Prima pagină » Titlurile zilei » Dezvoltatorii imobiliari investesc în magazine de haine! Record în zona centrală a Iașului, magazinul Sasor a fost închis la două luni de la inaugurare. Fiica de 22 de ani s-a trezit cu afacerea în brațe – FOTO

Dezvoltatorii imobiliari investesc în magazine de haine! Record în zona centrală a Iașului, magazinul Sasor a fost închis la două luni de la inaugurare. Fiica de 22 de ani s-a trezit cu afacerea în brațe – FOTO

06 feb. 2023, 02:00, 12 ,
Ciprian BOARU în Titlurile zilei

Fiica dezvoltatorului Sorinel Călinescu s-a trezit afaceristă peste noapte. Tatăl a finanțat deschiderea a două magazine din centrul Iașului. Unul a fost închis la 2 luni de la inaugurare și în loc a deschis un outlet. La un moment dat s-au raportat și furturi din magazinul Sasor. Poliția a constatat că s-a înregistrat un singur incident, la spațiul comercial de pe Cuza Vodă

Sorinel Călinescu, dezvoltator imobiliar în comuna Valea Lupului, și-a extins afacerile în zona de comerț. Astfel, a finanțat-o pe Sorina, fiica sa, în vârstă de 22 de ani (va împlini vârsta peste o săptămână), și a deschis magazinul Sasor de pe Cuza Vodă. În luna noiembrie 2022, afacerea a fost extinsă într-un spațiu comercial de pe strada Costache Negri, unde în trecut a funcționat magazinul Papucei (gang Moldova). Însă afacerea din noul spațiu nu a funcționat, a fost închisă la nici 2 luni, un record absolut pentru zona centrală.

În schimb, a apărut un magazinul Mmax Outlet, afacere deținută tot de Sorina Călinescu. Din informațiile BZI, eșecul ar fi fost cauzat și de numărul mare de furturi comise de clienți. Oficial, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a fost raportat un singur furt, în aprilie 2022, la magazinul de pe strada Cuza Vodă. Sorina Călinescu nu a confirmat furturile din noul magazin de pe strada Costache Negri.

„Pur și simplu ne-am reprofilat. Nu sunt obligată să dau detalii despre afacere”, a transmis telefonic Sorina Călinescu.

În plină pandemie, piața outlet-urilor din Iași a cunoscut o scădere spectaculoasă a vânzărilor.

Dezvoltatorii imobiliari investesc în magazine de haine aduse din Turcia

Sasor este un magazin ce se adresează femeilor, fiind comercializate rochii, pantofi și accesorii de ocazie, toate brand-uri. Afacerea este administrată prin intermediul societății Sasor Band SRL, unde unic asociat este Sorina Călinescu. Afacerea a fost deschisă în pandemie. În 2021, vânzările firmei au fost de 112.772 de lei, având pierderi de 14.718 lei, datorii de 174.086 de lei (împrumut), cu un singur angajat.

Pe lângă cheltuielile cu stocurile, Sorina Călinescu trebuie să achite o chirie lunară de 2.000 de euro, fără utilități, pentru spațiul de pe Costache Negri, cu o suprafață de 100 mp. Pentru spațiul de pe Cuza Vodă, cu suprafață similară, chiria este mai mică, fiind considerată o zonă moartă. Se mai adaugă și cheltuielile cu amenajarea magazinelor.

„Marfa este adusă din Turcia, este luată la sac, care costă 100 de euro. Nu este marfă de brand, sunt contrafăcute. Găsești de la Moncler până la Armani. A fost și o problemă la un moment dat, când alți comercianți aduceau produse de brand, iar clienții se duceau la magazinul de pe Costache Negri și cumpărau, chipurile, același brand la un preț de cinci ori mai mic. Mai lăsau și din preț. La aceste produse, noaptea nu se văd defectele, dar ziua se cunoaște tot, de la fermoare până la cusături”, precizează, pentru BZI, surse implicate în afaceri cu comercializarea hainelor.

În noiembrie, anul trecut, mai mulți vameși din Iași au fost reținuți de DNA pentru că ar fi favorizat o firmă să introducă în țară haine și produse contrafăcute ce erau aduse din Turcia.

Sorinel Călinescu a făcut bani din imobiliare

Sorinel Călinescu a intrat în afaceri, în primă fază, cu construcția de case. În comuna Valea Lupului a construit și un imobil de locuințe, cu regimul de înălțime D+P+2, ce aparține societății Jammere SRL, condusă de Sorinel Călinescu, acum cetățean austriac. Autorizația a fost emisă pe data de 23.03.2021. În perioada 2020-2021, afaceristul a încasat  8,7 milioane de lei prin firma de construcții Jammere SRL și a obținut un profit de 4,2 milioane de elei, aproape 840.000 de euro. Contactat telefonic, Sorinel Călinescu a precizat că nu se ocupă de afacerea fiicei.

„Acolo s-a închis pentru că nu mergea, s-a reamenajat și s-a făcut outlet. Nu mă ocup eu, se ocupă fiica mea. Întrebați-o pe ea. Are furnizori ca celelalte outlet-uri. Sunt firme din România. Sunt produse de brand, are facturi”, a precizat Sorinel Călinescu, fără să lămurească proveniența mărfii și să ofere detalii despre calitatea acesteia.

Dezvoltatorii imobiliari investesc în magazine de haine, dar succesul nu este garantat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Comentarii
  • Mai bine s-ar fi ținut facultate fiica lui Călinescu. Din haine nu pui nimic pe masa…

  • diploma de arhitect

    fac de arhitectura e grea dar e frumoasa/banoasa.
    copiii vor sti valoarea banilor atunci cand ii muncesc si ii produc ei,
    nu cand se duc la liceu cu mertanul/bmw.

  • E prima data când aud de ăsta. Ce urâtă e și eam le faceți reclamă degeaba.

  • Daca e vorba de Calinescu Sorin care a avut SH-ul de dezmembrari din Letcani….ala e un rapan de om, rau, ofticos si tepar. Iar fic-sa îi calca pe urme…haine turcia cu eticete de la branduri celebre cusute in vila lor din Valea Lupului!!!

  • Asta a tras țepe maxime prin Austria. Asa i se spune…austriacul 🤣😂🤣

  • Cristi priza

    Le faceti reclama buna, am sa merg si eu sa mi iau haine de acolo

  • 112.772/12luni=9397.66/30zile=313.25lei/zi vanzare.Asta nu este firma..Mai bine te duci cu ziua la munca.

  • Cred ca aici a disparut puturoasa mea imediat cum s-a cracanat de ziua…La Papucel.Ia uite unde se duc toti banutii mei castigati din greu.Iar ma trezesc ca se opreste in poarta si coboara din taxi cu doi saci plini de boarfe inutile.Daca ai pun o matura in mana lesina de spaima si incepe sa pise ochii ca n=o respect si tin la ea pe cat merita.Mare belea la casa omului gospodar si harnic ca mine.Asta e.

  • In aceeași situație mai este și Adrian Liviu ăla cu Ierdna Outlet plin de fakeuri și asta mai are 6 case pe la Tomesti pe care se chinuie sa le vândă. Toți neaveniții au devenit dezvoltatori peste noapte și e bătaie de joc la casele alea.

  • „Pur și simplu ne-am reprofilat. Nu sunt obligată să dau detalii despre afacere”, a transmis telefonic Sorina Călinescu ” – raspuns de administrator la 22 de ani. max 5 ani si a darmat tot .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026