Prima pagină » Economic Local » Ieșenii sunt chemați de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură să-și vizeze carnetele de rentier agricol
Ieșenii sunt chemați de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură să-și vizeze carnetele de rentier agricol

Ieșenii sunt chemați de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură să-și vizeze carnetele de rentier agricol

17 apr. 2024, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Procesul de vizare a carnetelor de rentier agricol este în plină desfășurare. Cei care merg la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Iași primesc 50 sau 100 de euro, pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat sau arendat

Rentierii din Iași sunt chemați de specialiștii APIA să-și vizeze carnetele, pentru a primi renta viageră. Aceasta reprezintă o sumă care se acordă anual persoanelor ce au dobândit calitatea de rentier agricol până la data de 31 decembrie 2009. Este plătită pe durata vieții rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie un acord cu investitorul. Banii pot fi încasați și de moștenitorii rentierului agricol.

Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul a 100 de euro, pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat pentru care s-a încheiat acord cu investitorul, precum și echivalentul a 50 de euro, pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat. Astfel, doar cei care vizează, anul acesta, carnetele de rentier agricol pot primi banii de la APIA. Numărul beneficiarilor a scăzut în ultimii ani, potrivit specialiștilor. Până în prezent, s-au vizat doar 23 de carnete de rentier agricol.

Vizarea carnetelor de rentier agricol este în plină desfășurare la APIA Iași

În cazul decesului rentierului, renta viageră datorată acestuia poate fi încasată de moștenitori, dacă se respectă prevederile Legii 247/2005, care presupune ca aceștia să depună mai multe documente la APIA. Printre acestea se numără carnetul de rentier al defunctului, copie a certificatului de deces, a actului de succesiune sau împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorate rentierului. În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenției din diverse motive, aceasta poate relua plata în termen de 3 zile de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali, având la bază documentele justificative aferente.

În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanți nu corespund realității, dreptul de a primi renta viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului, conform prevederilor legale în vigoare. În 2023, s-a plătit peste jumătate de milion de lei pentru rentierii agricoli din Iași.

A început campania de depunere a cererilor unice la APIA Iași

Fermierii din Iași pot depune, până pe 7 iunie 2024, cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic. Și în acest an, agricultorii vor putea înainta cererea de plată prin accesarea aplicației IPA-Online, din versiunea internet, conform „Instrucțiunilor de utilizare IPA-Online” (accesibile în aplicaţie). Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa, mai întâi, responsabilului APIA, în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic, iar ulterior va completa cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicației IPA-Online. Ieșenii trebuie să completeze o singură cerere de plată, chiar dacă utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Persoana fizică, pe de-o parte, şi persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având acelaşi titular, depun o singură cerere de plată.

De asemenea, în această perioadă, specialiștii APIA cheamă ieșenii, la sediul instituției, pentru vizarea carnetelor de rentier agricol.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026