Prima pagină » Eveniment-Social » De la Pogonești la Iași și înapoi pe câmp! Cum un tânăr absolvent a crescut, cu știință și trudă, o fermă care inspiră o generație

De la Pogonești la Iași și înapoi pe câmp! Cum un tânăr absolvent a crescut, cu știință și trudă, o fermă care inspiră o generație

21 iul. 2025, 13:38, 1 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Pe o bucată de pământ din Pogonești, județul Vaslui, un tânăr de 24 de ani a construit, cu mâinile lui, ceva mai mare decât o fermă: o declarație de încredere în munca cinstită, în pământul românesc și, mai ales, în puterea educației.

„Nu știam nimic despre horticultură, dar prima oară când am intrat într-o seră, am simțit că acolo e locul meu”, a spus Cătălin Borș, tânărul din Vaslui care cultivă legume, cunoștințe și speranță pentru o agricultură cu viitor.

Cătălin Borș nu a moștenit solarii, utilaje sau piețe de desfacere. Dar a moștenit curajul de a începe de jos, și dorința de a face lucrurile bine, cu știință. Totul a început în 2020, într-o seră care nu era a lui:

„Am fost la un prieten și când am intrat acolo, efectiv m-au impresionat culturile. Era ceva ce nu mai văzusem, atâta ordine, viață, roade… Mi-am zis: trebuie să încerc și eu”.

Pandemia i-a oferit timp, dar și o șansă. Fiind trimis acasă de la facultate din cauza restricțiilor, a decis să-și facă o mică seră și să planteze legume în câmp deschis. A fost un început modest, dar care a pus bazele unei povești impresionante.

De la zero la 2,5 hectare de culturi …și toate pe cont propriu

Primul an a fost de test. Al doilea de câștig. În 2022, după multă muncă, a reușit să scoată 30.000 de lei din producție. „Eram cel mai fericit în toamna aia”, își amintește. În 2023 a extins cultura, dar o furtună cu gheață i-a distrus aproape tot. A rămas doar cu varza de toamnă, suficient cât să investească din nou anul următor.

2024 a venit cu o secetă severă.

„Culturile n-au făcut mare lucru din cauza temperaturilor ridicate. A fost un an de supraviețuire”.

Dar nu s-a dat bătut. Anul acesta, în 2025, administrează deja 2,5 hectare, cu culturi de ardei, vinete, ceapă, harbuji, urmează să planteze și varză de toamnă, plus pepeni de murat.

Horticultură modernă cu diplomă în buzunar

Cătălin nu este un simplu horticultor. A absolvit specializarea de Ingineria și protecția mediului în agricultură din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și un masterat în Producerea semințelor și materialului săditor horticol la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

„Studiile mi-au oferit viziune. Nu pun plante doar pentru că merge și așa. Mă bazez pe date, pe tehnologie, pe ceea ce am învățat în facultate. Înțeleg procesele din sol, am planuri tehnologice, știu cum să aleg soiurile. Asta face diferența”.

Pentru Cătălin, horticultura nu e doar muncă fizică, ci o combinație de știință, pasiune și strategie. E dovada vie că o facultate în domeniul horticol nu te învață doar să plantezi, ci să administrezi, să optimizezi și să crești sustenabil.

Piața de desfacere? Un coșmar. Forța de muncă? Inexistentă. Fondurile? Aproape inaccesibile. Dar el nu cedează!

Deși face totul corect, Cătălin se lovește de realitatea dură a agriculturii românești. Piața este blocată de samsari, iar micii producători ca el nu au loc în piețe.

„Eu aduc marfa la grămadă în Piața Sudului, dar nu am un loc fix. Stau unde prind loc liber. E nedrept.”

Accesarea fondurilor europene e aproape imposibilă pentru un tânăr fără capital major. „Trebuie să vii cu toți banii, să investești, apoi să aduci facturile ca să-i recuperezi. Dar de unde să faci rost de 50.000 €? Aș vrea un tractor, solarii moderne, ceva eficient. Dar nu-mi permit. E foarte greu”.

Iar problema forței de muncă îl macină zilnic:

„Nu găsești oameni cu care să lucrezi. Mulți cer bani mulți, dar nu trag. M-am gândit serios să aduc nepalezi, că altfel nu mai pot continua”.

