Prima pagină » Sport » De ce a ținut CFR Cluj să se răzbune pe Gigi Becali și l-a furat pe Cristi Bălgrădean
De ce a ținut CFR Cluj să se răzbune pe Gigi Becali și l-a furat pe Cristi Bălgrădean

De ce a ținut CFR Cluj să se răzbune pe Gigi Becali și l-a furat pe Cristi Bălgrădean

06 mart. 2020, 04:00,
în Sport

Anunțul făcut chiar de Gigi Becali că portarul Cristi Bălgrădean a fost scos din cantonament după ce s-a aflat că a semnat cu CFR Cluj a declanșat un adevărat scandal. Patronul FCSB-ului a invocat regulamentul și chiar are dreptate, dar penalizările celor în culpă sunt ridicole.
Pe lângă faptul că a luat un portar bun tocmai de la o contracandidată la titlu, CFR a vrut în primul rând să se răzbune pe Becali. În urmă cu doi ani, acesta din urmă i-a ținut în joc de glezne mai multe luni cu Omrani. A ieșit în nenumărate rânduri în față să spună cum îl ia de la Cluj, ce bani plătește pentru el, ce salariu o să-i dea și altele. Timp în care cei din Ardeal se luptau pentru titlu!
Și au fost și alte cazuri, cum e cel al lui Ciprian Deac, pe care l-a contactat imediat după ce echipa clujeană a ieșit din insolvență.

Ce spune Gigi Becali despre transferul lui Omrani la FCSB

Până la urmă, FCSB nu l-a mai luat pe atacant. Iar Becali declara, nonșalant, că nici nu e supărat, că el și-a atins scopul și i-a mărit salariul fotbalistului.

„Vom plăti o clauză de reziliere a unui jucător de la CFR. Așa mi-a zis Vasi. Asta e 100%. Nu e niciun fel de posibilitate, e ceva 100% sigur. Ce mi-a spus Vasi, eu vă transmit. Un jucător de la CFR va veni la Steaua. 100%! E vorba de Omrani, 100%. Va juca la noi din sezonul viitor! Nu eu fac transferurile, Vasi se ocupă. Are clauză 200.000 de euro Omrani și va fi al nostru”, declara Becali pe 18 mai 2018.

Becali susține că jucătorii de la CFR se rugau să-i ia la FCSB

După mișcarea făcută acum de CFR Cluj, Becali a afirmat că el a lucrat mereu la suprafață, indiferent ce transfer a vrut să facă. Și că asta îl deranjează cel mai mult, că nu i s-a spus, nu că i-a fost luat Bălgrădean.

„E vorba că cei de la CFR nu ne-au înștiințat. L-au contactat, l-au semnat, să fie sănătoși, nu asta a fost problema. Dar a doua zi puteau să îmi dea un telefon. Mara, oricine. «Nea Gigi, vezi că Bălgrădean a semnat cu noi». Un telefon, nu aveam nevoie de ceva oficial. Și eu voiam un jucător de-ai lor, unul de bază, de la mijlocul terenului, nu-i mai dau numele acum. Și voia să vină impresarul la palat. I-am zis «Cum să vii? Nu se poate așa ceva». Și a zis «Nu, nea Gigi, că vin până acolo și semnăm». I-am spus că eu nu fac așa ceva. Deci am fost contactat de ei, dar nu am acceptat. La fel a fost și cu Omrani, și cu Djokovic. Se rugau de mine, însă nu e normal să accept», a declarat Becali la ProX.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Motivul pentru care Alicia, tânăra de 18 ani din Bihor, a fost ucisă în timpul practicii
S-a aflat motivul pentru care Alicia, tânăra de 18 ani din Bihor, a fost ucisă în timpul practicii. Suspectul a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Bihor și arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat. În timpul audierilor, acesta a susținut că își dorea o relație cu adolescenta, însă […]
Motivul pentru care Alicia, tânăra de 18 ani din Bihor, a fost ucisă în timpul practicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 mai 2026
11 mai 2026