Prima pagină » Actualitate » Fostul ministru de Interne, Radu Stroe, rămâne fără titlul de doctor al Academiei SRI. Tribunalul i-a anulat diploma

Fostul ministru de Interne, Radu Stroe, rămâne fără titlul de doctor al Academiei SRI. Tribunalul i-a anulat diploma

12 dec. 2021, 14:20,
în Actualitate

Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe. Acesta şi-a susţinut teza de doctorat „Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne.

Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei. Decizia nu este încă definitivă.

Radu Stroe şi-a susţinut teza de doctorat ”Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne în guvernul USL şi deputat PNL.

Preşedintele comisiei de susţinere a lucrării a fost Gheorghe Teodoru Ştefan, fost rector al ANIMV, iar referenţii care au decis să-i acorde lui Stroe titlul de doctor au fost Teodor Frunzeti − fost rector al Universităţii Naţionale de Apărare şi actual consilier în Departamentul Securităţii Naţionale de la Administraţia Prezidenţială, Mihail Vasile-Ozunu − preşedinte de onoare al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în MApN în mandatul lui Gabriel Oprea, şi Gheorghe Toma − secretar general al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN).

Decizia Tribunalului se înscrie într-o serie mai largă de doctorate anulate după ce chiar ANI a SRI a formulat solicitări de retragere a titlurilor de doctor, din cauza plagiatului, în cazul mai multor persoane.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 ianuarie 2026
06 ianuarie 2026
Articole similare
Sculpturile lui Brâncuși, analizate de profesorul de matematică și informatică Cristian Horgoș. 2026 este declarat „Anul Constantin Brâncuși”
02:00
FOTO Sculpturile lui Brâncuși, analizate de profesorul de matematică și informatică Cristian Horgoș. 2026 este declarat „Anul Constantin Brâncuși”
Salubris SA începe campania de colectare a brazilor de Crăciun, din 8 ianuarie 2026. Ieșenii trebuie să depoziteze pomii lângă punctele gospodărești
02:00
Salubris SA începe campania de colectare a brazilor de Crăciun, din 8 ianuarie 2026. Ieșenii trebuie să depoziteze pomii lângă punctele gospodărești
Polițiștii din Iași au testat 152 de șoferi în municipiu pentru consumul de alcool și droguri. Nici vitezomanii nu au scăpat
02:00
Polițiștii din Iași au testat 152 de șoferi în municipiu pentru consumul de alcool și droguri. Nici vitezomanii nu au scăpat
Astăzi este prăznuită Boboteaza, botezul Mântuitorului Iisus în apele Iordanului. Credincioșii din toată țara participă la slujba Agheasmei Mari
02:00
Astăzi este prăznuită Boboteaza, botezul Mântuitorului Iisus în apele Iordanului. Credincioșii din toată țara participă la slujba Agheasmei Mari
Doctorul își chinuie studentele pe scări la Spiridon
02:00
Doctorul își chinuie studentele pe scări la Spiridon
Ieșenii nu vor avea trasee metropolitane noi și nici curse suplimentare în prima jumătate a anului 2026. CTP Iași nu are suficiente autobuze pentru extindere
02:00
FOTO Ieșenii nu vor avea trasee metropolitane noi și nici curse suplimentare în prima jumătate a anului 2026. CTP Iași nu are suficiente autobuze pentru extindere
Noua taxă pe carbon a UE urcă prețurile în imobiliare în 2026. Costin Frij, agent imobiliar: „Materialele de construcții se vor vinde undeva cu 10-15% mai mult”
02:00
Noua taxă pe carbon a UE urcă prețurile în imobiliare în 2026. Costin Frij, agent imobiliar: „Materialele de construcții se vor vinde undeva cu 10-15% mai mult”
CNIR a lansat licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii Unirii! Lungimea între Iași și Ungheni este de 15,5 kilometri
02:00
FOTO CNIR a lansat licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii Unirii! Lungimea între Iași și Ungheni este de 15,5 kilometri
Cele mai multe locuri de muncă disponibile la început de 2026, în Iași, sunt pentru persoanele cu studii medii
02:00
Cele mai multe locuri de muncă disponibile la început de 2026, în Iași, sunt pentru persoanele cu studii medii
Primăria Miroslava a obținut finanțare nerambursabilă pentru construirea unei grădinițe în satul Valea Ursului! Noua unitate de învățământ va avea 12 grupe de copii
02:00
FOTO Primăria Miroslava a obținut finanțare nerambursabilă pentru construirea unei grădinițe în satul Valea Ursului! Noua unitate de învățământ va avea 12 grupe de copii