Prima pagină » Local » Doi bărbați din Iași, reținuți. Aceștia au furat peste o tonă de bere cu ajutorul unui tomberon – FOTO, VIDEO

Doi bărbați din Iași, reținuți. Aceștia au furat peste o tonă de bere cu ajutorul unui tomberon – FOTO, VIDEO

05 aug. 2021, 09:26,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Ieri, 4 august 2021, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au demarat o percheziţie domiciliară, în municipiul Iaşi, în cadrul unui dosar penal de furt calificat. Cei doi suspecți locuiesc lângă depozitul de bere și ar fi obișnuit să sustragă berea cu ajutorul unui tomberon. Peste o tonă de bere ar fi fost furată de cei doi.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada 31 iulie – 2 august a.c., doi bărbaţi ar fi pătruns într-un depozit din municipiul Iaşi şi ar fi sustras mai multe baxuri de bere, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

În urma percheziţiei, au fost ridicate mai multe bunuri.

De asemenea, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceştia au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi. La data de 5 august a.c., aceştia vor fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă”, potrivit autorităților ieșene.

Un alt bărbat a furat un Touareg după ce s-a îmbătat

Un alt caz comic a avut loc la Iași. Un bărbat a furat un VW Touareg și a gonit cu Poliția pe urme. Când polițiștii au fost la un pas de a-l prinde, individul a fugit și s-a ascuns cu capul într-un gard viu, crezând astfel că nu va fi observat.

„În dimineața zilei de 1 august 2021, agenții din cadrul Secției V de Poliție au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. După o scurtă urmărire, șoferul a oprit și a coborât din vehicul, încercând să se ascundă de polițiști în gardul viu din fața unui bloc. Acesta a fost prins și identificat în persoana unui bărbat de 35 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Alcoolemie uriașă, descoperită de oamenii legii la ieșean

Bărbatul pe nume Ionuț V. mirosea puternic a alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest.

„Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe baza probatoriului administrat în cauză, pe 1 august 2021, bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și fără permis a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind dus în arest. Acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 decembrie 2025
05 decembrie 2025
Articole similare
Casa Muzeelor din Iași, gazda unei expoziții inspirate de lumea jucăriilor. Artistul Lucian Radu reinterpretează cele mai iubite personaje ale noilor generații
02:00
FOTO Casa Muzeelor din Iași, gazda unei expoziții inspirate de lumea jucăriilor. Artistul Lucian Radu reinterpretează cele mai iubite personaje ale noilor generații
ApaVital a plătit 457.000 de euro către o firmă din Iași pentru repararea găurilor din asfalt. Contractul prevede o suprafață de 6.300 de metri pătrați
02:00
ApaVital a plătit 457.000 de euro către o firmă din Iași pentru repararea găurilor din asfalt. Contractul prevede o suprafață de 6.300 de metri pătrați
Atenție, fermieri! Pierdeți sume importante de la APIA Iași, dacă nu depuneți documentele la timp. Termenul final este 22 decembrie 2025
02:00
Atenție, fermieri! Pierdeți sume importante de la APIA Iași, dacă nu depuneți documentele la timp. Termenul final este 22 decembrie 2025
Primăria Dumești va plăti peste 400.000 de lei pentru reactualizarea Planului Urbanistic General! Licitația a fost lansată
02:00
Primăria Dumești va plăti peste 400.000 de lei pentru reactualizarea Planului Urbanistic General! Licitația a fost lansată
Bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost opriți, în trafic, de către polițiștii din Iași. Iată care au fost motivele
02:00
Bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost opriți, în trafic, de către polițiștii din Iași. Iată care au fost motivele
Povestea e veche. Cică stătea prin boschete și pe după tomberoane
02:00
Povestea e veche. Cică stătea prin boschete și pe după tomberoane
Un medic rezident de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a cucerit toată țara cu glasul său! Denisa Cramba este concurentă la „Vocea României”: „Consider că muzica și medicina, deși par foarte diferite, au destul de multe lucruri în comun”
02:00
FOTO Un medic rezident de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a cucerit toată țara cu glasul său! Denisa Cramba este concurentă la „Vocea României”: „Consider că muzica și medicina, deși par foarte diferite, au destul de multe lucruri în comun”
O firmă din București va furniza în Iași noile sirene de înștiințare și alarmare a populației! Contractul are o valoare de aproape un milion de lei
02:00
O firmă din București va furniza în Iași noile sirene de înștiințare și alarmare a populației! Contractul are o valoare de aproape un milion de lei
Modul în care a parcat un șofer din Botoșani pe o stradă din Iași! Proprietarul nici nu a mai venit să își recupereze mașina
02:00
FOTO Modul în care a parcat un șofer din Botoșani pe o stradă din Iași! Proprietarul nici nu a mai venit să își recupereze mașina
Subalternul lui Costel Alexe îi obligă pe oameni să trăiască în glod din cauza „austerității”! Pe o stradă din Podu Iloaiei, oamenii rămân izolați în perioadele ploioase: „Soția trebuie să nască, îmi este frică că nu va putea să urce ambulanța”
02:00
FOTO Subalternul lui Costel Alexe îi obligă pe oameni să trăiască în glod din cauza „austerității”! Pe o stradă din Podu Iloaiei, oamenii rămân izolați în perioadele ploioase: „Soția trebuie să nască, îmi este frică că nu va putea să urce ambulanța”