Actualitate

Daniela Gyorfi, agresată de un fost iubit. Ce spune artista despre George Tal

Publicat: 15 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Daniela Gyorfi agresată de un fost iubit. Ce spune artista despre George Tal
Daniela Gyorfi a dezvăluit că a fost lovită peste față de un fost iubit, în urmă cu mai bine de 30 de ani

Cunoscuta interpretă Daniela Gyorfi a recunoscut de curând că a fost agresată de iubit, fiind vorba de o relație pe care a avut-o în urmă cu mai bine de 30 de ani. Și chiar dacă a fost lovită în glumă de respectivul băiat, artista a rupt pe loc legătura cu acesta. În ceea ce-l privește pe actual partener al ei, Daniela Gyorfi spune că nici vorbă de un asemenea comportament la George Tal.

Daniela Gyorfi este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Interpreta de muzică de petrecere se bucură de mare succes de peste două decenii și este iubită de o mulțime de oameni, iar pe scenă este cu adevărat o profesionistă. Se pare, însă, că viața ei nu a fost mereu roz și a trecut prin multe greutăți de-a lungul anilor, care au marcat-o pe marea artistă.

Daniela Gyorfi, agresată de un fost iubit

Daniela Gyorfi se numără printre cele mai iubite artiste ale momentului. Aceasta se bucură de un succes formidabil și are o mulțime de fani, dar mereu a fost rezervată în ceea ce proces viața de familie, pe care a încercat să o țină departe de ochii lumii. Daniela formează de 16 ani un cuplu cu George Tal, cu care are o fiică, Maria, în vârstă de 11 ani.

De multe ori s-a vorbit despre relația ei și a partenerului ei de viață, cu care însă nu a ajuns până acum în fata altarului. La un moment dat s-a spus chiar că acesta ar fi agresat-o și jignit-o pe celebra artistă, dar se pare că nu s-a pus problema de un astfel de comportament, pentru că nu ar accepta niciodată să fie tratată așa.

Chiar dacă ea și George au fost despărțiți câțiva ani, motivul nu a fost agresivitatea partenerului. A fost lovită o singura dată de un băiat, în glumă, iar de atunci a rupt complet legătura cu acesta.

„Am primit o singură palmă de la un fost prieten. Nu eram cântăreață. Prin 88-89 am avut un prieten care a vrut să facă, probabil, o glumă și din gluma aia… S-a făcut că îmi dă o palmă și nu știu cum m-am sucit că m-a cam lovit. Nici nu am mai stat la discuție. Niciodată nu am spus că m-a bătut George sau că m-a îmbrâncit”, a declarat Daniela Gyorfi la o emisiune televizată.

Daniela Gyorfi nu își poate uita mama

De-a lungul vieții, Daniela Gyorfi a trecut prin multe greutăți, însă niciuna nu s-a comparat cu moartea mamei sale. Artista a pierdut-o în urmă cu mai bine de opt ani, după peste doua decenii în care femeia a fost imobilizată la pat după e a căzut de la etaj direct pe niște țevi.

De atunci, Daniela nu mai are liniște și nu își poate reveni din șoc. Nu a putut renunța nici acum la unele dintre obiectele preferate ale femeii și simte că sunt singurele care îi mai amintesc de cea care i-a dat viață. Manelista încă se confruntă cu spaime, motiv pentru care își dorește să apeleze la ajutor specializat.

Adauga un comentariu