Prima pagină » Actualitate » Danemarca renunță la scrisorile tradiționale după peste 400 de ani de activitate
Danemarca renunță la scrisorile tradiționale după peste 400 de ani de activitate

Danemarca renunță la scrisorile tradiționale după peste 400 de ani de activitate

22 dec. 2025, 14:12,
Redacția BZI în Actualitate

Pe 30 decembrie 2025, Danemarca va livra ultima scrisoare prin serviciul poștal național, punând capăt unei tradiții care a durat peste patru secole. Decizia a fost luată de compania PostNord, formată în 2009 prin fuziunea serviciilor poștale danez și suedez, care a anunțat încă de la începutul anului că va renunța treptat la serviciile clasice de corespondență, ca urmare a „digitalizării accelerate” a societății, scrie The Guardian.

„Am avut poșta daneză timp de 400 de ani, iar această decizie nu este una ușoară. Danezii sunt tot mai digitali, scrisorile sunt puține, iar declinul este atât de abrupt încât piața de corespondență nu mai este sustenabilă”, a declarat Kim Pedersen, director adjunct al PostNord Danemarca. Potrivit acestuia, volumul scrisorilor a scăzut considerabil, iar activitatea tradițională nu mai este rentabilă.

Danemarca renunță la scrisorile tradiționale după peste 400 de ani de activitate

Consecințele deciziei PostNord sunt semnificative: 1.500 de angajați vor fi concediați, iar 1.500 de cutii poștale roșii, folosite pentru colectarea corespondenței, au fost deja demontate. Interesul pentru aceste cutii a fost însă uriaș: 1.000 dintre ele s-au vândut în doar trei ore, la prețuri între 1.500 și 2.000 de coroane daneze. Alte aproximativ 200 de cutii urmează să fie scoase la licitație în luna ianuarie a anului viitor.

Deși PostNord nu va mai prelua scrisorile, trimiterea acestora nu va dispărea complet. Compania privată Dao, care oferă deja servicii similare, va prelua integral distribuția corespondenței începând cu 1 ianuarie 2026 și estimează că va ajunge la 80 de milioane de livrări în anul următor. Expeditorii vor putea depune scrisorile doar în magazinele Dao sau le vor putea ridica de la domiciliu, iar plata se va face online sau prin aplicație.

Serviciul poștal danez funcționa neîntrerupt din 1624, însă în ultimele două decenii și jumătate numărul scrisorilor trimise a scăzut cu peste 90%. Paradoxal, datele arată că există o revenire a interesului pentru scrisul de mână în rândul tinerilor. Persoanele cu vârste între 18 și 34 de ani trimit de două-trei ori mai multe scrisori decât celelalte categorii de vârstă, un fenomen pe care experții îl explică prin dorința de a „evada din suprasaturarea digitală”.

Magnus Restofte, directorul unui muzeu din Copenhaga, explică valoarea sentimentală a corespondenței tradiționale: „A primi o scrisoare scrisă de mână a devenit ceva foarte valoros. Oamenii știu că ai investit timp și bani ca să o trimiți”. Această raritate a crescut interesul pentru scrisori, chiar dacă acestea reprezintă doar un mic procent din corespondența totală.

În Danemarca, legislația obligă statul să asigure posibilitatea de a trimite scrisori, iar oficialii Ministerului Transporturilor au precizat că, în practică, cetățenii nu vor resimți mari schimbări: vor putea trimite și primi corespondență, doar prin alt operator. Impactul deciziei va fi mai mult „sentimental” decât funcțional.

Experții avertizează însă că revenirea la poșta tradițională ar fi aproape imposibilă într-un eventual blocaj digital, deoarece 97% dintre danezi peste 15 ani folosesc sistemul național MitID, iar doar 5% au ales să primească corespondență fizică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iunie 2026
28 iunie 2026