Îl vedeți? Câți kilometri credeți că aleargă în fiecare zi? Dumitru Sârbu are 61 de ani și se poate lua la întrecere oricând cu un adolescent – FOTO

Ajuns la 61 de ani, ieșeanul Dumitru Sârbu vrea să bată toate recordurile la atletism pentru categoria sa de vârstă. În carieră a adunat peste 200 de medalii, însă nu vrea să se oprească aici și își dorește să-și facă visul realitate

Dumitru Sârbu se antrenează din greu în fiecare săptămână pentru a își îndeplini marele vis. Vrea să alerge la una dintre cele mai mari competiții de atletism din lume, Maratonul de la New York. Deși pentru mulți ani a renunțat la ideea de a participa la competiții, bărbatul de 61 de ani a avut un moment care i-a schimbat viața.

Ieșeanul Dumitru Sârbu aleargă zeci de kilometri pentru visul său

Pentru Dumitru Sârbu, vârsta nu este un impediment și își continuă antrenamentele ca în tinerețe. Deși timpii de la linia de final nu mai sunt la fel de rapizi, bărbatul încă se menține printre cei mai buni alergători la categoria sa.

02:00

FOTO O femeie în vârstă de 70 de ani, fostă inginer, a devenit campioană la atletism. Rica Grigoraș deține recordul la cursa de 1.500 de metri

02:00, 11 Feb 2026

SPORT O luptătoare de 14 ani din Iași a câștigat medalia de aur la o competiție de jiu-jitsu din Arad. Adolescenta este antrenată chiar de tatăl ei

„Mă antrenez o dată la două zile, alerg câte 20 km, însă este destul de greu, fiindcă și lucrez, însă îmi fac timp după muncă. Mă pregătesc acum pentru semimaratonul de la Iași, după trebuie să intensific antrenamentele, deoarece trebuie să merg la campionatele naționale. Voi face undeva la 30 km de alergat. Oamenii din sat au ajuns să mă cunoască de cât timp alerg pe străzi, mă mai întreabă unii ce e cu mine de fug așa pe drumuri”, povestește Dumitru Sârbu.

Bărbatul își amintește cu drag de primii ani când a început cu atletismul, dar și de dificultățile cu care s-a confruntat.

„Eu am început prima dată cu alergatul în 1977, când eram în clasa a noua. Eu sunt de loc din Covasna, comuna Costuleni, iar în perioada aia făceam liceul la Iași. Ca toți băieții de la țară, jucam fotbal și am mers la o selecție la Politehnica Iași. Când a văzut antrenorul de la juniori că sare mingea ca din colțul mesei din noi, ne-a trimis acasă, că era clar că nu era de noi. Învățam la Liceul Nicolina, am fost la un cros cu școala, iar eu am ajuns atunci pe locul doi, iar domnul Mircea Ionescu m-a observat și mi-a zis dacă vreau să vin la stadion la alergat.

De atunci am alergat până în 1989, participam la tot felul de competiții, am și câștigat câteva, am continuat și după terminarea liceului. Totuși, în 1989, am participat la un maraton și am ajuns tocmai pe locul 22, atunci antrenorul mi-a zis că a fost foarte slab și să predau echipamentul. Am fost foarte dezamăgit, am renunțat ușor și pentru mulți ani nu am mai alergat în competiții”, își amintește sportivul.

Cea mai neagră perioadă

După ce pentru mai mulți ani a fost printre primii în țară, forma lui Dumitru Sârbu a scăzut, iar în 1989 a trebuit să renunțe la atletism. Ieșeanul a încercat să devină arbitru, însă nici aici nu a reușit, astfel că a trebuit să se reprofileze.

„După 1989, am fost stagiar, un an, la arbitri, luasem toate testele, mai ales cele sportive, însă nu promovam, mă trimiteau doar să fiu arbitru de tușă în zone îndepărtate. M-am descurajat foarte tare și am renunțat și la asta. Am ajuns să fac niște cursuri de informatică în anii 90, la Fortus, și am lucrat acolo. Totuși, s-a desființat și Fortus și am rămas din nou fără nimic, nu aveam unde să mă angajez. Am reușit să plec în Italia, cu niște cunoștințe, am ajuns să lucrez în Verona, în anul 2000, eram electrician.

