National

Curs valutar 25 ianuarie 2021. O nouă zi slabă pentru leul românesc

Publicat: 25 ian. 2021
casa de schimb valutar
Banca Naţională a publicat cotaţiile aferente aceste zile iar leul românesc înregistrează o nouă zi slabă

Curs valutar 25 ianuarie 2021. Banca Naţională a publicat cotaţiile aferente aceste zile iar leul românesc înregistrează o nouă zi slabă. Astfel, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,8744 lei/euro, 4,0105 lei/dolar, 5,4892 lei/lira sterlină, 4,5228 lei/francul elveţian.

Curs valutar 25 ianuarie 2021

Leul s-a depreciat uşor faţă de monedă unică europeană, arata primul curs valutar al acestei săptămâni, dat publicităţii luni de către Banca Naţională. Un euro valorează 4,8744 lei, în creştere cu 0,04 bani faţă de şedinţa precedentă, când moneda europeană valora 4,8740 lei.

Moneda autohtonă s-a depreciat şi în fata dolarului american, cotat la 4,0105 lei, în creştere cu 0,71 bani faţă de şedinţa precedentă, când dolarul valora 4,0034 lei.

Leul s-a apreciat în fata francului elveţian, cotat de Banca Naţională la 4,5228 lei, faţă de 4,5255 lei în ultima şedinţă. Leul a pierdut teren faţă de lira sterlină, cotată de BNR la 5,4892 lei, faţă de 5,4696 lei în şedinţă precedentă.

Leul s-a apreciat uşor în raport cu forintul maghiar, BNR publicând o cotaţie de 1,3653 lei pentru 100 de forinţi, faţă de 1,3656 lei în şedinţă precedentă. Leul s-a depreciat uşor faţă de leva bulgărească, care a fost cotata la 2,4922 lei, faţă de 2,4920 lei în şedinţă precedentă. Moneda noastră s-a întărit în raport cu leul moldovenesc, care a fost cotat la 0,2289 lei, faţă de 0,2300 lei, în şedinţă precedentă.

Gramul de aur s-a scumpit până la valoarea de 240,0052 lei, de la 238,5807 lei cât valora în şedinţă precedentă. Pe 7 august, aurul a atins un nou record în fata leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

ROBOR la trei luni a scăzut la 1,58%, faţă de 1,59%, şi atinge cel mai scăzut nivel din 29 septembrie 2017.

ROBOR la şase luni a scăzut la 1,68%, faţă de 1,71%, nivelul din şedinţa precedentă. Este cel mai scăzut nivel pentru ROBOR la şase luni din 28 septembrie 2017.

Nouă valoare a IRCC, valabilă în perioada ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în scădere de la 2,17% în trimestrul IV din 2020. Scăderea de 0,29 puncte procentuale se aplică pentru creditele acordate populaţiei după mai 2019, dată la care a înlocuit referinţă ROBOR în contracte. După o perioda de circa 6 luni în care IRCC a fost mai mare decât ROBOR, indicele pentru creditele noi trece din nou pe scădere.

Valoarea IRCC este calculată pe baza dobânzii medii la care băncile se împrumuta între ele şi aplicată cu o întârziere de un trimestru faţă de perioada de referinţă, Valoarea aplicabilă din ianuarie este calculată pe datele din iulie-septembrie.

Cum calculează BNR cursul valutar

Există un curs cotat permanent, de-a lungul întregii zile lucrătoare, pe aşa-numita piaţa valutară interbancară. Acolo participa toate băncile autorizate, pentru a îşi regla excesul sau nevoile de valută. Există un curs BID – al ofertei, respectiv unul ASK – al cererii, care se afla de obicei la o distanţă de mai puţin de un ban unul de celălalt.

La ora 13, BNR observă cursul ASK pentru perechea euro/leu. Dacă punctul exact în care se afla leul i se pare că este mai degrabă o extremă şi nu reflectă evoluţia de peste zi, va alege oricare moment din oră premergătoare. În zile cu volatilitate mare, libertatea asta ajută destul de mult la „stabilizare“.

Odată cu anunţarea reperului faţă de euro, Banca Națională ia direct de pe piaţa internaţională cotaţiile celorlalte valute faţă de euro şi face aşa-numitul cross – raportarea faţă de leu. Chiar dacă se fac tranzacţii şi în alte valute pe piaţa locală, preţul este atât de sincronizat încât nu este nevoie de cotaţii separate.





Adauga un comentariu