Prima pagină » Actualitate » Hantavirus face ravagii! Se pare că a ajuns și în Canada
Hantavirus face ravagii! Se pare că a ajuns și în Canada

Hantavirus face ravagii! Se pare că a ajuns și în Canada

17 mai 2026, 09:42, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

O pasageră a navei MV Hondius, aflată în carantină în Canada, este „prezumtiv pozitivă” la hantavirus şi a fost internată în vestul ţării, a anunţat sâmbătă Agenţia de Sănătate Publică din Canada, conform AFP, citat de news.ro.

„Una dintre cele patru persoane cu risc ridicat (n.r. – care au călătorit la bordul navei afectate de un focar de hantavirus) care s-au plasat în carantină şi erau monitorizate pentru simptome a fost testată prezumtiv pozitiv pentru hantavirusul Andes”, a precizat agenţia într-un comunicat, citând autorităţile din provincia British Columbia.

Pacienții se află în izolare la spital

Femeia a fost internată joi „împreună cu soţul său, care prezintă de asemenea simptome uşoare”, potrivit aceleiaşi surse, care precizează că şi acesta era pasager pe Hondius. „Amândoi vor rămâne în carantină în spital”, se arată în comunicat, care adaugă că o a treia persoană aflată de asemenea în carantină a fost spitalizată pentru investigaţii.

Rezultatele testelor sunt aşteptate în următoarele două zile.

Autoritățile dau asigurări că riscul public este scăzut

„Riscul general pentru populaţia din Canada legat de focarul de hantavirus Andes asociat navei de croazieră MV Hondius rămâne scăzut în acest moment”, a subliniat agenţia.

Patru canadieni se aflau la bordul navei afectate de focarul de hantavirus, care plecase din Argentina pe 1 aprilie pentru o traversare a Oceanului Atlantic, având la bord 88 de pasageri şi 61 de membri ai echipajului.

La nivel mondial, bilanţul este de trei morţi.

În prezent nu există niciun vaccin şi niciun tratament specific împotriva hantavirusului, însă autorităţile sanitare dau asigurări că riscul este redus şi resping orice comparaţie cu pandemia de COVID-19.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Comentarii
  • Experimentul Pfizerelphia

    Nu exista niciun vaccin si niciun tratament, dar voi stiti ca Bourla are grija totdeauna de populatie!
    Ii va trimite formula vaccinului d-nei Ursula, intr-un SMS. Voi pregatiti doar vreun miliard de euro pentru 500 de milioane de doze, absolut necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026