Fermierii din România vor avea o perioadă de grație de un an pentru a se adapta la sistemul electronic de evidență a tratamentelor aplicate în ferme. Anunțul a fost făcut de Romeo Șoldea, Directorul General al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), într-o emisiune la TVR 1, în cadrul „Agrostrategia”, pe 25 septembrie 2025.
Perioada de tranziție pentru fermieri
De la 1 ianuarie 2026, toate tratamentele efectuate în ferme vor trebui înregistrate electronic, iar fermierii care sunt în prezent obișnuiți cu registrul pe hârtie vor avea timp până în 2027 să se conformeze noilor reglementări. În urma întâlnirilor și discuțiilor cu producătorii agricoli, ANF și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au convenit să ofere un an suplimentar de adaptare, până la 1 ianuarie 2027.
„Feedback-ul primit din teren, din partea fermierilor, a fost clar: aceștia nu sunt pregătiți să facă tranziția completă la sistemul electronic de evidență a tratamentelor. În prezent, fermierii folosesc un registru clasic, pe hârtie, unde notează manual tratamentele efectuate. De la 1 ianuarie 2026, va trebui să folosească un sistem electronic, iar noi înțelegem că acest lucru necesită un timp de acomodare”, a declarat Romeo Șoldea, explicând decizia Autorității Fitosanitare.
Romeo Șoldea a detaliat că ANF a dezvoltat deja aplicația pentru Registrul Electronic al tratamentelor. Aplicația, care va fi pusă la dispoziția fermierilor, are o interfață simplă și ușor de utilizat. De asemenea, fermierii vor putea ține evidența tratamentelor atât în format clasic, pe hârtie, cât și în format electronic pe parcursul anului 2026, pentru a se familiariza cu noul sistem.
„Noi am dezvoltat deja aplicația, care este simplă și ușor de folosit. Fermierii care doresc pot începe să o folosească de la 1 ianuarie 2026, iar în anul respectiv vor putea păstra evidențele atât în format clasic, cât și în format electronic. Începând din 2027, sistemul va deveni obligatoriu, iar fermierii vor trebui să țină doar Registrul Electronic”, a subliniat Șoldea.
Deși aplicația este funcțională, în prezent aceasta nu poate fi folosită pe telefoane mobile, ci doar pe calculatoare desktop sau laptopuri.
„Sperăm ca în etapa următoare de dezvoltare să reușim să lansăm și o variantă pentru telefoane mobile”, a adăugat acesta.
Cum va funcționa aplicația
Aplicația este destinată fermierilor care sunt înregistrați ca utilizatori profesioniști și care desfășoară activități comerciale, inclusiv vânzarea produselor. Aceștia vor completa un tabel similar cu cel existent pe hârtie, dar într-un format electronic. Autoritatea va putea verifica, în timp real, datele introduse de fermieri.
Sistemul va fi protejat printr-un user și o parolă pentru fiecare fermier, iar exploatațiile vor fi identificate în mod unic, pentru a asigura transparența și conformitatea.