Prima pagină » Titlurile zilei » Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”

Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”

13 dec. 2025, 02:00, 9 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Polițiștii din Iași sunt nevoiți să intervină zilnic pe o stradă din Iași pentru a ridica mașinile parcate neregulamentar și a aplica amenzi

Este vorba despre aleea Vasile Petrescu, la intersecția cu bulevardul Chimiei, chiar lângă campusul studențesc din Tudor Vladimirescu. Mulți șoferi parchează chiar în intersecție, blocând de multe ori accesul, iar cetățenii fac sesizări la Poliția Locală. Majoritatea autoturismelor aparțin studenților care locuiesc în cămine, deși, în zonă, sunt amenajate parcări cu plată.

Zeci de mașini au fost ridicate de pe strada din Iași

La orice oră din zi, pe aleea Vasile Petrescu, sunt parcate neregulamentar autoturisme, deși, lângă, sunt vizibile indicatoarele care arată că este interzis acest lucru. Lângă bordură au fost montați și piloni pentru a împiedica acest lucru, dar fără prea mult succes. Chiar unii piloni au fost rupți din cauza mașinilor. În ultimele săptămâni, polițiștii locali au ridicat zeci de mașini și au aplicat mai multe amenzi proprietarilor. Recent, un student din Bacău a parcat neregulamentar de două ori, în același loc, și a fost sancționat. Desigur, este neînțeles motivul pentru care studenții refuză să plătească parcarea și aleg să riște o amendă.

„Într-adevăr, mereu primim reclamații și intervenim aproape zilnic pe bulevardul Chimiei și pe aleea Vasile Petrescu. Majoritatea mașinilor aparțin studenților care vin în Iași și lasă mașina aiurea în intersecția respectivă, deși, lângă cămine, există parcare cu plată. Ei au tarife speciale, pot face abonamente. Este o intersecție cu probleme. Am aplicat și amenzi, am ridicat mașini. Mai sunt și cazuri care se justifică. Fiecare situație este diferită”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași.

Ieșenii fac reclamații din cauza parcărilor

Polițiștii locali fac față cu greu numărului de solicitări privind mașinile care blochează străzile. Poate cea mai mare problemă se află pe strada Lascăr Catargi, unde, zilnic, sunt depistate astfel de situații, iar de multe ori au probleme inclusiv mașinile de pompieri sau de ambulanțe. De asemenea, și localnicii sunt exasperați, deoarece au ieșirile din curți blocate. În zona respectivă a fost chiar o situație când un bolnav a stat timp de o oră în ambulanță, deoarece autospeciala nu mai putea înainta pe stradă din cauza altei mașini. Astfel de situații nu pot fi trecute cu vederea și trebuie aplicate cele mai aspre sancțiuni, conform legii în vigoare.

„La câte sesizări primim, nici nu mai reușim să intervenim din proprie inițiativă. Sunt zeci de adrese de la cetățeni pentru blocarea locului de parcare, parcare pe trotuar, pe trecere de pietoni, în intersecție, toate situațiile posibile. Este și greu să acoperim tot orașul, dar zilnic ridicăm în jur de 10 mașini și aplicăm sancțiuni șoferilor. Sunt zone unde în fiecare zi intervenim, cum este cazul străzii Lascăr Catargi, unde, acolo, mereu găsim mașini parcate neregulamentar. Pompierii și cei de la ambulanță au avut probleme când plecau în misiuni, deoarece strada era blocată din cauza celorlalte mașini”, a mai precizat polițistul local Marius Gheorghieș.

Nu doar pe strada din Tudor Vladimirescu se întâmplă astfel de situații. Mașinile blochează mare parte din municipiul Iași, iar lipsa locurilor de parcare se simte mai mult decât oricând.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Cresc pensiile cu 200 lei pentru pensionarii din această categorie! Decizia este oficială!
Sunt vești bune vin pentru o parte dintre pensionarii români. Cresc pensiile cu 200 lei pentru pensionarii din această categorie. În contextul scumpirilor din ultima perioadă, în curând, aceștia vor beneficia de o creștere a pensiei. Este vorba despre cei din Spania. Cresc pensiile cu 200 lei pentru pensionarii din această categorie! Anul 2026 se […]
Cresc pensiile cu 200 lei pentru pensionarii din această categorie! Decizia este oficială!
Comentarii
  • Ar fi simplu !, pentru cei care blochează străzile , intersecțiile , porțile cale de acces ale oamenilor triplați amenda !, minim 1000 lei amendă pe loc !
    Dublați tariful ridicare mașină și puneți ca în occident tarif la oră pentru mașinile ridicate și parcate , depozitate în parcările firmelor de ridicare mașini !
    Mașinile care nu sunt revendicate la un anumit timp de zile să poată fi vîndute legal executate silit de către firmele ridicări mașini pentru acoperirea plății de ridicare și depozitare !

  • blocatoare la roti si amenda im geam

    • Dacian Roman

      Cum ușurează traficul blocarea roților și imobilizarea autovehiculului, măi nea Vasile? :))) Plătește amenda și deblochează-ți creierul, bădie!

  • Cum se poate face o reclamatie? Eu am dat e-mail si nimeni nu ma baga in seama. Aveti un numar de telefon?

    Pe Toma Cozma vine cineva sa ridice masinile care blocheaza intrarea in Bd Carol? Sunt 5-6 semne de Oprirea interzisa si 40 de masini PARCATE intre orele 7.00-21.00 ZILNIC!!

  • Arde-i pe mucosi…Le pute bara de autobuz? La tara la ei mergeau cu benveu din 2000..? Noi rasturnam orasul, cind eram studenti, daca mareau pretul la abonamentul de RATP…Azi, mofturi de tarani…

  • care politie? cand ridica? nu e urma de politist in zona..

  • Studentii nu sunt oameni educati, nu vor o tara ca afara? Pai afara, regulile sunt respectate.

  • Este parcarea amenajata in campusul studentesc, camere de supraveghere pe la toate caminele, etc si costa doar 300 lei pentru o luna, deci ar fi 10 lei pe zi.
    Numai pentru ridicarea masinii platesti vreo 500 lei si mai ai de platit amenda de circulatie, primesti si puncte de penalizare.
    Deci nu e prea rentabil la risc.
    Sa nu mai zic de disconfortul creat si deplasarea pana la sediul astora de pe langa un cimitir prin Nicolina si acolo mai stai ceva timp pana se completeaza actele si vine ala care iti da voie sa iei masina.
    Eu am patit si de aceea stiu toate astea, dar acum nu ma mai risc.
    Este clara treaba, doar abonament in campus si stau linistit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 februarie 2026
07 februarie 2026