Prima pagină » Cancan ultimă oră » Geta Sterp, pe punctul de a izbucni în plâns! Sora mai mică a lui Culiță Sterp abia și-a putut abține lacrimile când a vorbit despre asta: „Sunt tristă. Asta mă înfioară”

Geta Sterp, pe punctul de a izbucni în plâns! Sora mai mică a lui Culiță Sterp abia și-a putut abține lacrimile când a vorbit despre asta: „Sunt tristă. Asta mă înfioară”

27 apr. 2024, 21:20,
în Cancan ultimă oră

Geta Sterp, sora mai mică a lui Culiță Sterp, a apărut cu ochii în lacrimi pe internet.

Culiță Sterp este unul dintre cei mai ascultați cântăreți de manele și este apreciat atât pentru talentul său artistic, cât și pentru legătura specială pe care o are cu familia lui. Cei trei frați ai săi, Iancu, Ileana și Getuța, dar și mama lor, cunoscută drept „Mama Geta”, sunt extrem de urmăriți în mediul online, acolo unde și-au creat comunități impresionante de oameni care îi respectă.

În urmă cu puțin timp însă, Geta Sterp, sora mai mică a lui Culiță, a deschis un subiect sensibil în mediul online.

Bruneta a mărturisit că astăzi este o zi fericită, pe de o parte, pentru ea, căci întreaga sa familie se va reuni în locul în care mama ei a copilărit.

Totuși, pe de altă parte, sora lui Culiță a mărturisit că este foarte tristă pentru că motivul întâlnirii este de acela a-i comemora pe bunicii lor, părinții mamei Geta, care au trecut în neființă în urmă cu ani buni.

„Mergem în comuna natală a mamei noastre, la Lupșa, unde o să ne întâlnim cu toți verișorii, cu toate neamurile.

V-am mai spus că mama are 12 frați și suntem foarte mulți verișori primari. Suntem o familie foarte numeroasă. Mergem pentru că se împlinesc 20 de ani, din păcate, de când bunica noastră a murit și 10 de când bunicul a murit. O să le țină parastas la amândoi. Sunt fericită că ne întâlnim cu toții, dar sunt tristă pentru că mi-aș fi dorit ca bunicii noștri să fie în viață”, a mărturisit Geta Sterp, pe Instagram.

Geta Sterp abia s-a abținut să nu plângă

Cu gândul la bunica ei maternă, Geta Sterp s-a emoționat și aproape că a izbucnit în lacrimi. Bruneta a mărturisit că femeia a născut nu mai puțin de 12 copii, pe care i-a îngrijit așa cum a știut mai bine, pe vremurile în care traiul nu era deloc ușor.

Sora lui Culiță Sterp abia s-a abținut să nu plângă vorbind despre sacrificiile pe care femeile, printre care și bunica sa maternă, le făceau pentru familie și pentru copiii lor. Mai mult, Geta a dezvăluit că bunica ei maternă a primit chiar și o diplomă din partea lui Nicolae Ceaușescu, cel care se afla la conducerea țării pe vremea aceea și care i-a femeii titlul de „mamă eroină”.

„Într-adevăr, eu eram mică când bunica a murit, dar mi-o amintesc cu drag.

Era o femeie tare blândă și cumsecade. Doar când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară. Nici nu găsesc cuvântul potrivit. Mă emoționează foarte tare ca o femeie să dea naștere la 12 copii. E ceva deosebit. Acasă, la casa părintească, unde stă fratele mamei mai mic, există și o diploma trimisă de Nicolae Ceaușescu pentru „Mamă eroină”.

Vă dați seama, că mă gândesc de multe ori și acum chiar am o stare de melancolie, când mă gândesc la ea și la femeile de mai demult, care aveau atât de mulți copii și le spălau hainele la mână, mergeau la râu inclusiv iarna.

Și câtă mâncare trebuia să faci la așa familie numeroasă. Și noi ne mai plângem, în zilele noastre. Doamne, iartă-ne! Aș fi spus mai multe, dar mi s-au umplut ochii de lacrimi. Revin mai târziu”, a mai spus sora lui Culiță Sterp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`