Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță cu profund regret trecerea în neființă a profesorului universitar doctor Petru Ioan (26 aprilie 1947 – 26 decembrie 2025), o personalitate marcantă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, recunoscută pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul logicii și filozofiei.
„In memoriam prof. univ. dr. Petru IOAN, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (n. 26 aprilie 1947 – m. 26 decembrie 2025)
Am primit întristătoarea veste a trecerii în veșnicie a profesorului Ioan cu câteva ore înaintea întoarcerii mele la Iași după un foarte scurt sejur de Crăciun în casa părintească. Pe drumul de întoarcere am rememorat momentele petrecute împreună. Și nu au fost puține. I-am fost student și doctorand, iar timp de opt ani am susținut seminarele de Logică formalizată și Metalogică, la care domnia sa era profesor titular.
Mi-ar veni ușor să scriu un panegiric puternic încărcat emoțional, însă cred că aș cinsti mai bine memoria profesorului Ioan consemnând câteva amintiri care au avut un impact formativ asupra mea în perioada colaborării cu domnia sa (și chiar înainte de ea).În iunie 1988, mă pregăteam să-mi depun dosarul de înscriere la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Eram pe deplin hotărât cu privire la universitate și facultate, nu însă și în privința programului de studii. „Istorie-Filosofie, sau Filosofie-Istorie?”, aceasta era întrebarea la care nu aveam răspuns cu mai puțin de o oră înainte de înscriere. Disciplinele, materia de examen și probele de concurs erau aceleași. Diferențele semnificative apăreau doar din anul al II-lea. Prietenul meu Dorel (student la Istorie-Filosofie) și logodnica lui Argentina (studentă la Filosofie-Istorie) și-au lansat ultimele salve de argumente pentru a mă atrage în barca lor. La un moment dat, Dorel îmi zise: „Dragă Ghiță, dacă te duci la Filosofie, vei mânca logică pe pâine. Șase semestre consecutive. Vei trece relativ ușor în anul I de Logica generală, însă, din anul al II-lea, vă ia în primire Jean Pierre cu un an de Logică formalizată și încă unul de Metalogică. Materiile sunt foarte grele, iar profesorul pică pe capete. Nu te du, Ghiță, acolo unde e chin și jale”. Fără să vrea, Dorel mi-a atins o coardă sensibilă, dar nu cum s-a așteptat. I-am replicat: „M-ai convins. Merg la Filosofie-Istorie, unde e chin și jale”. Așa am ajuns student la Filosofie-Istorie.
Profesorul Ioan era matinal. Obișnuia să-și înceapă cursurile de la ora 8:00. Îmi amintesc, ca și cum ar fi fost ieri, prima întâlnire la cursul de Logică formalizată. I-am remarcat de la prima privire ținuta impecabilă (nu l-am văzut niciodată în mediul academic altfel decât la costum și cravată), precum și atitudinea serioasă, rezervată și lipsită de ostentație. L-am asociat automat cu Joachim Ziemmsen, din „Muntele vrăjit” și cu Iuliu Maniu. Îi lipsea doar colereta. Semnaliza prin toți porii că este disciplinat și ordonat; un om al datoriei. Profesorul Ioan nu a absentat niciodat, nu a întârziat niciodată și nu ne-a dat vreodată drumul mai devreme decât era consemnat în orar.
