Cristina Trăilă a demisionat miercuri, 26 august, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului, la doar o zi după ce DNA Iași a anunțat că este urmărită penal în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Trăilă susține că este nevinovată și acuză existența unui „scandal mediatic artificial”, despre care afirmă că ar fi folosit pentru a afecta imaginea premierului Ilie Bolojan și a PNL.
În mesajul publicat pe Facebook, Cristina Trăilă afirmă că a decis să renunțe la funcție în contextul anchetei și pentru a nu afecta activitatea Guvernului.
„Sunt total nevinovată și nu am nici cea mai mică îndoială că acest lucru va fi lămurit încă din faza de urmărire penală”, a transmis Cristina Trăilă.
Fosta oficială a Guvernului susține, totodată, că dosarul este însoțit de o presiune mediatică pe care o consideră nejustificată.
„Sunt de asemenea conștientă că acest scandal mediatic este unul artificial, deloc întâmplător și care este fără îndoială speculat în detrimentul imaginii premierului Ilie Bolojan, a Guvernului României și a PNL”, a mai afirmat Cristina Trăilă.
Ce susțin procurorii DNA
Cristina Trăilă este cercetată pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii unor foloase necuvenite. Ea a fost audiată marți la DNA Iași, însă procurorii nu au dispus împotriva sa nicio măsură preventivă.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 3-4 noiembrie 2025, Cristina Trăilă ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu pentru exercitarea influenței asupra conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Obiectivul ar fi fost schimbarea directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de omul de afaceri Fănel Bogos.
DNA susține că, în urma acestei intervenții, Bogos ar fi urmărit să obțină beneficii pentru el și pentru compania sa, printre acestea numărându-se aprobarea unui dosar de despăgubire în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, dar și reducerea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele sale.
Întâlnirea care a dus ancheta până la Palatul Victoria
Dosarul a căpătat o miză politică importantă după ce anchetatorii au investigat și întâlnirea dintre Fănel Bogos și Ilie Bolojan, desfășurată în septembrie 2025 la Palatul Victoria.
Întâlnirea ar fi fost intermediată de Mihai Barbu, fost șef al PNL Vaslui. Acesta a susținut că intenția sa a fost să i-l prezinte premierului pe omul de afaceri și a negat că discuția ar fi avut drept scop rezolvarea problemelor lui Bogos.
Ilie Bolojan a confirmat că s-a întâlnit cu cei doi și a precizat că discuția a fost una scurtă și că omul de afaceri nu i-ar fi solicitat favoruri. Premierul nu are nicio calitate în dosarul DNA.
Demisia Cristinei Trăilă vine astfel într-un moment în care ancheta procurorilor continuă, iar cazul provoacă noi tensiuni în interiorul scenei politice.
Acest c.r mare trebuia demult dat afara din politica si din alte functii.
Adios
Degeaba înjurăm politicienii, hoții si mafioții din fruntea țării dacă nimeni nu are curajul să le zică psss și să le confiște toate averile facute din afaceri murdare.
Nu poti cu 5-6 mii de euro pe lună să ai afaceri de milioane de euro, terenuri, case, mașini etc.
da,,,corect…sai dam la mumu