Este doliu în presa românească, după ce Simona Popescu a pierdut lupta cu cancerul. Cunoscuta jurnalistă Simona Popescu s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, după o grea luptă cu cancerul.
Doliu în presa românească! Simona Popescu a pierdut lupta cu cancerul!
Este doliu în presa din România după vestea că Simona Popescu, o cunoscută jurnalistă, s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani. Aceasta a murit după o grea luptă cu cancerul, luptă care începuse în urmă cu 30 de ani.
Vestea morții Simonei Popescu a fost făcută publică prin intermediul soțului și fiicei sale, care au publicat în mediul online un ultim mesaj scris chiar de regretata jurnalistă.
De asemenea, în cadrul mesajului Simona Popescu a ținut să precizeze și care este ultima ei dorință, mai precis să nu fie uitată de oameni.
„Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că am pierdut definitiv lunga mea luptă cu cancerul, începută acum 30 de ani. A revenit brusc foarte agresiv și în câteva zile, nici eu, nici medicii, nu am mai putut face nimic. Acum îmi trăiesc ultimele clipe, din viața mea pământească. I-am rugat pe Costin si Alexandra (n.r. soțul și fiica jurnalistei) să pună aceasta postare la momentul potrivit pentru că este cel mai bun mod de a vă anunța pe voi toți. Dorința mea este ca această pagină să rămână deschisă, pentru amintirea mea. Și dacă vor, să mai posteze fotografii, filmulețe si amintiri cu mine, ca să nu mă uitați“, și-a început mesajul ziarista.
„M-am luptat din răsputeri, până la capăt“
În postarea pusă pe pagina ziaristei, după decesul acesteia, Simona Popescu a menționat că nu toate luptele pot fi câștigate.
„Cred ca cei 35 de ani de presă, au fost contribuția mea la o lume mai bună. Și cred că am făcut destule. Principalul meu crez în viață, a fost onestitatea. Și numai cei ce mă cunosc bine, știu ce sacrificii am făcut pentru a o păstra neîntinată. Marele meu regret, este că i-am lăsat singuri pe cei pe care i-am iubit cel mai mult pe lumea asta: soțul și fiica mea. O să le fie foarte greu. Dacă sunt oameni cu suflet, care au ținut la mine, îi rog să-i ajute la nevoie. De acum încolo, eu nu o mai pot face. Cât trăiește, omul învață. Și dacă nu învață, se învață minte! Eu am învățat destule… Și m-am luptat din răsputeri, până la capăt. Nu am renunțat niciodată. Dar nu toate luptele pot fi câștigate. Sper să nu mă uitați niciodată.
Cu cel mai mare drag, Simona
P.S. – Familia va anunța în următoarea postare locul în care, cei care doriți veți putea veni să vă luați rămas bun la capelă, sau să mă conduceți pe ultimul meu drum”, se mai arată în mesajul Simonei Popescu, ce a pierdut lupta cu cancerul.