte vremuri. Ca medic eram foarte respectat de oameni, dar nu as mai merge acum sa lucrez intr-o comuna. De mancare ne aduceau oamenii din sat si, din cand in cand, mai mergeam si mancam la ferma agricola din comuna. Eram casatorit si sotia era medic la Scobinti. Atunci era insarcinata si mergea mai rar la dispensar. Problema era iarna, cand mergeam cu caruta la oameni acasa si inghetam de frig. Pur si simplu ne inghetau picioarele, mainile. Atunci, medicul mergea la domiciliul oamenilor. Cat am stat acolo, dadeam si meditatii la copiii care vroiau sa dea admitere la medicina, dar fara bani. Aveam un salariu bun si ma descurcam bine”, a spus prof. dr. Calin Scripcaru. Evenimentele din 1989 l-au prins in Iasi, acasa. Sotia era internata la maternitate, unde urma sa nasca. Murise profesorul Dobrovici si toata lumea medicala era in cimitir, la inmormantare. Cand a auzit la radio ca a inceput Revolutia, a plecat la cimitir sa-i anunte despre caderea lui Ceausescu. „Am stricat toata inmormantarea pentru ca lumea discuta numai despre caderea lui Ceausescu. Se auzea ca apa este otravita si facusem un stoc de vreo 40-50 de sticle cu apa minerala acasa. Circula zvonul ca vin rusii si m-am dus la maternitate si l-am rugat pe profesorul Pricop sa o externeze pe sotie. Ne pregateam sa fugim la munte, la socri, dar pana la urma zvonul cu rusii nu s-a adeverit”, a povestit managerul Spitalului de psihiatrie Socola.

Din bodyguard, membru de partid

Pentru Constantin Adascalitei, actualul vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Iasi, Revolutia din 1989 a fost un punct de plecare intr-o noua etapa a vietii. Angajat din 1984 la Combinatul de Utilaj Greu (CUG), tanarul Adascalitei a urmat o cale noua in anii comunismului, cea sportiva. In paralel cu munca la combinat, se apucase si de sport. Dupa cum povesteste chiar el, pe atunci, cei care lucrau in intreprinderi nu faceau altceva decat sa munceasca si sa bea, dar a decis sa urmeze calea sportului. Revolutia din 1989 l-a prins la munca. „Eram in schimbul trei, seara. In seara de 22, am fost chemati la blocul TESA de la combinat pentru a-l apara de eventualii teroristi, asa cum ne-a cerut conducerea de la CUG. Imediat dupa acele zile am plecat la Bucuresti, unde toata suflarea antrenorilor de arte martiale din tara a fost chemata sa participe la evenimente”, a aratat vicepresedintele CJ. In acea perioada, revoltele stradale i-au impacientat pe cei care au preluasera puterea. De teama unor represalii ale fidelilor lui Ceausescu, Constantin Adascalitei si colegii lui sportivi trebuiau sa pazeasca hotelurile din capitala. „In acea perioada am ramas timp de doua saptamani la Bucuresti, unde am pazit hotelurile centrale de eventualii teroristi. Imi amintesc ca toata suflarea antrenorilor de arte martiale din tara a plecat in acele zile spre Bucuresti, unde am constituit un comitet de aparare. Am intervenit la cererea Frontului Salvarii Nationale de atunci, care tinea cu orice pret sa apere bunul public”, isi aminteste Constantin Adascalitei. Dupa Revolutie, a mai lucrat pana in 1991 la CUG, dupa care s-a dedicat in totalitate lumii sportului. „Am constituit Federatia Romana de Arte Martiale, am revenit apoi la Iasi, unde am deschis clubul Enpi. Revolutia mi-a oferit o sansa uriasa de a ma aseza la masa cu alti oameni, am reusit sa ies peste hotare si sa particip la competitii. A fost o cu totul si cu totul alta deschidere”, a mai spus Adascalitei despre evenimentele petrecute in acea perioada a vietii.

