Prima pagină » Titlurile zilei » Încă un nou șantier va fi deschis în municipiul Iași! Spațiul din jurul Teatrului Național va fi reamenajat

Încă un nou șantier va fi deschis în municipiul Iași! Spațiul din jurul Teatrului Național va fi reamenajat

11 aug. 2026, 02:00, 6 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Primăria Iași va deschide un nou șantier la începutul anului 2027, în ceea ce privește reamenajarea spațiului din jurul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Teatrul Cub va fi înlăturat și montat într-o altă zonă de pe strada Agatha Bârsescu.

Șantierul va avea o perioadă de execuție de 18 luni, în contextul în care, în Iași, vor fi făcute mai multe lucrări majore la infrastructură în următorii ani.

Va fi deschis un șantier în jurul Teatrului Național

Termenul pentru depunerea ofertelor din partea firmelor este până la data de 26 august 2026. Contractul are o valoare de 19,4 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027. Primarul a anunțat, încă din anul 2025, că intenționează să demareze acest proiect, însă lucrările vor începe, cel mai probabil, în primăvara anului 2027, după ce va fi semnat contractul. Astfel, se va mai adăuga un șantier la lista de proiecte demarate de primărie: construire depou Dacia; reabilitare pasaj Socola, reabilitare linii de tramvai Copou, reabilitare linii de tramvai strada Palat, creare inel rutier în jurul Palatului Culturii. Vorbim, astfel, de cel puțin 2-3 ani de lucrări în orașul Iași.

„Toate construcțiile descrise au destinația «construcții administrative și social-culturale». Folosința actuală este de teren construit și neconstruit, iar categoria de folosință este curți construcții și drum. Astfel, numerele cadastrale studiate includ strada Matei Millo, Parcul Teatrului, un tronson din str. Cuza Vodă (între Parc și Filarmonică), statuia lui Miron Costin cu rondul aferent acesteia și un tronson din str. I. C. Brătianu (între str. Agatha Bârsescu și str. Cuza Vodă)”, scrie în caietul de sarcini.

Ce lucrări vor fi efectuate

În primul rând, se va elibera o suprafață de aproximativ 600 mp, unde este situat Teatrul Cub. În momentul de față, terenul din preajma Teatrului Național este neîngrijit, folosit ca parcare sau blocat. Astfel, cu noua reamenajare s-ar crea o zonă de parc, alei pietonale și spații verzi.

„Se propun următoarele lucrări: desfacerea Teatrului Cub și a anexelor care blochează perspectiva către Teatrul Național. Teatrul Cub, realizat din structură de lemn, se va demonta și remonta ulterior, într-o altă locație; alei pietonale din piatră naturală rectangulară tip 1: 9.448 m2; alei parc din pietriș stabilizat: 1.297 m2; spațiu verde din pat vegetal gazon rulou: 6.250 m2, dispus cu separator de gazon; rigole perimetrale. La categoria arbori existenți, se propun lucrări de toaletare, tratament contra putregaiului, eliminare ramuri uscate, reîntinerire, ridicare coronament. Se propun spre doborâre arbori afectați, se propun arbori noi. Se propune plantarea de gazon, arbuști și flori; bordura de două tipuri, în jurul arborilor; inel metalic din bronz în jurul stejarului Berthelot – un element de punere în valoare a arborelui-monument al naturii și de conștientizare a importanței acestuia. Statuia lui Miron Costin va fi reintegrată într-un spațiu urban deschis; amenajarea a 5 locuri de parcare, accesibile din str. Mănăstirea Dancu”, mai scrie în documentație.

Un nou șantier va fi deschis la Iași de primărie, iar timp de 18 luni se va lucra la amenajarea spațiului din jurul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii
  • Se intervine in mod repetat si nenecesar in zonele centrale, in timp ce zonele periferice sunt neglijate.

  • Dezafectarea hidoseniei de Teatrul Cub și a anexelor ESTE O MARE REALIZARE.

  • …”amenajarea a 5 locuri de parcare, accesibile din str. Mănăstirea Dancu”… E o gluma ? Dar celelalte locuri de parcare unde dispar ? Concret , unde ?

  • Din ce s-a vazut dupa amenajarea parcului s-au taiat foarte multi copaci, iar de plantat nici unul. Este un parc pustiu, fara copaci, mai mult alei. Probabil ca asa se va intampla si aici, defrisare in masa. O sa murim sufocati, s-au taiat teii de pe Stefa, castanii de pe Col. Lanaga, iar parcul Expozitiei este plin de cioate in locul carora nu s-a plantat nimic.

  • bufonul de la ateneu

    f bine,daramati uratenia din curtea teatrului!

  • Dezvoltarea prostiei durabile

    Pietris stabilizat, borduri, panselute, toata gama rezilienta pentru o lume mai verde si mai transparenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 august 2026
29 august 2026