CTP Iași va avea mai puține mijloace de transport în comun pe perioada verii, din cauza cererii scăzute de transport. Anual, după ce elevii iau vacanță, compania de transport decide să retragă un număr de tramvaie și autobuze. De asemenea, în această perioadă, mulți dintre angajați își iau concediile de odihnă, conform contractului.
Măsurile ar trebui să intre în vigoare de la începutul lunii iulie 2026, odată ce elevii și studenții termină ultimele examene.
Mai puține mijloace de transport în comun pe perioada verii
Deocamdată, reprezentanții companiei de transport au transmis că numărul tramvaielor și autobuzelor va rămâne la fel, până ce elevii și studenții vor termina examenele. Ulterior, va fi analizată cererea și fluxul de călători pentru a ajusta numărul mijloacelor de transport în comun. Pe traseele mai aglomerate, numărul tramvaielor va fi mai mare decât pe traseele secundare. În ceea ce privește autobuzele, acestea vor fi în medie 3-4 per traseu, însă depinde de zonă.
„Deocamdată, nu va fi redus numărul mijloacelor de transport în comun de la stradă, având în vedere că ne aflăm în perioada examenelor, când solicitarea pentru transportul public rămâne ridicată. După încheierea acestei perioade, vom analiza evoluția cererii de transport și vom decide eventualele ajustări ale programului de circulație. Orice modificare va fi comunicată din timp publicului”, a transmis Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași.
Totodată, pe timpul verii, multe din vehicule intră în reparații, având în vedere că astfel de proceduri durează. În momentul de față, sunt peste 40 de autobuze defecte, cu diferite probleme, iar unele au deja câteva luni de când așteaptă să fie reparate. În ceea ce privește tramvaiele, situația este similară. Încă sunt modele Pesa și Bozankaya care au fost retrase și așteaptă diverse piese. Faptul că, doar după trei ani de folosință, tramvaiele au defecțiuni majore reprezintă o mare problemă pentru companie, dar și pentru călători. Compania mai are în plan și achiziționarea de mai multe autobuze până la finalul anului.
Încep lucrările la liniile de tramvai
Primăria Iași urmează să deschidă șantierul la linia de tramvai de pe Copou, după ce a semnat un contract cu firma Conest SA. Noul termen stabilit pentru deschiderea șantierului este după data de 15 iulie 2026. De la Fundație și până la Rondul Triumf vor fi înlocuiți 1.416 metri de linie de tramvai dublă și rețea de fir contact și vor fi efectuate modificări la rond. Vor fi, de asemenea, reabilitați 6.000 de metri pătrați de trotuar și construite 2 stații de tramvai noi. În ceea ce privește transportul public, circulația tramvaielor va fi suspendată pe timpul lucrărilor. CTP Iași urmează să achiziționeze 10 autobuze articulate second-hand care să asigure transportul pentru traseul 9. De asemenea, de la finalul lunii august, vor începe lucrările și în zona Palatului Culturii și pe strada Sfântul Lazăr. Termenul pentru cele două șantiere este de 18 luni, însă ar putea fi extins în funcție de cum evoluează lucrările.
Pe perioada verii, numărul mijloacelor de transport în comun va fi redus, deoarece cererea din partea călătorilor va scădea.
Concluzia e că tramvaiele și autobuzele sunt o prioritate doar pentru elevi și studenți care oricum au transportul decontat iar cei care plătesc abonament și contribuie la bugetul CTP sunt cantitate neglijabilă. Trăim în Țara lui Papură Vodă și asta ne ocupă tot timpul…
Concluzia e că tramvaiele și autobuzele sunt o prioritate doar pentru elevi și studenți care oricum au transportul decontat iar cei care plătesc abonament și contribuie la bugetul CTP sunt cantitate neglijabilă. Trăim în Țara lui Papură Vodă și asta ne ocupă tot timpul….
Asta se întîmplă cînd trăiți întro țară de rahat !, eu nu am văzut în țările vestice să schimbe și să reducă orarul transportului public în orașele mari că iau copii vacanță , că iau unii concediu, că pisicile dorm la umbră , că sa încălzit asfaltul
Iașul intră în „program de vară”, adică exact același program ca iarna, primăvara și toamna — doar că acum există și scuza oficială.
1️⃣ „Cererea scade vara” – argumentul clasic, etern, imuabil
CTP Iași anunță solemn că vara scade cererea. Perfect.
Dar întrebarea logică este: cât mai poate scădea ceva ce era deja scăzut?
