Titlurile zilei

Haos la Aeroportul Iași din cauza incompetenței Guvernului! Iată cine se află în spatele unei afaceri criminale! În plină pandemie, mii de români sunt duși în focarele de infecție din Germania – FOTO, VIDEO

Publicat: 11 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Harababură totală la Aeroportul Internațional Iași. Sute de oameni s-au îmbarcat ieri de la Iași cu destinația Germania pentru a lucra în agricultură ca sezonieri. Inițial, oamenii au fost întorși din drum după o decizie a Ministerului Transporturilor de a bloca o vreme aceste zboruri către statul german. După câteva ore, oamenii au revenit la aeroport și s-au îmbarcat spre destinație. Visul de a câștiga câteva mii de euro la cules de sparanghel și căpșuni a fost mai puternic decât orice pandemie de coronavirus. La mijloc se află o agenție de recrutare din Suceava care a tocmit oamenii către plantanțiile din vestul Europei lovită în plin de pandemie.

Scene incredibile petrecute ieri în zona Aeroportului Internațional Iași. Scenariul de zilele trecute de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj- Napoca, cu 1.800 de oameni înghesuiți în plină pandemie, se putea repeta și la Iași. Ieri, au fost programate mai multe zboruri charter de la Iași cu destinația Germania, curse care au dus muncitori români sezonieri către plantațiile de sparanghel și căpșuni din țara respectivă.

Oameni din Satu Mare, Zalău, Suceava, Neamț au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a se îmbarca cu destinația Germania. Au fost programate curse către Baden-Baden și Nurenberg operate de Tui Fly și Sun Expres, companii externe, care au fost tocmite de nemți pentru a prelua muncitorii români. Cum au ajuns acești oameni la Iași, la prima oră a dimineții, din moment ce Suceva este în carantină, iar conform Ordonanței Militare circulația pe timp de noapte este interzisă? Este evident astfel că există o complicitate între autorități și aceste firme de recrutare, pentru a duce români în străinătate la muncă!

Parcarea a fost arhiplină

Astfel, parcarea aeroportului ieșean a fost ieri arhiplină, oamenii venind cu autocarele sau fiind aduși cu microbuze ale unor firme care au intermediat contractul cu nemții. Inițial, oamenii au fost întorși din drum pentru că zborurile charter au fost suspendate într-o primă fază în urma Ordonanței Militare 8/2020 ce interzicea zborurile către destinațiile externe. Culmea, după câteva ore a venit o derogare de la Ministerul Transporturilor care permitea zborurilor deja contractate să poată pleca. Este evident pentru toată lumea că autoritățile române sunt simpli executanți la comanda nemților! Angela Merkel a tunat că are nevoie de muncitori români, iar Klaus Iohannis și Ludovic Orban au executat imediat ordinul venit de la Berlin! Absolut revoltător!

„Au plecat spre Baden-Baden, Dusseldorf și Nuremberg. Au venit cu derogare de la Ordonanța Militară de joi seară (9 aprilie-n.r.) pentru aceste zboruri. Elementul de bază este acela de a se face cerere cu 24 de ore înainte pentru organizare, pentru că altfel se creează haos. Dusseldorf trebuia să fie mâine (astăzi- 10 aprilie-n.r.), însă a fost mutat astăzi. Cine vrea să vină pentru a prelua muncitorii trebuie să anunțe dinainte, pentru a ne putea organiza, aceasta este condiția de bază”, a menționat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internațional Iași.

Din zona carantinată, la aeroport

Astfel, cei care au fost trimiși acasă au ajuns să fie întorși din drum pentru a se putea îmbarca către zonele respective din Germania. Guvernul a dat o derogare după ce au cerut acte suplimentare legate de modul prin care aceste persoane vor putea ajunge în Germania. S-a cerut prezentarea formei contractelor, în sensul în care dacă acești oamenii se infectează nu este clarificat modul în care ei se întorc în România.

Apare însă o întrebare? Cum au reușit de exemplu cei din Suceava, județ aflat în carantină totală (nimeni nu intră, nimeni nu iese), să plece cu autocarele către Iași pentru a se îmbarca spre Germania? Astfel de permisii de ieșire, tocmai dintr-o zonă roșie, poate duce la un precedent, însă autoritățile române nu au luat în calcul și acest lucru.

Dezvoltatori imobiliari în spatele firmei de recrutare

O astfel de societate care a intermediat plecarea românilor în străinătate este și Panap Jobs. Firma are sediul în localitatea Solca din Suceava, dar și un punct de lucru în zona Arcu din municipiul Iași. Firma mai are puncte de lucru în Piatra Neamț, Vaslui, Bacău și Botoșani, exact în orașele-cheie din Regiunea de Nord-Est. Această firmă oferă o perioadă a contractului de muncă între 2 și 3 luni. Cei care pleacă în Germania sunt momiți cu câștiguri între 1.000 și 2.000 de euro pe lună în funcție de activitate și randament. Aceștia mai arată că transportul dus-întors este asigurat de către Panap Jobs, iar cazarea la locul de muncă de către compania din Germania, contra cost. Practic, românii care pleacă la muncă trebuie să-și plătească cazarea la zi, iar oamenii ar beneficia de asigurare medicală.
În spatele firmei Panap Jobs SRL se află Viorel Onofrei Flutur și Avramescu Flutur Cosmin. Aceștia dețin și Panap Residence, un cartier de vile în zona Ipotești, județul Suceava. De menționat că Ipoteștiul se află în plină carantină, fiind în zona roșie a pandemiei de COVID-19. Cei doi sunt însă o prezență discretă în mediul de afaceri sucevean.

