O parte din ieșenii care au depus proiecte la AFIR au pierdut sume importante de la UE. Aceștia au proiecte eligibile, dar fără finanțare. Suma pe care ar fi trebuit să o primească este de 700.000 de euro, fonduri nerambursabile, pentru investiții în mediul rural
Ieșenii au pierdut sume importante de la Uniunea Europeană, de aproximativ 700.000 de euro. Proiectele depuse în submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități nonagricole – sunt eligibile, dar fără finanțare, din cauza lipsei fondurilor europene. Astfel, proiecte importante depuse de ieșeni au fost puse în așteptare până se găsesc noi surse pentru a primi banii europeni necesari investițiilor în mediul rural. Eco Print Trading SRL are un proiect europene în valoare de 200.000 de euro pentru înființarea unei unități de producție de cartușe de imprimantă în comuna Ion Neculce.
O altă companie din Iași avea nevoie de 220.000 de euro pentru înființarea unei afaceri în comuna Miroslava. Activitatea Viață Vie SRL este de fabricare a săpunurilor, detergenților și produselor de întreținere. Eikon Artis SRL din Ciurea a solicitat 220.000 de euro pentru fabricarea unor produse din lemn, respectiv icoane, iar Ildas SRL din comuna Butea a solicitat 60.000 de euro pentru achiziția de utilaje.
Ieșenii au pierdut sume importante de la UE
În măsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități nonagricole – au fost depuse 32 de proiecte, iar 15 au fost aprobate, valoarea lor fiind de 2,2 milioane de euro. SC Dent Oxygene din satul Hlincea, comuna Ciurea, va primi de la AFIR fonduri nerambursabile în valoare de 60.000 de euro.
Data Construcții Lemn SRL din Tomești a depus un proiect eligibil, în valoare 60.000 de euro, iar Bio Met Conf SRL va primi 60.000 de euro pentru înființarea unei secții de fabricare a utilajelor pentru prepararea hranei animalelor. De asemenea, GreenTech Instal SRL primește tot 60.000 de euro pentru achiziția de echipamente în Tomești, iar patronul SC Agec SRL va investi în producția de mobilă, tot în Tomești. Fondurile europene din domeniul nonagricol s-au epuizat în 5 zile.
Medicii au investit banii europeni în modernizarea cabinetelor din mediul rural
De asemenea, medicii din mediul rural au obținut fonduri europene de peste 2 milioane de euro, bani europeni folosiți la modernizarea cabinetelor medicale. Proiectele depuse de medicii din Iași, care au fost aprobate la finanțare, valorează între 60.000 și 200.000 de euro.
Aceștia au investit în aparatură medicală de ultimă generație și au reușit să dezvolte afaceri de succes cu bani de la Uniunea Europeană. Dacă majoritatea dintre aceștia au vrut să fie aproape de municipiul Iași, alții au mizat pe clienții din comunele îndepărtate, unde locuiesc și pot să își desfășoare activitatea. Proiectele au fost depuse în submăsurile 6.2 și 6.4, derulate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Potrivit specialiștilor în acordarea fondurilor europene, chiar dacă ieșenii au pierdut sume importante de la UE, iar proiectele sunt eligibile, pot fi finanțate, dacă sumele alocate altor submăsuri nu sunt consumate.