Cancan ultimă oră

Gabriel Diaconu, medic psihiatru: ”Oamenii care protestează vor, de fapt, să facă un bine semenilor. La o conversație, le observi deznădejdea”

Publicat: 27 iul. 2020

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a explicat la Digi24 care sunt mecanismele psihice care îi determină pe oameni să aibă reacții extreme în vremuri apăsătoare cum sunt acestea ale pandemiei, fie că este vorba despre ura dezlănțuită pe rețele sociale sau la adresa unor vedete precum Andreea Esca, fie că este vorba despre cei care protestează în Piața Victoriei că masca este „botniță”, fie că, dimpotrivă, sunt atât de înspăimântați, încât chiar și când le spune medicul că este în regulă să-și dea jos masca, ezită să o facă.

Mărturia Andreei Esca a iscat un val de ură

Totuși, psihiatrul mărturisește: „Mie mi-e din ce în ce mai puțin clar ce vor oamenii. Am crezut că știu asta. România este o țară care și după atâția ani în care lucrez în ea încă mai are rezerve să mă surprindă și în același timp să mă învețe lucruri noi. Primul dintre lucrurile pe care le înveți despre români este că fac foarte mult zgomot și sunt foarte viscerali în patimile lor, în plăcerile și neplăcerile lor și în simpatiile, dar mai ales antipatiile lor”.

După ce Andreea Esca a povestit public că ea și familia ei au avut covid-19, iar soțul a avut chiar o formă gravă, mărturia vedetei a generat un val de comentarii pline de ură. La fel, când o altă vedetă binecunoscută, Smiley, a avut o postare prin care îi îndemna pe oameni să creadă că virusul există, nu e o glumă, spunând că el personal are prieteni bolnavi, reacțiile au fost urâte și jignitoare.

Oamenii dezvoltă ură pe derdelușul deziluziei

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu explică:

„Pe undeva, îi înțeleg pe oamenii care s-au răzvrătit, pentru că până la urmă, n-ar trebui să fie nimic excepțional în experiența unei persoane, fie ea și publică, în momentul când primește o veste proastă. Și întrebarea la care poate se gândesc oamenii este: Dar de ce nu ne-am scandalizat la fel de mult în momentul în care o persoană absolut anonimă a ajuns pe un pat de terapie sau a decedat? Ce s-o fi mai fi întâmplat cu cetățeanul de la Filiași care a fost victima nr. 1 a acestei pandemii? I-a mai interesat pe oamenii care stau și varsă lacrimi astăzi despre drama familiei lui în urma acelei pierderi? Ce s-a întâmplat cu toți medicii care au făcut forme grave de boală și care sub o formă sau alta s-au perindat sub formă de știre și așa cum au apărut, așa au și dispărut?

Ura este parte a unui fenomen cum este această criză sanitară. Ea se va aduna, se va înmulți, se va redistribui. Ura pe care o vedem manifestându-se acum (de exemplu la adresa unor vedete care au vorbit despre Covid-19, cum e Andreea Esca – n.r.) are legătură nu numai cu epidemia, dar și cu această „inchiziție sanitară” în care riscăm să intrăm, în care cerem gesturi de puritate ideologică și cerem un anume Pat al lui Procust sanitar: trebuie să faci asta sau….

Oamenii dezvoltă ură pe derdelușul deziluziei: adică, la începuturi, venea un val și în martie-aprilie urma să învingem Satana; am trecut cu bine de Paște, toată lumea spunea o să trecem bine de asta, pentru că dacă la Paște nu suntem rău, o să fim bine. Și în curând vine 16 august și nu suntem bine. Și după aceea vine toamna și nu suntem bine. Câte vești proaste vrei să primești? Zi după zi, ceas după ceas, pe toate gardurile și pe toate canalele de diseminare a informațiilor?

Figurile publice sunt paratrăsnete emoționale

Și atunci omul își construiește un sentiment dintr-acesta, o răzmeriță – internă, inițial – caută confirmări împrejurul lui, alți oameni care să fie la fel de frustrați ca și el și la un moment dat, în lipsa unei valve autentice – pentru că na, ce-o să faci, o să găsești primul virus și-o să te iei cu el la bătaie? – îți găsești un paratrăsnet emoțional. Și figurile publice sunt paratrăsnete emoționale.

Ni se pare că ele ar trebui cumva să continue să rămână acolo unde le-am pus, pe un norișor, într-un turnuleț de fildeș, într-o formă de țiplă imaculată. Și când vedem că devin oameni, acela e momentul în care începem să-i urâm. Păi, cum adică, îndrăznești, tu, să fii om, să ai și tu familie, să ai și tu lacrimi, să ai și tu durerile tale?! Păi, tu nu ai voie! Tu trebuie să fii cel care îmi spune o poveste în fiecare seară, care îmi aduce meteo etc.

Lăsați-ne să trăim! Lăsați-ne să alegem cum murim!

Mediul virtual prilejuiește unele reacții care sunt nu doar că extreme, dar într-adevăr, profund nenaturale și fenomenul continuă să lase stupefiați inclusiv psihologi foarte înțelepți, pentru că nu te-ai gândi că în mintea sau în sufletul unui om poate să fie loc de atâta răutate. Poate că în loc să o condamni, e bine să cauți să mergi dincolo de ea. Care e motivația? De fapt, ce vrea românul la momentul de față? Și ce a vrut dintotdeauna românul, ce caută din ce în ce mai frustrat și mai speriat, chiar și în zilele noastre? Este o brumă de încurajare și o brumă de răgaz, de respiro: Lăsați-ne să trăim! Lăsați-ne să respirăm!

