Prima pagină » Titlurile zilei » Imaginile unui dezastru! Peste 7 milioane de euro pentru o lucrare de mântuială pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași. Conest SA, firma controversatului afacerist Viorel Cozma, a dat lovitura vieții – GALERIE FOTO

Imaginile unui dezastru! Peste 7 milioane de euro pentru o lucrare de mântuială pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași. Conest SA, firma controversatului afacerist Viorel Cozma, a dat lovitura vieții – GALERIE FOTO

10 iul. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru în Titlurile zilei

Un proiect de 7,2 milioane de euro pe bulevardul Tudor Vladimirescu arată ca după război. Lucrările făcute de firma Conest SA pe artera din Iași au lăsat în urmă capcane pentru șoferii și pietonii din zonă. Primăria Iași încă nu a recepționat lucrarea finalizată în decembrie 2020, tocmai din cauza deficiențelor respective

Un dezastru de neimaginat a apărut pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Iași. Lucrarea efectuată de firma Conest SA, patronată de controversatul Viorel Cozma, a început să dea bătăi de cap atât conducătorilor auto, cât și pietonilor. În mai multe zone din Tudor au apărut adevărate capcane, iar circulația rutieră a devenit o aventură. Firma lui Viorel Cozma a încasat 7,2 milioane de euro pentru această lucrare, însă realitatea din teren este cu totul alta. În unele locuri sunt denivelări pe șosea, în timp ce în mai multe zone trotuarele s-au surpat. Lucrarea a fost dată în folosință la finalul lunii decembrie 2020, însă recepția finală nu a fost făcută încă de Primăria Iași.

Lucrare de mântuială pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași

Șoferii ieșeni s-au plâns de o serie de denivelări apărute pe șosea în dreptul garajului Companiei de Transport Public (CTP) din bulevardul Tudor Vladimirescu, denivelări în șosea care pot duce chiar spre o surpare a drumului.

„Denivelarea nu este însă vizibilă cu ochiul liber, însă se poate simți cât se poate de clar când ești la volan. Efectiv mașina tremură când treci pe acolo. Se vede că a fost făcută o lucrare de mântuială”, a arătat un șofer care a trecut cu mașina prin zona respectivă.

Primele probleme cu lucrarea făcută de firma lui Viorel Cozma au apărut imediat după finalizarea proiectului. Deși problemele sunt vizibile cu ochiul liber, până acum măsurile de remediere au întârziat să apară.

Imaginile unui dezastru din cartierul Tudor

Mai mult, pe lângă denivelările din șosea, au fost lăsate în urmă și capcane pentru pietoni. Recent, au fost schimbate pavelele de pe trotuarele din zonă. Firma Symmetrica a montat o nouă serie de pavele achiziționate de primărie. O bună parte din bordurile scoase au fost lăsate abandonate la marginea drumului. În plus, în anumite zone, trotuarele s-au surpat, cablurile au fost lăsate de izbeliște. Un astfel de exemplu este și zona de la intersecția Bucșinescu, acolo unde trotuarele s-au surpat, iar firma nu a intervenit să remedieze problema. Și gurile de canal au devenit o reală problemă, acestea nefiind încă la nivel cu trotuarele în unele zone.

Conest SA a încasat milioane de euro de la Primăria Iași

Lucrarea de milioane de euro pare făcută de niște amatori în construcții. Probleme pe tronsonul din Tudor Vladimirescu au fost încă de la bun început. Însă, deși aceste deficiențe au fost constatate încă de luni bune, firma afaceristului nu s-a grăbit să le remedieze. Ba dimpotrivă. Contractul a fost derulat prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), practic cu fonduri europene. Firma lui Viorel Cozma a lucrat la liniile de tramvai, la reabilitarea străzii, contractul vizând și reabilitarea celor două peroane din stația Tudor Vladimirescu. În proiect a fost prinsă și reabilitarea podului Tudor Vladimirescu și construirea a două stații de tramvai. Conest SA are alte contracte în derulare cu Primăria Iași, de pe urma căruia încasează alte câteva milioane de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 decembrie 2025
15 decembrie 2025
Articole similare
Ninja de Iași: Claudiu, un individ care s-a uitat probabil prea mult la filme, a pus mâna pe o sabie katana și a intrat în curtea vecinilor, căutându-i să le taie capul. Iată cum s-a terminat totul 
02:00
FOTOEXCLUSIV Ninja de Iași: Claudiu, un individ care s-a uitat probabil prea mult la filme, a pus mâna pe o sabie katana și a intrat în curtea vecinilor, căutându-i să le taie capul. Iată cum s-a terminat totul 
După ce i-a dat contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei, primarul din Podu Iloaiei, Ioan Alexa, schimbă strategia! La licitația pentru renovarea energetică a blocurilor doar preferatul PNL a depus oferta
02:00
FOTO După ce i-a dat contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei, primarul din Podu Iloaiei, Ioan Alexa, schimbă strategia! La licitația pentru renovarea energetică a blocurilor doar preferatul PNL a depus oferta
O nouă premieră se joacă pe scena Teatrului Național Iași: „Casa cu stihii” – o dramă psihologică axată pe pierderea echilibrului
02:00
O nouă premieră se joacă pe scena Teatrului Național Iași: „Casa cu stihii” – o dramă psihologică axată pe pierderea echilibrului
Fermierii din Iași au primit sume importante, în ultimele două săptămâni, de la APIA. Plăți de peste 3 milioane de euro către beneficiari
02:00
Fermierii din Iași au primit sume importante, în ultimele două săptămâni, de la APIA. Plăți de peste 3 milioane de euro către beneficiari
Alimentul nelipsit de pe masa de Crăciun, mai scump anul acesta. Comercianții vin în piețele din Iași de mai mulți ani. „Așa fac în fiecare an”
02:00
FOTO Alimentul nelipsit de pe masa de Crăciun, mai scump anul acesta. Comercianții vin în piețele din Iași de mai mulți ani. „Așa fac în fiecare an”
Apa de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași încă nu poate fi folosită după ce a fost depistată o bacterie periculoasă! În continuare, se internează doar urgențele
02:00
Apa de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași încă nu poate fi folosită după ce a fost depistată o bacterie periculoasă! În continuare, se internează doar urgențele
Aproape 6 milioane de lei va investi Primăria Costești pentru modernizarea drumurilor din localitate! Licitația a fost lansată
02:00
Aproape 6 milioane de lei va investi Primăria Costești pentru modernizarea drumurilor din localitate! Licitația a fost lansată
Domn director își imaginează că are bucle, dar mai are păr de-o baie
02:00
Domn director își imaginează că are bucle, dar mai are păr de-o baie
Traian Băsescu cere modificarea legilor: ”Predoiu poate pleca într-o vacanță”
22:00
Traian Băsescu cere modificarea legilor: ”Predoiu poate pleca într-o vacanță”
Un nou capitol începe în viața acestor zodii începând cu 15 decembrie. Astrele vor fi de partea lor și multe probleme se vor rezolva de la sine
21:40
Un nou capitol începe în viața acestor zodii începând cu 15 decembrie. Astrele vor fi de partea lor și multe probleme se vor rezolva de la sine