Sparanghel, ceapă și salată în zonele roșii

Germania se află în zona roșie a pandemiei de COVID-19, cu zeci de mii de cazuri și cu un număr mare de decedați. Cu toate acestea, mii de români sunt momiți cu astfel de salarii pe sezonul agricol. În perioada aprilie- iunie se ajunge acolo la cules de sparanghel și căpșuni. În perioada martie – noiembrie se caută muncitori pentru cules ceapă și ridichi, iar în perioada aprilie- octombrie se caută oameni pentru cules salată.

La cules de sparanghel și căpșuni se caută femei și bărbați cu vârsta între 18-50 ani, se oferă un contract de muncă pe o perioadă de două luni cu posibilitate de prelungire la trei luni, iar plata se face la oră pentru sparanghel și plata în acord pentru căpșuni. Se oferă cazare și o masă pe zi, acestea fiind oferite alături de asigurarea medicală, din ceea ce prezintă firma în cauză. La salată și legume se oferă 9,35 euro brut la oră, în timp ce cazarea și o masă pe zi costă 15 euro/zi. La ceapă și alte legume plata se face în funcție de randament (acord), iar cazarea costă 8 euro pe zi.
Reporterii BUNå ZIUA IAȘI au încercat să ia legătura cu reprezentanții acestei firme, însă la numerele de telefon afișate erau doar operatorii care preluau cererile de muncă ale persoanelor interesate.

Ce spun oamenii?

Unii din cei care au plecat spre zonele din Germania nu știau nici în ce localitate vor ajunge, nici în ce avion urmau să se îmbarce și nici numele firmei care i-a angajat. Tot ce știau este că pleacă pe câteva mii de euro, chiar în plină pandemie și că asta e tot ce contează.

„Am venit de la Satu Mare. Suntem un grup mai mare care a venit de dimineață cu microbuzul. Suntem 16 persoane. Nu știu exact unde o să ajungem. Eu am vorbit cu cineva din Germania și de acolo mi s-a făcut direct legătura”, a spus un bărbat care aștepta să intre în terminalul de plecări T3.

Alții nu se află la prima aventură de acest gen.

„Nu îmi era frică de niciun necunoscut. Am fost șapte ani la rând acolo. Anul acesta e pandemia, dar nu avem ce face. Am primit mesaj că este nevoie de noi și de aia am decis să plecăm”, a spus un alt bărbat.

Ce înseamnă acest lucru? Firmele de recrutare au o bază de date cu cei care au mai fost la munca sezonieră, iar aceștia sunt primii selectați la plecarea în noul sezon agricol. Una din firmele unde vor ajunge sezonierii este și Spargelhof Klaistow Buschmann & Winkelmann din orășelul Beelitz, landul Brandenburg. În această zonă a Germaniei erau confirmate circa 1.600 de cazuri de COVID-19. Asta înseamnă că oamenii care ajung acolo deja se expun la un risc uriaș.

Aleșii Iașului acuză haosul din Guvern

Atât situația de la Cluj, cât și cea de la Iași au fost criticate de demnitarii Iașului. De exemplu, senatorul ieșean Vasile Toma a arătat că autoritățile române sunt total depășite de situație și că nu au reușit să respecte anumite reguli elementare.

„Este încă o dovadă de incompetență gravă a Guvernului actual. Nu i-a interesat deloc să reglementeze organizarea deplasării muncitorilor români, în siguranță, în condițiile restrictive ale stării de urgență. Au semnat un protocol cu partea germană pentru furnizarea forței de muncă și nu au fost în stare să îl pună în aplicare. Ceea ce se întâmplă este o dezorganizare la nivel național. Era foarte simplu să stabilească orele de zbor decalate și să reglementeze procedurile de transport rutier al muncitorilor către aeroporturi. Cu respectarea unor reguli de identificare ale călătorilor pe cursă, de parcare a autocarelor la aeroport și de debarcare organizată. Acum, agențiile de recrutare românești organizează grupuri, comandă cursă ocazională rutieră, operatorul de transport îi debarcă în parcarea aeroportului sau în apropiere și muncitorii știu doar că trebuie să ajungă în Germania”, a menționat senatorul ieșean Vasile Toma, fost lider național în patronatul transportatorilor din România.

Schema plecării în Germania

Parlamentarul ieșean a arătat și cum ajung românii să lucreze în Germania.

