Marţi, 29 iunie 2021, începând cu ora 15.00 în Platoul BZI LIVE este programată o ediţie – documentar! În prim-plan vor fi cele trei decenii de învăţământ superior privat în România şi opinii ale majorităţii miniştrilor Educaţiei, de după 1989, într-un dialog de top pe zona academică alături de prof. univ. dr. Sorin Bocancea, rectorul Universităţii „Petre Andrei” (UPA) din Iaşi. De precizat că universitarul a publicat articolul „Trei decenii de învăţământ superior privat în România” (apărut în „Polis”, Revistă de Ştiinţe Politice, volumul IX, Nr. 2 (32), Serie nou, martie – mai 2021).
Acesta este bazat pe o complexă analiză a sistemului educaţional, după 1989 şi interviuri (realizate de prof. univ. dr. Doru Tompea, preşedintele Consiliului de Administraţie (CĂ) al UPA din Iaşi) cu importanţi miniştri ai Educaţiei.
„În toate ţările UE există învăţământ academic privat, context în care previzibilă lui dispariţie în România nu ar fi o notă prea bună”, conzluzioneaza prof. univ. dr. Sorin Bocancea
Având în vedere toate acestea, în concluzia articolului „Trei decenii de învăţământ superior privat în România”, prof. univ. dr. Sorin Bocancea sintetizează: „Prea multe concluzii nu am de formulat. În toate ţările UE există învăţământ academic privat, context
în care previzibilă lui dispariţie în România nu ar fi o notă prea bună. În actualele condiţii, în care această formă de învăţământ academic se confruntă cu piedici majore, de la dispreţul întreţinut în opinia publică până la acte normative discriminatorii, în maxim zece ani învăţământul academic privat din România va fi istorie. Domeniul educaţiei nu este unul profitabil nicăieri în Europa, motiv
pentru care autoritatea publică de la diferite niveluri vine în sprijinul său, indiferent că este vorba de instituţii de stat sau private.
În fond, societatea îşi ia partea în timp, pentru că va folosi forţa de muncă şcolarizata. Dacă ar fi fost o investiţie proastă, nimeni nu ar mai fi făcut-o. Apoi, în afară de asta, avantajul existenţei unei pieţe academice este uriaş şi nu cred că mai trebuie să repet argumentele deja cunoscute. În actualele condiţii nu se poate vorbi de o „piaţă academică concurenţiala” în România, din motivele arătate mai sus. Are probleme această formă de învăţământ? Hai să vedem care sunt cauzele şi să le eliminăm! Din păcate, în prezent tendinţa este aceea de a-l face să dispară şi rămân întrebările: cine se teme de învăţământul academic privat şi de ce?”.
Sorin Bocancea este profesor şi rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul Revistei „Polis” şi preşedinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor
Sorin Bocancea este profesor şi rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul Revistei „Polis” şi preşedinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ÎŞI). Printre lucrările publicate se numără: „Cetatea lui Platon” (2010) şi „Noi şi postcomunismul” (2012). A coordonat: „Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală” (2013); „De la presa studenţeasca în comunism la presa postcomunista” (2014), „Je suiş Charlie? Regândirea libertăţii în Europa multiculturală” (2015), „Revoluţia romană. Militari, misiuni şi diversiuni” (2015), „Marşul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migraţiei” (2016) şi „COVID-19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei” (2020).
A coordonat împreună cu prof. uni. dr. Daniel Sandru volumele „Mass-media şi democraţia în România postcomunistă” (ediţia I în 2011 şi ediţia a II-a revăzuta şi adăugita, în 2013), „Totalitarismul. De la origini la consecinţe” (2011) şi „Zece exerciţii de inginerie constituţională (2013), iar împreună cu Radu Carp volumul „Calea europeană a Republicii Moldova” (2016). A realizat împreună cu Mircea Mureşan lucrarea „Aşa ne-am petrecut Revoluţia” (2014), împreună cu prof. univ. dr. Doru Tompea lucrările „Două decenii de comunism în „Iaşul universitar (2015) şi „Două decenii de comunism în Iaşul universitar. Presa studenţeasca” (2019) şi cu Marin Gh. Nicolae lucrarea „Aşa s-a construit în comunism” (2021).
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi aniversează 30 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, vineri, 25 iunie 2021 au fost organizate o serie de manifestări menite să marcheze această aniversare
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi aniversează 30 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, vineri, 25 iunie 2021, au fost organizate o serie de manifestări menite să marcheze această aniversare. Au avut loc: Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Dimensiuni contemorane ale dezvoltării. Fundamentul românesc al sincronizării europene”, ediţia a XXIX-a. Programul sesiunii a cuprins alocuţiuni ale prof. univ. dr. Doru Tompea (preşedinte CA UPA din Iaşi), prof. univ. dr. Sorin Bocancea (rector UPA din Iaşi), conf. univ. dr. Anca Tompea (preşedinte al Senatului UPA din Iaşi), ceremonie decernare titlu Doctor Honoris Causa, prelegere inaugurală susţinută de prof. univ. dr. Angelo Chielli, Universitatea „Aldo Moro” din Bari, Italia intitulata „Ştiinţa politică într-o lume în transformare” (La scienza politică în un mondo în transformazione). Au urmat lansări de carte.
În 1990, un grup de cadre didactice universitare, în frunte cu Petru P. Andrei, fiul savantului, a înfiinţat Fundaţia Academică „Petre Andrei”
În anul 1990, cu prilejul comemorării a 50 ani de la moartea filosofului, sociologului, juristului şi omului de cultură Petre Andrei, membru (post-mortem) al Academiei Române, un grup de cadre didactice universitare, în frunte cu Petru P. Andrei, fiul savantului, a înfiinţat Fundaţia Academică „Petre Andrei” (FAPA), organizaţie non-guvernamentala apolitică şi non-profit. În cadrul FAPA, în anul universitar 1990-1991, a fost constituită Universitatea Fundaţiei Academice „Petre Andrei” (UFAPA), ce a purtat denumirea Universitatea „Petre Andrei” (UPA) şi care avea în componenţa trei facultăţi: Drept, Economie şi Psihologie. În 1998, a mai fost înfiinţată Facultatea de Ştiinţe Politice. După parcurgerea tuturor etapelor de autorizare provizorie şi acreditare şi în baza patrimoniului pus la dispoziţie de către FAPA, prin Legea 408/2002, a fost înfiinţată Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, ca instituţie de învăţământ superior, de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.