„Împărate ceresc“, rugăciunea adresată Sfântului Duh: Este spusă la începutul oricărei rugăciuni – VIDEO

Rugăciunea „Împărate ceresc“ este cea mai scurtă și mai frumoasă rugăciune adresată Sfântului Duh, fiinde de altfel și cea mai răspândită rugăciune în Biserica Ortodoxă.

Orice creștin nu începe o lucrare importantă fără a spune rugăciunea „Împărate ceresc“. În Biserică, aceasta este rugăciunea care se spune ca introducere la orice altă rugăciuni:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin!“

Originea și autorul rugăciunii „Împărate Ceresc” nu sunt cunoscute, însă se presupune că a apărut undeva aproape de sfârșitul primului mileniu al erei creștine.

Interpretarea rugăciunii „Împărate ceresc“

Cuvântul „împărat” face trimitere la dumnezeire, iar „ceresc“ arată „Marea Dumnezeirii”, așa cum este precizat în tradiţia siriacă.„Împăratul ceresc“ este cel care vine să ne împărtăşească, să ne mângâie și să ne dăruiască viaţa ca rezultat al Învierii.

În Evanghelia lui Ioan, Hristos vorbește despre „Mângâietorul” sau „Mijlocitorul”, cel care aduce o imensă mângâiere, dă sens vieții și forţă interioară şi ajută căutările și alină neliniştile.

Prin „Duh“, Dumnezeu se dăruieşte pe Sine Însuşi, fiind lumina lumii, iar întruparea Cuvântului se desăvârşeşte în Duh. „Duhul Adevărului” face referire la Dumnezeu, care este „Calea, Adevărul şi Viaţa.

Dumnezeu este cel „care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti“ deoarece este pătruns de har, iar Sfântul Duh este în existenţa însăşi a lumii, în fiinţele şi lucrurile care sunt cuvinte pe care Dumnezeu ni le adresează.

„Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă“

Pentru orice credincios, Dumnezeu este iubire, iar „bunătăţile” Duhului, al căror „vistier” este, arată că dăruirea viaţa de după înviere aduce lumina vieţii.

Duhul este „dătător de viaţă” deoarece viaţa este cuvântul cheie atunci când se vorbeşte dedspre Duh pentru că tot ce este viu este însufleţit de Suflarea divină.

Prin sintagma „Vino şi Te sălăşluieşte întru noi“ se transmite o rugăciune a credinciosului care cheamă Duhul, ce este pretutindeni şi le împlineşte pe toate. În momentul în care Îl chemăm pe Cel care ne cheamă, este pentru că, în mod evident, El, care le umple pe toate, nu ne umple şi pe noi.

Duhul, care este din veac locaşul Fiului, poate face din fiecare dintre noi locuinţa Fiului întrupat.Singura condiție pusă esteca omul să se roage: „vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea“.

Renunțarea la „întinăciune“

Credincosul îi cere Sfântului Duh să-l curețe de „toată întinăciunea“, adică să-l ajute să meargă pe calea cea dreaptă deoarece în fața domnului fiecare vrea să ajungă vrednic, cu cât mai puține păcate.

În Evanghelie, întinăciunea presupune degradare spirituală, pentru că așa cum spunea Iisus, ceea ce murdăreşte este ceea ce iese din gura omului, venind din inima lui.

Mântuirea sufletelor noastre, ale credincioșilor este cel mai mare deziderat al tuturor pentru a ne elibera de sub jugul morţii şi al iadului.

Mântuirea sufletelor noastre nu face trimitere la spiritualism, de o mântuire care ar consta în eliberarea sufletelor de temniţa trupului, ci despre transcederea sufletului.