„Pe de altă parte, fermierii germani se asociază (unul are nevoie de 40 de muncitori, altul de 30 etc.) ca să comande o cursă charter cu un avion care pleacă gol din Germania, aterizează în România, preia un grup mare, care apoi este divizat între fermierii care au plătit închirierea avionului. Niciun muncitor român nu știe la ce fermă germană va ajunge. Sunt clare carențele de reglementare, astfel încât toată această deplasare a muncitorului român de acasă până la ferma unde va lucra să decurgă fluent, clar și în condiții de siguranță”, a mai spus senatorul Vasile Toma.

Soluții pentru românii plecați

Și viceprimarul municipiului Iași, Radu Botez, acuză incompetența autorităților centrale.

„Lucrurile sunt neclare. În Germania, în general, forța de muncă externă este necesară în lunile aprilie și mai pentru sparanghel și căpșuni. Trebuie să avem un plan ca stat român în condițiile în care acești oameni vor veni sau vor dori să revină sau dacă îi lasă înapoi la mijlocul lui mai, în momentul în care vom fi într-o perioadă acută a pandemiei. Se puteau găsi soluții și pentru ei. Statul român putea să se ocupe de acest lucru. Să fie oferte în România, iar printr-un program, statul ar fi putut să plătească diferența de bani pentru a se ajunge la remunerația din Germania, iar oamenii să fie mulțumiți și să nu mai plece. Germania are nevoie de 80 de mii de persoane. Ei vor da 40 de mii de avize pentru aprilie și alte 40 de mii pentru luna mai. Din punctul meu de vedere trebuie clarificat ce se întâmplă cu aceste persoane când vor reveni în țară și cine va plăti cheltuielile”, a precizat viceprimarul Radu Botez.

Un Guvern IRESPONSABIL și INCOMPETENT!

Totuși, de ce este posibil ca în plină pandemie de COVID-19 mii de oameni să plece din țară, la muncă, în străinătate, pe contracte sezoniere? De ce nu a oprit Guvernul migrația forței de muncă până când trec efectele acestei pandemii ucigașe? Ce are de câștigat România, din faptul că mii de oameni pleacă din țară la muncă în străinătate, riscă să se îmbolnăvească în zonele de focar în care merg și apoi sunt trimiși acasă?
Românii sunt printre cei mai căutați în străinătate pentru faptul că muncesc pe bani puțini (față de nivelul salarial din statele puternic dezvoltate din Uniunea Europeană).

Astfel, nu doar Germania are nevoie ca de aer de muncitorii sezonieri din România. Italia, țara cea mai afectată din lume de coronavirus, vrea și ea să-i readucă pe români pe câmpurile din Peninsulă, după cum afirma recent ministrul Agriculturii, Teresa Bellanova. 107.000 de lucrători sezonieri ajung în Italia în fiecare an din România, o treime din toți lucrătorii străini.

De ce să plătim toți pentru cei care pleacă acum din țară?

Toți acești oameni care au plecat sau vor pleca în următoarea perioadă din țară la muncă, în plină pandemie de Coronavirus, vor avea contracte sezoniere, adică 1-2-3 luni. Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că România nu va restricționa circulația muncitorilor români în străinătate. Ce se va întâmpla însă cu acești români când se vor întoarce acasă? Cu siguranță dacă se vor îmbolnăvi de COVID-19 vor fi trimiși acasă! Cine le va deconta acestor oameni cheltuielile medicale? Le vor achita costurile spitalizării Klaus Iohannis sau Ludovic Orban? Cu siguranță nu!
Răspunsul este unul foarte clar: statul român, din taxele și impozitele noastre ale tuturor. În aceste condiții, a venit momentul ca autoritățile din România să reseteze tot sistemul public. Oamenii care pleacă acum din țară în plină pandemie de COVID-19, în timp ce în România este declarată stare de urgență, să dea o declarație de propria răspundere la ieșirea din țară că dacă se vor îmbolnăvi, nu vor mai beneficia de sistemul public de asigurări sociale! NU vor mai beneficia de ajutor social, de șomaj, nu li se vor mai deconta tratamentele medicale!

Declarație pe propria răspundere că la întoarcere nu vor cere asistență medicală din partea statului român

O altă variantă ar fi ca în această declarație pe propria răspundere, oamenii care pleacă acum din țară la muncă să-și asume răspunderea că nu vor reveni acasă dacă se vor îmbolnăvi și vor rămâne în țările unde își desfășoară activitatea!

Guvernanții actuali trebuie să implementeze imediat această declarație pe propria răspundere sau să găsească altă soluție. Când se întâmplă ceva, iau banii din buget, acum să răspundă! Din cauza unor calcule electorale cinice, guvernanții actuali au luat măsurile pentru împiedicarea răspândirii COVID-19 extrem de târziu!
Indiferent de ce se întâmplă în perioada următoare, ar fi nevoie de intervenția procurorilor care să ancheteze de ce se permite românilor să plece acum din țară la muncă în străinătate, în focare de infecție cu virusul COVID-19!

Adauga un comentariu