Ilie Bolojan a venit în acest weekend la Iași unde a vorbit despre una dintre cele mai importante probleme administrative ale momentului: absorbția fondurilor europene prin PNRR.
Acesta a anunțat că urmează întâlniri cu prefecții și primăriile din toată țara pentru analizarea proiectelor aflate în derulare și stabilirea măsurilor necesare pentru evitarea pierderii banilor europeni.
„Problemele care sunt de maximă importanță în aceste zile și anume absorbția fondurilor din PNRR. Pentru că aceste subiecte interesează toate administrațiile publice din România urmând ca mâine să avem ședință cu toți prefecții din țară, iar luni dimineață cu toate primăriile din România, voi face câteva precizări legate de aceste aspecte administrative. În aceste zile sunt negocierile interne ale ale echipelor tehnice ale României și ale Comisiei Europene care se de derulează pentru stoparea absorbției fondurilor europene de la Bruxelles. Avem trei probleme importante proiectele care vor rămâne pe listele de finanțare e vorba atât despre despre care am vorbit ieri despre proiectele care vor fi pe componenta de împrumut și acest lucru ține de cele peste 15 mii de proiecte pe care încă le avem în derulare. Este foarte important în aceste zile să facem analiza acestor proiecte astfel încât cele care se pot termina până la sfârșitul lunii august să rămână pe componenta de grant pentru că dacă rămân acolo și nu se termină România va pierde suma aferentă întregului proiect chiar dacă el nu este finalizat, iar cele care nu se termina să fie transferate pe componenta de împrumut, iar ceea ce nu se poate finaliza urmând ca diferența de bani să fie compensată din bugetul național sau din bugetul local astfel încât să terminăm proiectele și să nu avem pierderi pentru țara noastră”, a declarat Ilie Bolojan.
Penalul Costel „Tablă” Alexe și marioneta Alexandru Muraru au organizat Gala Iașului Liberal
Sâmbătă, 23 mai 2026, la Iași, Partidul Național Liberal organizează încă o gală pompoasă, probabil și aceasta plătită din banii oamenilor. O altă întâlnire plină de costume, lumini și mai ales de discursuri în limbajul specific de lemn, referitoare la „responsabilitate”, „reformă” și „viitor”. În realitate, evenimentul nu este altceva decât încă o paradă a unei clase politice care pune pe primul loc propriul interes și caută orice variantă prin care să îi sărăcească și mai mult pe ieșeni și, implicit, pe români.
În centrul atenției este penalul Costel „Tablă” Alexe, pata neagră a județului Iași care, deși este la al doilea mandat, nu s-a ocupat de dezvoltarea județului, ci de combinații, de cumetri și de lobby pentru firmele de casă pe care le-a conectat la banii publici. Este penibil ca un astfel de personaj să urce pe o scenă și să țină discursuri despre administrație publică și moralitate. Costel „Tablă” Alexe pozează din nou în lider responsabil, deși este înconjurat de scandaluri din cauza dosarelor penale pe care le are și a proiectelor de infrastructură cum ar fi drumurile județene care se surpă sub conducerea sa. Oare Costel Alexe îi va spune șefului Bolojan că, în luna februarie 2026, un bărbat și un bebeluș au murit din cauză că ambulanța s-a împotmolit în noroiul de pe DJ 282E? Cu siguranță nu. Acesta va fi mai preocupat să „pupe inelul” șefului decât să îi spună cât de incapabil este să ocupe funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.
Bolojan intruneste toate trasaturile ticalosului : rautate, duplicitate, nerusinare.
O să primească și Chirica fix 0 prin PNRR!
un basinos sinistru – asta-i Bolojan
Când a mai mințit Bolojan pe ieșeni? Omul ăsta spune adevărul, nu le zice oamenilor ce ar vrea să audă cum face șobolanii de la psd și aur.
Cum face șobolanii…oana cu o mic dă ți foc în gură cu gramatica ta….
Ai abonament la slitul domnului bolojean?. Unde poate finaliza domnul bolojan? Statuie cand ii ridicati? Aveti un cult al personalitatii provocator de voma in jurul acestui individ jegos.
Cu ce minte Bolojan ? Cand spune adevaruri dureroase despre pesedisti, hauristi ? Ei l-au DEMIS. Sa aduca ei bani sa refaca tara. De aia nu avem in cimitire decat eroi necunoscuti….
Gresesti. Poporul l-a demis. PSD si AUR au fost votati de popor. La cum intelegi tu politica, nu e de mirare ca il admiri pe ticalosul asta.