Un mesaj pentru tineri: „Facultatea de Horticultură îți dă o armă invizibilă: știința. Cu ea reziști.”

Cătălin este dovada clară că studiile în horticultură nu sunt o alegere marginală, ci una cu miză uriașă. Într-o țară cu pământ fertil, climă bună și nevoi uriașe de produse proaspete, horticultura de calitate e o comoară neexploatată. Iar facultățile de profil sunt cheia.

„Fără facultate, n-aș fi avut curaj, direcție și siguranță. Nu poți merge pe ghicite într-un domeniu atât de imprevizibil. Educația mi-a dat încrederea să cresc. Și voi continua, indiferent de obstacole”.

Tinerii ca el merită susținuți, promovați și urmați. Pentru că, în horticultură, rădăcinile viitorului încep în băncile facultății. Iar ceea ce crește din educație, ține mai mult decât orice cultură.

Text preluat: Facultatea de Horticultură din cadrul USV Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2025
12 decembrie 2025
Articole similare
Angajări în Iași, înainte de sărbători. Cele mai multe posturi disponibile sunt în domeniile servicii, construcții și industrie
02:00
Angajări în Iași, înainte de sărbători. Cele mai multe posturi disponibile sunt în domeniile servicii, construcții și industrie
„Restaurantul American” din Valea Lupului a câștigat, la minut, contractele cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Scandalul cu firma de catering a luat amploare în urma revoltei părinților
02:00
FOTO „Restaurantul American” din Valea Lupului a câștigat, la minut, contractele cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Scandalul cu firma de catering a luat amploare în urma revoltei părinților
„Datini și obiceiuri de iarnă” este noua expoziție de la Palatul Culturii. Muzeul Etnografic al Moldovei readuce magia sărbătorilor de altădată
02:00
FOTO „Datini și obiceiuri de iarnă” este noua expoziție de la Palatul Culturii. Muzeul Etnografic al Moldovei readuce magia sărbătorilor de altădată
Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. De ce sunt schimbate veșmintele moaștelor sale în fiecare an
02:00
Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. De ce sunt schimbate veșmintele moaștelor sale în fiecare an
Cum a reacționat un controlor de la CTP când a găsit o femeie fără bilet în tramvai! Toată lumea a rămas surprinsă: „Mi s-a rupt sufletul când am văzut”
02:00
Cum a reacționat un controlor de la CTP când a găsit o femeie fără bilet în tramvai! Toată lumea a rămas surprinsă: „Mi s-a rupt sufletul când am văzut”
O singură ofertă a fost depusă la licitația de la Aeroportul Internațional din Iași! Conducerea va cheltui peste 2 milioane de lei pentru porțile de control automat al pasagerilor
02:00
O singură ofertă a fost depusă la licitația de la Aeroportul Internațional din Iași! Conducerea va cheltui peste 2 milioane de lei pentru porțile de control automat al pasagerilor
Așa mulți să-l sape pe Mișu, premarul?
02:00
Așa mulți să-l sape pe Mișu, premarul?
„Bruneta de aur” din lumea infractorilor, Flavia, a „produs” 100.000 de lei în doar câteva zile, la Iași. Iată cum a reușit tânăra de 19 ani să facă sacoșe de bani
02:00
FOTOEXCLUSIV „Bruneta de aur” din lumea infractorilor, Flavia, a „produs” 100.000 de lei în doar câteva zile, la Iași. Iată cum a reușit tânăra de 19 ani să facă sacoșe de bani
Direcția Silvică Iași derulează campania de împăduriri de toamnă. Vor planta 547.750 de puieți pe o suprafață de 109,55 hectare
02:00
Direcția Silvică Iași derulează campania de împăduriri de toamnă. Vor planta 547.750 de puieți pe o suprafață de 109,55 hectare
Meci de totul sau nimic! Politehnica Iași trebuie să câștige în deplasarea de la Șelimbăr pentru a menține speranțele promovării
02:00
SPORT Meci de totul sau nimic! Politehnica Iași trebuie să câștige în deplasarea de la Șelimbăr pentru a menține speranțele promovării