Mai e o chestiune care se întâmplă în perioada asta și începe să se coaguleze: oamenii s-au săturat să se ascundă, pentru că încep să identifice statul în casă, păstratul distanței, purtatul măștii ca o formă de lașitate și îi doare foarte tare pe oameni să se retragă în fața bolii.

Oamenii spun: prefer să mor alegând

Văd cum, rând pe rând, mai multe capete, mai mult sau mai puțin luminate, ies și promit o victorie care n-o să vină, de fapt, niciodată și atunci oamenii, ca într-o cursă diabolică, își spun în cele din urmă: am de ales dacă mor în casă sau dacă mor pe stradă sau am de ales dacă mor în concediu sau mor la biserică. Oamenii spun: prefer să mor alegând. Oamenii, când le-ai luat abilitatea de a alege, la modul cel mai simplist cu putință, vor reacționa cu vehemență sau cu ură sau inclusiv la modul primitiv.

Teroarea nu poți să o negi, drept urmare, „trucul” ar trebui să fie, din punctul meu de vedere, o chemare în primul rând la masa conversației. Mitologia unei crize sanitare mondiale, cum este aceasta, trebuie să includă și folia sau isteria sau descărcarea malignă a unor sentimente față de oameni și să împarți lumea așa, forțat, între cei virtuoși și între cei nevirtuoși, riscă să declanșeze o formă de inchiziție sanitară.

Să știți că oamenii care nu poartă mască sau oamenii care nu respectă regulile nu sunt niște monștri, nu sunt niște demoni și nu sunt, unii dintre ei, niște decervelați care abia așteaptă să omoare în stânga și-n dreapta. Sunt pur și simplu sărmani, ignoranți, analfabeți. Culmea știți care e? Că oamenii ăștia au trăit și înainte în România și nu alerga nimeni cu parul pe stradă după ei, făceau parte din pitorescul României.

Cred că dacă ar fi să avem un pic de curaj, ar merita să schimbăm un pic octava în care ne adresăm acestor oameni, pentru că mulți dintre ei vor să facă un bine semenilor lor și nu știu foarte clar, pentru că o parte din ei protestează față de faptul că există o rasă mecanică centralizată, guvernamentală, care le spune ce să facă.

Oamenii care protestează vor, de fapt, să facă un bine semenilor. La o conversație, le observi deznădejdea

Regresia asta copilăroasă face ca oamenii în fapt și în drept să caute alte mijloace de a face un pustiu de bine semenilor. Și știți ce se întâmplă, de fapt și de drept? Ajung să redisemineze tot felul de povești din acestea fantasmagorice – de fapt, stai liniștit, că virusul nu există – pentru că ei își imaginează că sunt bine. Sau: de fapt, stai liniștit, că toată povestea asta a fost o făcătură gândită să fie un produs de marketing – din nou, caută să facă un bine.

Și luându-i așa, la o conversație, le observi deznădejdea, deznădejdea lor care spune: de fapt, nu știu cu ce mă lupt, de fapt, mintea mea nu este echipată, m-am săturat, nu știu ce este acela un virus, nu știu cum omoară, moarte, moarte peste tot… și eu? Cu mine cum rămâne?

De aceea e important ca viața de zi cu zi a acestor oameni să nu devină doar această boală.

Despre moarte merită conversat. Umanitatea o să ne scoată la liman

Tare mă tem că noi, umanitatea, am păcătuit. Am păcătuit cu modul în care am gestionat o pandemie digitală – nu mă refer la virus, ci la infodemie, tot ce înseamnă diseminarea de informații. Am uitat pentru un moment că pentru a permite oamenilor să înțeleagă într-o primă fază ar trebui să ai răbdare cu ei și să-ți adaptezi limbajul. Despre moarte merită conversat. Și la momentul în care oamenii pierd oameni dragi, în jurul lor se face întuneric. Și prea mult întuneric exact asta va crea: o să vezi o formă de violență – fie în stradă, fie în mediul online – care nu face decât să adauge la un cerc vicios și trebuie să ieșim din el”.

Gabriel Diaconu a mai povestit că a avut pacienți care deși îndemnați să-și dea masca jos în momentul în care au venit la cabinetul lui – cu toate că luase toate măsurile de rigoare: spalat pe mâini, geam deschis, ventilație, distanță etc – aceștia au refuzat. „E foarte dureros când vezi că oamenii nu vor să-și dea masca jos. Culmea este că am oameni tineri, care sub toate aspectele au șanse de sub 1 la sută să facă o formă mai complicată de boală, și spun: Nu vreau să dau masca jos, mi-e frică! Sau sunt cei care își pun masca sub bărbie, deși riscul de îmbolnăvire este mai mare așa, pentru că sub bărbie sunt mai multe bacterii. Nu avem încă spațiul mental necesar să stăm să contemplăm toate momentele de caricatural, de absurd, de durere, dar aceasta este umanitatea despre care vorbeam și umanitatea o să ne scoată la liman”, a încheiat medicul psihiatru Gabriel Diaconu.





Adauga un comentariu