In afara de niste penelisti si useristi,care au acelasi caracter ca Bolojan,cine il mai ia in seama?
spalații pe creier, cum este @Ion
primești fonduri PNRR dacă s au îndeplinit doar 90%din condiții ? Nu, fondurile PNRR nu sunt acordate parțial dacă s-au îndeplinit doar 90% din condiții. Mecanismul de finanțare prin Mecanismul de Redresare și Reziliență este de tip „totul sau nimic” pentru fiecare jalon sau țintă. Dacă un jalon nu este atins în totalitate și în mod satisfăcător, Comisia Europeană poate bloca sau suspenda plata întregii tranșe aferente….nu primeam nimic deci doar mult bullshit.abureală…România nu a ÎNDEPLINIT JALOANELE și nu din cauza psd….o vrăjeală și fondurile pnrr pt proști.
corect. cu o precizare : este 0 sau 1 pe fiecare jalon, nu cumulat. si sunt jaloane in care 0 duce la penalizare.
pnrr-ul asta a avut ghinion de la inceput: a incaput pe mana usereului. a fost facut de un userist absolvent de stiinte politice, si implementat tot de useristi (ei au fost la fonduri europene). normal ca a dat chix. asta se vedea de la finele anului trecut. grosso-modo : 1/3 realizat, 1/3 abandonat, 1/3 propus pt realizare in 2026 (!!!) deci in 4 ani faci 1/3 si spui ca mai faci 1/3 din martie incolo (iarna santierele stau)… prosteala la patrat pt zevzeci, e singurul lucru la care se pricep.
In concluzie, PNRR va avea un grad de realizare de maxim 40%… Nu ma mira. Asa se intampla cand incredintezi o treaba usereului. La usere competenta profesionala nu conteaza. Conteaza doar alinierea fanatica la aberatiile progresiste. Mai lipsea sa-l puna pe Ghinea (autorul PNRR-ului) sa proiecteze un pod, ori un spital.
Ce le spune Bolojan liberalilor???? Le spune ca tare bine si frumos e la Oradea!!!! Se lucreaza bine si frumos cu fondurile bugetare trimise de el……La voi……??????
Faptele conteaza, nu aburelile politice. A dus tara in recesiune? A dus. Atunci, pa, ura si la Oradea cu el!
Mai mincinos decat Simion si voi care il sustineti nu pate fi Ilie Bolojan.Este posibil si voi sa mai abveti bani de incasat de la Simion la cata reclama i_ati facut , asemeni unul „canal” tv,, Voi ca jurnalisti ar trebui sa fiti corecti ,Stiu ca articolul nu va fi publicat , ca muklte altele, dar peste tot imi voi spune parerea despre bzi.
SA EXPLICE PRIMARII PSD CUM IA INEBUNIT PUTEREA SI AU VOTAT IN ARSACIS MAJORAREA PRETULUI LA APA LA 23,5 LEI/MC,CEL MAI MARE DIN TARA
CUM POT PeSeDei JECMANII ASA OAMENII SARACI,PENTRU COMISIOANE DE LA APAVISTAL
Preț apa jud.Iasi ( distribuit de Apavital, potabila si canal): 23,5 Lei/mc
Preț apa la Bucuresti ( distribuit de capitaliștii de la Veolia, potabila și canal): 10.02 Lei/mc
Preț mediu apa in tara ( potabila si canal): 15,81 Lei/mc
Ce fumezi? Alexe de la CJ a impus pretul asta. Apavital este in subordinea CJ, nu a primarilor din comune care oricum n-au nici un cuvant de spus. Primarii oraselor mari, ei da, ar putea sa caraie, dar tac malc pt ca toti is de la PNL si Alexe este seful lor de partid.
PRETUL APEI A FOST VOTAT IN ARSACIS LA SEDINTA DI DECEMBRIE 2025
DE CATRE PRIMARI DUPA O SEDINTA CU USILE INCHISE,
PRETUL NU ESTE DUPA CHELTUIELI CI PROCENT DIN SALARIUL MEDIU PE TARA
(VEZI DECLARATIILE TOVARASULUI MANOLACHE PURTATOR DE CUVANT APAVISTAL,
SAU ALE LUI VLASIE CEL PLATIT DE APAVISTAL PENTRU LINS IN……)
LA ACEEA SEDINTA IMPOTRIVA MAJORARII PRETULUI LA 25 LEI/MC A FOST UN SINGUR VOT IMPOTRIVA (PRIMARUL PASCANI)
IN REST TOTI LA ACELASI PROCENT , CA PROSTIMEA PLATESTE
totusi, ce fumezi?
Eu nu am auzit nici o minciuna de când a fost prim ministru si nici după! La PSD si celelalte partide sunt numai mincinoși, escroci, hoți! Degeaba trage unul înainte dacă 10 trag înapoi!
Va scapa esentialul: romanii adora sa fie mintiti.
Dovada: i-au votat de doua ori pe base si iohannis.
Ghinea la puscarie.
Puroiaiele liberale au ajuns niste scursuri venale cu Ciquita de la iesi in frunte… tirfe mincinoase si penale….