Revolutia traita sub amenintarea mitralierei

Ziua de 22 decembrie 1989 i-a prins in ipostaze diferite si total atipice pentru efervescenta acelor momente pline de incarcatura pentru istoria contemporana a romanilor pe Alexandru Salceanu, purtatorul de cuvant al Universitatii Tehnice (UTI) Gh. Asachi, respectiv pe unul dintre cei mai importanti sindicalisti din invatamant, Gheorghe Isvoranu, liderul Federatiei Nationale Spiru Haret. La vremea aceea, Salceanu era un proaspat inginer in domeniul electronicii si 22 decembrie l-a prins in mijlocul unor experimente in domeniu interesante. „In acea zi, dupa multe incercari, am reusit sa duc la bun sfarsit un mecanism ce tinea de aprinderile electrice pentru Dacia 1300. Dat fiind faptul ca bateriile de la Dacie erau foarte proaste, noi incercam sa gasim o solutie alternativa. Si, fix la ora 11.30, pe 22 decembrie mi-a reusit aceasta «aprindere» si a fost un semn ca lucrurile vor merge spre «bine». In anul acela am trait multe momente in care demnitatea umana era umilita la maximum”, marturiseste Salceanu.
O alta poveste inedita este si cea a lui Gheorghe Isvoranu, pe care 22 decembrie 1989 l-a surprins in creierii muntilor, tocmai la cabana Rarau. „Eram plecat cu un grup de liceeni de la Negruzzi pe Rarau in acea perioada. Revolutia am urmarit-o la televizorul alb-negru de la cabana si a fost o bucurie enorma pentru noi. Dupa eforie au urmat clipe de groaza. Am fost blocati timp de o saptamana pe munte de diversi indivizi care soseau inarmati la cabana si ne intimidau si ne-au obligat sa nu iesim, spunandu-ne ca pe afara umbla teroristii. Nu priveam atunci acest moment ca o revolutie, asa cum a fost, ci il priveam ca o reformare a Partidului Comunist”, marturiseste Gheorghe Isvoranu.

Sefa de la Pasapoarte, blocata in camine

Cei care au trait in acea perioada inca mai simt mirosul acelor vremuri, bune pentru unii, imposibil de trait pentru altii. Orice persoana este legata ombilical de comunism, cu sanse mici de refacere totala, iar asta o spun povestile lor. Pentru subcomisarul Nicoleta Nistor, sefa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor, Revolutia din 1989 a fost un pas spre o noua etapa a vietii. In acea perioada, inca studenta in ultimul an la Facultatea de Electrotehnica, sefa de la Pasapoarte a trait acele momente cu o imensa sete de libertate si cu dorinta unei schimbari. Locuia in Campusul Studentesc Codrescu fara lumina, radio, tv sau alte surse de informare. Nici acum nu poate uita cand zile in sir manca doar zacusca cu paine, fara altceva. Sefa de la Pasapoarte isi aminteste cand in decembrie 1989 vroia sa plece la un concert in Suceava, dar a fost inchisa in camin. Au stat doua zile baricadati in camere de camin, fara sa vada lumina zilei. „Am trait permanent cu sentimentul de teama si frica. Locuiam in camin si invatam fara lumina. In perioada respectiva vroiam sa merg la Suceava sa sustin un concert impreuna cu corul. Ne-au inchis in camin si nu ne-au mai dat voie sa iesim doua zile”, a povestita subcomisarul Nicoleta Nistor. A vrut sa devina inginer, dar a luat calea invatamantului. Pentru ca nu a reusit sa se angajeze inginer, Nicoleta Nistor s-a facut profesoara. Aceasta a ocupat postul de profesor suplinitor la Raducaneni, unde preda fizica, limba latina, franceza si romana. „Era greu tare. Am vrut sa ma angajez… dar nu erau posturi de inginer pentru femei. Asa ca m-am orientat catre invatamant. Predam patru materii”, a spus Nicoleta Nistor.

Comisarul Stefan Alexa, la coada la banane

Comisarul Stefan Alexa, seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Iasi, nu poate uita momentele dinainte de 1989, cand statea la coada ore in sir la magazine, iar alimentele erau date cu portia. Isi aminteste de cozile interminabile la magazine pentru fructe exotice si pliculete de cafea. „In 1984 ma casatorisem si vroiam si eu un trai mai bun. Nu am sa uit niciodata cum stateam la coada sa cumpar alimente. Stateam de dimineata sa iau si eu o banana, o portocala sau un ness. Totul era cu portia, mai ales la produsele alea exotice”, a spus comisarul sef Alexa. Era proaspat ofiter de politie, abia iesit de pe bancile scolii. In august 1989 terminase scoala. Comisarul Alexa nu se putea lauda cu un trai mai bun. Primea mancare cu portia, iar la televizor nu se uita niciodata. „Toate erau restrictionate. De la mancare, tv pana la deplasari. Erau vremuri grele si asteptam cu sufletul la gura o noua schimbare”, a mai adaugat comisarul Stefan Alexa.

Rectorul UMF a iesit in strada mai mult din curiozitate

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa, prof. dr. Vasile Astarastoae, isi aminteste ca a participat, in strada, alaturi de ieseni la evenimentele din decembrie 1989 in ziua in care Ceausescu a fost alungat. Era la serviciu cand a auzit ca Nicolae Ceausescu nu mai este conducatorul Romaniei. „Inainte de 1989 eram asistent universitar la disciplina de medicina legala. Nu pot sa spun ca in decembrie, acum 20 de ani, am fost speriat sau socat de ceea ce se intampla. Chiar eram foarte calm. Eram la serviciu in ziua in care s-a anuntat ca Ceausescu a fugit si am iesit si eu, la fel ca toti romanii, in strada. M-am dus mai mult din curiozitate, sa vad ce se intampla. Chiar am fost foarte calm cand am auzit ce se intampla”, a spus prof. dr. Vasile Astarastoae.