Fănel Bogos, considerat unul dintre cei mai mari jucători din industria avicolă din România, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Omul de afaceri din Vaslui este acuzat că ar fi apelat la rețele de influență, inclusiv politice și din foste structuri ale serviciilor secrete, pentru a schimba conducerea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, instituția care îi controla afacerile.
Deși DNA nu a făcut publice, până acum, toate capetele de acuzare și numele inculpaților, surse judiciare au confirmat că ancheta a ajuns până la nivel guvernamental. Potrivit stenogramelor din dosar, publicate de Mediafax, Fănel Bogos ar fi plătit sume uriașe pentru a obține o audiență la premierul Ilie Bolojan, în speranța că își va impune propriul om la conducerea DSVSA Vaslui.
Guvernul a confirmat că premierul s-a întâlnit, în septembrie, cu Fănel Bogos și cu liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu, dar susține că discuția „nu a avut nicio consecință”. O stenogramă din dosar pare să susțină versiunea oficială: un apropiat al lui Bogos ironizează încercarea acestuia, povestind că „Bolojan a zis clar, nu se bagă”.
De la medic veterinar la „imperiul Vanbet”
Drumul lui Fănel Bogos începe în 2001, când a cumpărat un fost CAP din Vaslui. În doar două decenii, a ridicat un adevărat imperiu: peste 20 de ferme de păsări, o stație de incubație și o fabrică de procesare a cărnii în județele Vaslui, Iași și Galați. Cifra de afaceri a grupului său, Vanbet, a crescut spectaculos, de la 20 de milioane de lei în 2010, la peste 430 de milioane în 2024, potrivit datelor Termene.ro.
Dar expansiunea nu a venit fără scandaluri. În ultimii ani, afacerile lui Fănel Bogos au fost ținta a peste 100 de controale sanitare și de mediu, soldate cu amenzi, suspendări de activitate și focare repetate de Salmonella.
Procurorii DNA susțin că Fănel Bogos a încercat să obțină schimbarea directorului DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, pentru că acesta sancționase de mai multe ori neregulile din fermele Vanbet. Pentru a-și atinge scopul, omul de afaceri ar fi apelat la lideri locali ai PNL și la foști generali din servicii.
Printre cei vizați de anchetă apar nume grele: generalul SIE în rezervă Nicolae Iana, fostul procuror militar DNA Vasile Doană și doi foști ofițeri SRI.
Potrivit stenogramelor, Fănel Bogos ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru a ajunge la premierul Ilie Bolojan, prin intermediul unor persoane influente. Într-o interceptare, un apropiat râde de efortul afaceristului: „Degeaba s-a dus la Bolojan, i-a dat 1,5 milioane și tot degeaba. A zis că are prea multe bube în cap și nu se bagă.”
Istoric de corupție și scandaluri alimentare
Nu este prima dată când Fănel Bogos se confruntă cu procurorii. În 2022, el a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a mituit șefa DSVSA Bacău pentru a elimina un concurent de pe piață.
Pe plan local, numele său este sinonim cu excentricitatea și controversele. În Vaslui, se vorbește încă despre botezul fastuos pe care l-a organizat pentru unul dintre copii (cu nu mai puțin de 99 de nași) sau despre „nunta fără miri”, pe care a pus-o la cale după ce nu a fost invitat la propria familie.
În același timp, produsele Vanbet au fost retrase în mai multe rânduri din supermarketuri, după ce analizele au confirmat prezența bacteriei Salmonella în carne și ouă.
Focare de Salmonella, falsuri și vânzări la negru
DSVSA Vaslui a raportat între 2023 și 2025 nu mai puțin de 144 de controale la unitățile Vanbet, în urma cărora a aplicat amenzi de aproape 900.000 de lei. Inspectorii au descoperit focare de Salmonella la mai multe ferme, abateri grave de la normele de biosecuritate și chiar falsuri în documentele depuse pentru despăgubiri.
Într-un caz din 2025, inspectorii au constatat că peste 400.000 de pui fuseseră vânduți la negru, fără documente veterinare. În alt control, s-a descoperit că o stație de incubație fusese extinsă ilegal de patru ori față de autorizația originală.
Chiar și după ce activitatea i-a fost suspendată, Fănel Bogos ar fi continuat să producă și să vândă pui, încălcând ordinele DSVSA.
În 2021, Administrația Bazinală Prut-Bârlad l-a acuzat că a falsificat autorizația de mediu pentru abatorul din Strâmtura. Procurorii au deschis dosar penal, dar l-au clasat după patru ani, motivând că „nu există interes public” și că o anchetă ar costa prea mult. Judecătoria Bârlad a confirmat soluția.
Furturi, incendii și violență
Afacerea Vanbet a fost marcată și de evenimente suspecte: trei furturi majore (inclusiv dispariția unui seif cu 1,1 milioane de lei) și trei incendii devastatoare în 2019, toate puse pe seama unor „scurtcircuite”.
În octombrie 2025, Fănel Bogos a fost din nou reținut, de această dată pentru cruzime față de animale. Polițiștii au obținut imagini filmate în care omul de afaceri ar fi ucis intenționat un cal.
„Imaginile sunt greu de privit, de o brutalitate ieșită din comun”, au declarat surse din poliție.
Abia astept sa l vedem pe incruntatul insprancenat cu coada intre picioare la DNA Iasi sa explice totusi de ce se platesc comisioane de sute de mii ca sa i dai buna ziua.
Felicitari DNA Iasi pt dosarele ample pe care le gestionati. Astia s marii rechini…