Când ai:
– peste 40 de autobuze defecte,
– tramvaie Pesa și Bozankaya retrase „temporar” (temporar = câteva luni),
– vagoane vechi care ies la stradă doar ca să facă o cursă/două și să se întoarcă în depou defecte,
– și un parc rulant care se subțiază mai repede decât traficul din Copou la ora 23,
nu mai reduci nimic.
Doar oficializezi realitatea.
E ca și cum ai anunța că „pe perioada verii vom reduce numărul unicornilor din Copou”.
Ce unicorn? Câte tramvaie au fost la stradă în ultimele luni?
60? 70? Și alea cu noroc?
2️⃣ „Vehiculele intră în reparații vara”
Aici e partea cea mai frumoasă:
> „Pe timpul verii, multe vehicule intră în reparații, având în vedere că astfel de proceduri durează.”
Procedurile durează.
Da, durează.
Durează luni.
Durează sezoane.
Unele durează atât de mult încât autobuzul iese din garanție înainte să iasă din service.
Și dacă ai deja 40 de autobuze defecte, plus tramvaie noi cu defecțiuni majore după 3 ani, întrebarea e simplă:
Ce mai reduci? Că deja sunt reduse de la sine.
3️⃣ „Vom analiza cererea” – filosofia purtătoarei de cuvânt
Carmen Ghercă transmite, cu voce calmă, instituțională, că:
> „Vom analiza evoluția cererii de transport și vom decide eventualele ajustări.”
Problema nu e fraza.
Problema e viziunea.
Sau lipsa ei.
Când ai infrastructură care se dezintegrează, vehicule care se defectează, macaze care se blochează, șine care se sudează, și un parc rulant care se subțiază ca bugetul la cultură, nu mai analizezi cererea.
Analizezi realitatea.
Și realitatea e asta:
nu ai cu ce să acoperi cererea nici când e mare, nici când e mică.
Dar e reconfortant să auzi că „vom analiza”.
Sună a strategie.
În fapt, e doar un mod elegant de a spune:
„Nu avem cu ce.”
🔴 Conexiunile tehnice – partea pe care o știm din teren
🟠 Macazele de la Sadoveanu
Acolo nu e macaz.
E cutremur localizat.
Treci cu vagonul și ai impresia că ai intrat într-un film 4D.
Dacă nu se intervine urgent, o să se facă „analiza cererii” direct din depou, cu vagonul pe cricuri.
🟠 Curba de la Târgu Cucu
Linia e:
– lăsată,
– sudată la electrod,
– degradată,
– și complet nepotrivită pentru tramvaie moderne.
E ca și cum ai pune roți de Dacie pe un Mercedes.
Și apoi te miri că nu ține.
🟠 Macazele de la 5 Drumuri
Acolo e epicentrul problemelor.
Se blochează.
Se blochează iar.
Se blochează din nou.
Și sunt cele mai multe urme de deraiere din oraș.
Dacă ar exista un „top al macazelor periculoase”, ăsta ar fi locul 1, 2 și 3.
🟠 Macazele de la Hotel Europa
Diferență de nivel.
Blocaje periodice.
Și surpriza: nimeni nu pare deranjat.
Probabil se va analiza cererea și acolo.
🔵 Șantierele – partea „optimistă”
Copou intră în șantier.
Palatul Culturii intră în șantier.
Sfântul Lazăr intră în șantier.
Termen 18 luni.
Poate 24.
Poate 30.
Poate… cine știe?
Tramvaiele vor fi suspendate.
Autobuze articulate second-hand vor fi aduse.
Second-hand, evident.
Că doar nu vrem ceva nou care să se strice în 3 ani, ca Pesa și Bozankaya.
🔴 Concluzia finală
CTP Iași nu reduce mijloacele de transport vara.
Le reduce realitatea.
Le reduce infrastructura.
Le reduce mentenanța.
Le reduce lipsa pieselor de schimb.
Le reduce lipsa viziunii.
Iar comunicarea oficială doar pune o fundiță pe un fapt simplu:
Nu ai ce să reduci, pentru că deja nu ai.
Și până nu se intervine la:
– Sadoveanu,
– Târgu Cucu,
– 5 Drumuri,
– Hotel Europa,
și nu se repară parcul rulant,
„analiza cererii” va fi doar un mod elegant de a spune:
„Ne descurcăm cu ce avem. Și avem puțin.”