Dar era dificil, nu aveam acte, lucram la negru, era greu singur, așa. Am avut noroc că am întâlnit un fost coleg de cămin din liceu, care fusese luptător, lucra și el în Verona. Atunci el mi-a spus dacă vreau să ieșim la alergat, să ne menținem în formă, voia să se întreacă cu mine, dar nu avea șansă. Eu mai alergasem așa, în timpul liber, însă fără competiții sau ceva serios. Prietenul acesta al meu a găsit că se organizau competiții de alergat în zona unde stăteam și ne-am înscris și noi. Nu am avut rezultate excepționale, deoarece nu aveam antrenament, însă am reușit să fac față destul de bine. Îmi era și frică, deoarece nu aveam acte, nu voiam să atrag atenția prea mult”, mai adaugă bărbatul.

După ce s-a întors din Italia, Dumitru a intrat într-o perioadă dificilă, în care nu mai găsea nici timpul, nici motivația necesare pentru a performa. Astfel, a renunțat la ideea de a mai alerga, pentru a își întreține familia.

„În 2005, m-am întors acasă, iar cei din Italia nu m-au mai chemat la muncă. Îmi decedaseră și părinții, m-am întors în satul natal, a fost o perioadă grea. Nu aveam loc de muncă, nu aveam bani, trebuia să întrețin și gospodăria, aveam și doi copii care erau mari de acum, nu știam ce să fac. După am găsit să lucrez, în 2007, la o brutărie din Dancu, livram pâine, eram șofer, iar de atunci până în 2015 nu am mai alergat deloc, deoarece nu aveam timp, lucrat în fiecare zi. Am renunțat la gândul acesta și mi-am văzut de viață. În 2015, am reușit să mă angajez la Primăria Costuleni, la finanțe, am dat concurs, iar atunci am luat postul și am rămas acasă”, a spus Dumitru Sârbu.

După mai bine de 8 ani în care nu a mai alergat, o simplă conversație cu fiul său a reaprins scânteia care l-a determinat să revină la competițiile de alergat.

„Între timp, băieții mei au crescut, unul a ajuns kinetoterapeut la București, iar celălalt lucrează acum în Anglia. Prin ianuarie 2016, m-a sunat băiatul meu cel mare, Radu, că și-a cumpărat un televizor nou, mare. Mi-a zis că se uita la Maratonul de la New York, cel de 42 de kilometri, iar atunci mi-am zis că vreau și eu să alerg la maratonul acela. Iar de atunci am reînceput totul.

Radu mi-a zis că este semimaraton la București și mă înscrie el. Am reluat antrenamentul ușor, a fost dificil, m-am accidentat de foarte multe ori, deoarece nu mai eram pregătit fizic. Totuși, de atunci am început să particip la competiții. Ulterior, m-am înscris și la CS Politehnica Iași, m-am reîntâlnit cu mulți colegi. De atunci am participat și la balcaniade, în Serbia și Slovenia, am mai luat medalii”, relatează bărbatul.

Maratonul de la New York este marele obiectiv

Deși a pornit ca o glumă, ideea de a participa la Maratonul de la New York a rămas în subconștientul sportivului. Acum se pregătește pentru toate competițiile din România și din țările vecine.

„Cred că am undeva la 200 de medalii acasă, nici nu le-am mai numărat pe toate. Am un perete unde le țin, dar voi face o cameră specială. În România, suntem 4 mai cunoscuți, Iulică Alexe, Ștefan Cioichină, Culai Voicu și cu mine. Din cauza lor am 29 de medalii de argint adunate, mereu ne împărțim primele 4 locuri între noi. Iulică Alexe este și campion mondial la categoria noastră de vârstă. Este o rivalitate sportivă mare între noi, ne motivează unul pe celălalt. Visul meu este să ajung la Maratonul de la New York, sunt costuri foarte mari ca să alergi acolo, dar nimic nu este imposibil.

Acum vreau să scot un nou record la categoria mea de vârstă la campionatele naționale din toamnă. Am deja medalii de aur la toate categoriile pentru seniori, 50-55, la 55-60 și, mai nou, la 60-65. Vreau să alerg atât timp cât mă țin picioarele, nu aș mai putea renunța vreodată la acest lucru”, a încheiat Dumitru Sârbu.

Ieșeanul Dumitru Sârbu este apreciat de toată comunitatea pentru reușitele sale, iar el consideră că povestea abia a început.