Prima pagină » Actualitate » Florin Cîțu, chemat să dea explicații la „Ora prim-ministrului”
Florin Cîțu, chemat să dea explicații la „Ora prim-ministrului”

Florin Cîțu, chemat să dea explicații la „Ora prim-ministrului”

22 feb. 2021, 12:16,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Premierul Florin Cîţu a fost chemat luni, 22 februarie, de la ora 17:00, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru a da explicaţii despre bugetul de stat pentru 2021. Solicitarea a venit din partea PSD, dezbaterile urmează să aibă tema „Bugetul tăierilor: moartea economică a României!”.

Guvernul a adoptat deja proiectul bugetului de stat pe 2021 şi în această săptămână ar trebui să intre în dezbaterea parlamentului, după ce va fi stabilit un calendar.

Florin Cîțu, amenințat de PSD cu o moțiune de cenzură

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social democrații vor depune în această sesiune parlamentară o moţiune de cenzură în cazul în care nu îi vor fi votate amendamentele la bugetul pentru 2021.

„Noi vom depune o moţiune de cenzură în această sesiune parlamentară. Am depus deja o primă moţiune simplă şi deja am avut patru voturi în plus în afară de grupurile parlamentare PSD şi AUR. Este pentru prima oară. Eu nu-mi aduc aminte ca doar la două luni de la alegeri deja patru voturi să fie în plus faţă de ce avem ca opoziţie. Avem o sesiune parlamentară unde vom veni, categoric, cu o moţiune de cenzură”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „Proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie”

Referitor la proiectul de buget pentru 2021, propus de Guvernul Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a spus că este „o tâmpenie” și tocmai de aceea PSD a depus mai multe amendamente.

„Nu poţi să ai creştere economică când ai austeritate şi tai tot. Noi venim cu aceste amendamente poate în ultima clipă acest guvern îşi dă seama că proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie. Noi am venit cu un buget alternativ și am demonstrat că se poate o cu totul altă abordare. Au găsit anumite soluții de tăieri. Eu vreau să știu care este filozofia acestui buget, cum este gândit în ansamblul său, nu că venim cu lucruri populiste, domnule, vom tăia sporurile. Foarte bine, deci tăierea sporurilor trebuie să facă parte dintr-un program de reformă, pentru că altfel creezi nedreptăți și discuții și frustrări în rândul oamenilor”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Florin Cîțu, despre bugetul propus de PSD: „Vrea să ne lase fără contribuții la UE, ca să ne scoată din UE!“

Premierul a susținut că amendamentele pe care le-au depus social-democrații la proiectul de buget pentru 2021 au scopul de a scoate România din UE. Referitor la proiectul de buget pentru 2-21,

„M-am uitat la sursa de finanțare și fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din UE. Adică sursa de finanțare reprezintă contribuția României la UE. De acolo vrea să ia PSD banii, să ne lase fără contribuții la UE, ca să ne scoată din UE. Astea sunt amendamentele PSD”, a declarat Florin Cîțu.

Florin Cîțu a precizat că proiectul de buget pentru 2021 va ajunge luni, 22 februarie, în Parlament, urmând a se stabili când va fi votat.

„Cheltuielile totale sunt 397.550 milioane lei şi cheltuielile de personal 109.519 milioane de lei. La bugetul de stat cheltuielile totale sunt de 223.702 milioane lei, iar cheltuielile de personal sunt 55.834,9 milioane de lei. Deficitul bugetului general consolidat sau soldul bugetului general consolidat este de 80 de mii milioane de lei. Nu s-a modificat nimic“, a spus Florin Cîțu despre proiectul de buget pentru 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024