O sa leșinam în stație din cauza căldurii, așteptând un mijloc de transport care și pana acum venea greu . Mijloacele de transport pentru cartierul Tatarasi sunt oricum mai putine comparativ cu restul , daca se mai micsoreaza nr ….Primarul plantează panseluțe în loc sa facă ceva util pentru cetățenii de care oricum nu-i pasă. Ne meritam soarta cu asa conducători nu putem cere decență.
Iașu’, fraților… Iașu’ e într-o continuă vacanță! Băi, deci CTP Iași a ieșit iar cu comunicat. Știi cum? Clasic.
„Reducem mijloacele de transport vara.”
Băăă, da’ ce să mai reduci, băi Carmen?
Că nu mai era nimic de redus!
Era deja low battery mode din februarie!
„Cererea scade vara” – AȘA ȘI?
Băi, deci cererea scade vara… da’ voi ați avut cerere și iarna?
Că eu n-am văzut tramvaie pe 6 de jumătate de oră.
A trecut unul, cred că era hologramă.
Sau era Bozankaya aia care se retrage singură în depou când simte vibrații pe linie de la spuma poliuretanică.
40 de autobuze defecte – BĂĂĂĂ, DA’ CE FACEȚI ACOLO?
Deci sunt 40 de autobuze defecte.
Patruzeci, frate!
Nu patru, nu zece… patruzeci!
Asta nu mai e parc auto, e cimitir tehnic.
E Walking Dead, dar cu autobuze.
Și tramvaiele?
„Pesa și Bozankaya… băi, astea-s tramvaie noi, mă!
Trei ani!
Trei ani și deja sunt la piese lipsă.
Ce-s astea, Lego?
Le asamblezi acasă?
„Intră în reparații vara” – DA’ INTRĂ ȘI IES?
„Procedurile durează.”
Păi, durează…
Dacă îl duci la service în iunie, îl scoți în septembrie… anul viitor.
Carmen Ghercă – „Vom analiza cererea”
Carmen, Carmen…
Tu analizezi cererea, da’ nu analizezi realitatea.
Realitatea e simplă:
Nu aveți cu ce să acoperiți cererea nici când e mare, nici când e mică.
E ca și cum ai analiza câți clienți are un magazin…
dar magazinul e închis.
Băi, deci macazele și curbele?
De la Sadoveanu, Tg Cucu și rond Agronomie…
Acolo nu e macaz, e cutremur de 4,2 pe Richter.
Treci cu tramvaiul și simți că-ți sare ficatul în geam.
Macazele de la 5 Drumuri?
Acolo e boss-ul final.
Se blochează, se dereglează, se deraiează…
E Dark Souls pentru tramvaie.
Hotel Europa?
Diferență de nivel.
Macazul se defectează periodic.
E ca un abonament:
Defectare Premium – o dată pe săptămână
Copou intră în șantier.
Palatul Culturii intră în șantier.
Sfântul Lazăr intră în șantier.
Iașul intră în șantier.
Termen 18 luni…
Da’ știm cu toții că 18 luni la Iași înseamnă 18 luni + 18 luni + încă un comunicat.”
Și tramvaiele?
Suspendate.
Adică exact ca până acum, doar că acum e oficial.
Autobuze articulate second-hand?
Normal, frate!
Second-hand, că doar nu luăm ceva nou care să se strice în 3 ani.
Luăm ceva vechi care se strică în 3 zile.
Băi, deci CTP Iași nu reduce nimic vara.
Realitatea o reduce.
Și comunicarea oficială?
E doar o fundiță pe un cadou gol.
Un oras muncitoresc, asa cum e Iasul, poate face asta.
Un oras care se pretinde a fi turistic, asa cum nu este Iasul, nu poate face asta.
Va bateti joc de noi. Chiar daca astfel dispar din Iasi elevii cu domiciliu fictiv in Iasi, precum si studentii ne-iesheni, ramanem totusi noi, ieshenii get-beget. Noi nu contam in orashul nostru? Acest primar penal mereu ne taie transportul public la Palat cu manelele lui acolo, precum si pentru nebunii care tzin neaparat sa alerge tot numai printre ur^tele betoane comuniste, precum si pentru raliuri. Toti va bateti joc de noi in orashul asta.
Dragi ieșeni….aveți ce ați votat,sau ce ați lăsat pe alții să voteze… Tot ce se întâmplăa CTP, se întâmplă cu girul primăriei, conducerea companiei nu iese din cuvântul d-lui primar, iar el nu se stresează prea tare ,doar circulă cu mașina! Deci va plângeți degeaba…