Florin Huidu, tatăl lui Șerban și Vlad Huidu, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Inginerul a murit după ce i s-a făcut rău într-un autobuz, iar medicii au încercat timp de aproximativ 40 de minute să îl resusciteze. Deși inima i-a pornit din nou, la spital a suferit un al doilea stop cardio-respirator, care i-a fost fatal. În ultimii ani, acesta a dus o viață discretă și a vorbit deschis despre singurătate, problemele de sănătate și dezamăgirile din familie.
Florin Huidu a rămas singur după divorț
Viața personală a lui Florin Huidu a fost marcată de mai multe momente dificile. După divorțul de cea de-a doua soție, bărbatul a ales să nu își mai refacă viața sentimentală. Femeia s-a întors la primul ei soț, Ion, după ce acesta a fost eliberat din închisoare.
Cei doi și-au oficializat din nou relația în 2014, la Primăria Sectorului 4, într-un cadru restrâns. Florin și Mirela Huidu au avut împreună un fiu, Matei, iar Florin îl înfiase și pe Alexandru, fiul fostei sale soții.
Despărțirea l-a afectat profund. Într-un interviu acordat în urmă cu mai mult timp, acesta a povestit fără ocolișuri cum a ajuns să rămână singur:
„Am divorțat, ea s-a împăcat cu primul bărbat, ieșit din pușcărie, mi-a luat și copilul care acum e mare. Și am rămas doar cu Vlad și Șerban. Sunt singur, nici n-aș putea să mai accept pe cineva lângă mine. Am și eu tabieturile mele”, a declarat Florin Huidu pentru CANCAN.RO.
Relația cu fosta soție a durat 15 ani, însă după divorț Florin Huidu a spus că nu a mai vrut să audă de ea. Momentul în care aceasta s-a întors la primul soț a fost descris de inginer drept una dintre cele mai mari lovituri pe care le-a primit.
„Jignirea cea mai mare a fost ca, după ce ne-am înțeles și am divorțat la notar, m-am pomenit că mi l-a adus în curtea și în casa unde locuiam eu la etajul 1, într-o garsonieră, pe primul ei soț cu care s-a împăcat după 19 ani. Eu, pe fiul lor, Alexandru, l-am înfiat în ideea de a ne fi bine. Când l-am văzut pe fostul ei soț în curte, am decis să plec. Și le-am lăsat totul. Dar s-a ales praful, pentru că ăștia nu știu să muncească. Nu trebuia să mă încurc cu o femeie mult mai tânără decât mine sau măcar puteam să aleg un om mai de calitate”, spunea Florin Huidu, în urmă cu ani de zile.
În ultima perioadă a vieții, tatăl lui Șerban și Vlad Huidu locuia singur într-o garsonieră din București. Cu toate acestea, încerca să rămână activ și să fie aproape de copii și nepoți.
„Deocamdată mă descurc, pentru că știu să spăl, să-mi gătesc, să calc. Mă duc cu sarmale la copii, am nepoți”, mai relata tatăul lui Șerban și Vlad Huidu.
Florin Huidu mai învinsese moartea
Problemele de sănătate nu erau o noutate pentru Florin Huidu. În urmă cu mai mulți ani, acesta a suferit un infarct puternic și a intrat în stop cardiac timp de 26 de secunde. Medicii au reușit atunci să îi salveze viața.
El povestea ulterior despre acel episod și despre urmările pe care le-a avut asupra sa:
„În ultimii 17 ani, de când eu am două stențuri, din cauza unui infarct cu stop cardiac, mi s-au întâmplat toate lucrurile rele. Am avut atunci stop cardiac timp de 26 de secunde, la Budimex. Cât să mai ducă și inimioara asta?”
Florin Huidu continua să meargă la controale cardiologice și spunea că, în ciuda problemelor de sănătate, încă se descurca singur:
„Merg la Chiajna, la cardio, sunt în evidența lor după stop cardiacul pe care l-am avut… Cu toate că mi-e destul de bine la 71 de ani.”
Într-o altă mărturisire, vorbea și despre alegerile pe care le făcuse de-a lungul vieții:
„Am fost prost pe vremuri… (n.r – în privinţa faptului că a rămas în România) Îmi pare rău, dar ce să fac? Acum îmi duc ultimele zile…”
Ultima conversație cu Vlad Huidu
Moartea lui Florin Huidu a venit brusc. Vlad Huidu a povestit că ultima discuție purtată cu tatăl său a fost una complet obișnuită. Nimic din conversația respectivă nu anunța că avea să fie ultima.
„S-a stins tata. Și mă gândesc obsesiv la ultima noastră convorbire. O conversație absolut obișnuită, una dintre acele conversații despre care nu ai niciun motiv să crezi că ar putea fi ultima. Tata: “Ce faceți, copiii mei?” Eu: “Bine, tată. Uite, ne-am întors în București și suntem la mall să cumpărăm ceva.” Tata: “Eu mă duc la piață să cumpăr niște prune, să fac un magiun.” Eu: “Bravo, ce tare! Să-l fierbi mai mult, să scadă, să fie mai gros, că mie așa îmi place, cum îl făcea Floarea.” Tata a râs și mi-a zis: “Așa o să-l fac.” Eu: “Bine, tată, hai că te sun mai încolo, că probez ceva și sunt în grabă.” Tata: “Te rog să nu uiți să mă ajuți cu mașina, să-i facem revizia.” Eu: “Nu uit. Hai, bine, bine. Pa!” Asta a fost. Două ore mai târziu am primit telefonul că i s-a făcut rău în autobuz. Când am ajuns, erau șapte oameni de la Salvare și SMURD în jurul lui. Timp de aproximativ 40 de minute au încercat să-l resusciteze. La un moment dat, au reușit să-i pornească din nou inima. A ajuns la spital. Credeam că va fi bine. Acolo a avut un al doilea stop cardio-respirator. De data asta, nu a mai putut fi salvat. De atunci mă tot gândesc la acele câteva minute din mall. La faptul că eram în grabă. La faptul că tata voia, probabil, doar să mai vorbească puțin cu mine. “Te sun mai încolo.” i-am zis. Nu știam niciunul dintre noi că aceea avea să fie ultima noastră conversație. Nu răspundeți pe fugă oamenilor pe care îi iubiți, pentru că noi credem mereu că avem timp. Eu am crezut că îl sun mai târziu. N-am mai apucat. Tată, îmi pare rău. Te iubesc! Îmi vei lipsi enorm…”, a spus Vlad Huidu.
Șerban Huidu și-a luat, la rândul său, rămas-bun de la tatăl său printr-un mesaj emoționant:
„Generația lor, usor, usor pleacă. Urmăm noi… Drum lin către stele, domnule inginer Florin Huidu. Îți mulțumesc că m-ai învățat măsura…”