Imediat după ce s-a prezentat, profesorul Ioan ne-a dat un test din toată materia de Logică generală din anul I. Voia și dânsul să știe cât de bine cunoaștem Logica. Ne-am fi așteptat la orice după îndelungata vacanță de vară, numai la asta nu. Au sosit după o săptămână și notele. Eu am luat cea mai mare notă, „plus 6”. Cea mai mică notă, „zero tăiat în patru”, a primit-o un coleg care ar fi dat răspunsuri care sfidau cele mai elementare legi și reguli logice. Am înțeles că nu e de glumă și ne-am pus toți cu burta pe carte. Mi-am dat seama repede cât de logică este Logica și m-am îndeletnicit cu ea fără stres, ba chiar cu plăcere.După ce mi-a fost coordonator la lucrarea de licență în logică, profesorul Ioan mi-a propus să mă înscriu la doctorat și la concursul pentru ocuparea unui post de preparator. Ironia a făcut ca seminarele din norma de concurs să fie taman la disciplinele cu care voia să mă sperie dragul meu prieten Dorel: Logică formalizată și Metalogică. Ca doctorand, preparator și asistent, mi-am însușit fundamentele logicii sub amprenta inconfundabilă a profesorului Ioan chiar dacă existau destule divergențe punctuale între noi sub raportul conținutului. Îi sunt recunoscător că mi-a cerut să frecventez integral, și ca preparator, prelegerile sale de Logică formalizată și Metalogică; că mi-a recomandat să frecventez integral, ca preparator, cursul de Logică informatică, susținut de regretatul profesor Cazacu, și cursurile de Limbă română contemporană și Stilistică, susținute de regretatul profesor Irimia; că m-a dus l-a Seminarul Matematic „Alexandru Myller” cu recomandarea să nu ratez nicio carte din tezaurul de acolo care mi-ar putea fi utilă în elaborarea tezei de doctorat. Eram doctorand la fără frecvență și fără bursă; nu exista nicio obligație formală să acumulez credite participând la alte cursuri din Universitate, însă profesorul Ioan m-a convins cu ușurință că e bine pentru mine să desfășor acele activități.
L-am cunoscut pe profesorul Ioan și prin prisma funcțiilor manageriale pe care le-a îndeplinit: decan și șef de catedră. Am fost martor al multor reușite extraordinare, dar și al unor animozități și chiar adversități. Profesorul Ioan a fost decanul Facultății de Filosofie (desprinsă din Facultatea de Istorie și Filosofie) în primii doi ani turbulenți care au urmat prăbușirii regimului Ceaușescu (decembrie 1989). Tânăra facultate s-a născut fără sediu propriu și cu o mână de oameni. În foarte scurt timp, ea a devenit matca multor departamente și facultăți din câmpul științelor sociale (sociologie, politologie, psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială etc.). Până și actuala Facultate de Educație fizică și Sport și-a început dezvoltarea în cadrul nou înființatei Facultăți de Filosofie. Spirit prodigios și neobosit, intransigent cu alții ca și cu el însuși, profesorul Ioan tindea să impună un ritm al schimbărilor din ce în ce mai greu de digerat și urmat de colegii lui. A fost ultimul său mandat de decan. Dincolo de eventualele greșeli tactice pe care le-a comis, decanul Petru Ioan a lăsat în urma lui lucruri valoroase și perene, care stau și acum în picioare.
Am regretat intrarea profesorului Ioan în politică. Îmi părea că se risipește într-un mediu străin și ostil. Știam că îi lipsește arta de a negocia compromisuri și de a bricola majorități. A reușit, totuși, ca membru al Comisiei parlamentare pentru învățământ, să includă Logica în modulul disciplinelor psihopedagogice, ca știință a educației. Am aplaudat această reușită și m-aș fi bucurat și mai mult ca ea să nu fie efemeră. Din păcate, în următoarea legislatură, disciplina Logică a fost eliminată din pachetul disciplinelor psihopedagogice.
Omul Petru Ioan, atât cât l-am cunoscut, a fost o personalitate puternică, cu spirit prodigios, în ciuda timidității de fundal și a unei sensibilități deosebite. Deși a rămas până la capăt, cel puțin pentru mine, un om reținut și rezervat, profesorul Ioan mi-a făcut cinstea, ca multor altora, să intru în intimitatea casei sale. Așa I-am cunoscut minunata lui familie și am simțit cât de mult îi iubește pe toți ai lui.
După implicarea mea în proiectul consolidării domeniului științe ale comunicării (de la UAIC), interacțiunile cu profesorul Ioan s-au rărit, iar după pensionarea domniei sale, ele au devenit și mai rare. Am ținut însă să-i fac o vizită de curtoazie imediat după pensionarea sa (mulțumindu-i pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat de-a lungul anilor) și i-am fost alături când a fost omagiat cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Voi fi alături de el și la ceremonia de înmormântare. În maniera mea reținută și rezervată (pe care am deprins-o, probabil, și de la dânsul), îi voi spune încă o dată că l-am respectat întotdeauna și că îi mulțumesc pentru toate pe care mi le-a dat.Condoleanțe familiei!”, a transmis prof. univ. dr. Gheorghe-Ilie Fârte, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Cuza” Iași.