Intrarea în război a Republicii Moldova

Acest scenariu a fost lansat de curând și susținut în forță de reprezentantul legitim al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse. Conform acestuia, NATO și Uniunea Europeană împing, utilizându-și întreaga influență, Republica Moldova să accepte pe teritoriul ei baze militare care urmează să fie utilizate în războiul împotriva Federației Ruse și să devină un suport logistic pentru Ucraina în războiul pe care aceasta îl desfășoară. În acest sens, mi se aduc fel de fel de argumente. Stă în picioare acest scenariu sau nu?

Prin Constituția ei, Republica Moldova și-a declarat neutralitatea. A luat această decizie în condiții extrem de grele, în care se confruntă cu două cuie ale lui Pepelea: Transnistria și Găgăuzia, provincii aflate sub influența Kremlinului — în Transnistria, de exemplu, există cel mai mare depozit de armament din Europa, aflat în proprietatea și sub paza Federației Ruse — și în condiții internaționale extrem de complicate. Iar în momentul în care Republica Moldova și-a declarat prin Constituție neutralitatea, încă nici nu începuse războiul declanșat de Federația Ruse împotriva Ucrainei, mai întâi în peninsula Crimeea și apoi desfășurat pe un teritoriu de 20% care juridic, nu neapărat și etnic sau istoric, aparține Ucrainei. Este adevărat că, la fel cum există probleme grave și în Ucraina, în ceea ce privește în special tratamentul nedemocratic, abuziv, pe care autoritățile îl aplică diverselor comunități etnice sau religioase — cele mai multe aparținând românilor — și în Republica Moldova, stat în care la putere, în cea mai înaltă poziție, este instalată Maia Sandu, o săgeată a lui George Soros și a progresiștilor europeni și americani, se întâmplă fapte greu de calificat pentru un stat democratic, puse la cale de regimul pe care aceasta îl patronează împotriva adversarilor politici. Evident, prin încălcarea celor mai elementare norme democratice. Ultimul exemplu în acest sens este impunerea cu susținerea Bruxellesului a unei măsuri fără precedent împotriva primarului Chișinăului și a altor două personalități, oponenți politici ai Maiei Sandu, o decizie prin care aceștia devin indezirabili pe teritoriul Uniunii Europene, deci și în România. Nu sunt simple detalii, sunt fapte, cum este și interdicția instituită în cazul lui George Simion, prin care acesta devine persoană non grata în Republica Moldova, fapt care ne îndeamnă să dăm curs scenariului lansat de șeful spionajului rusesc. În definitiv, dacă este util ca, în războiul purtat de Ucraina împotriva Federației Ruse, Republica Moldova să se implice în mod activ, de ce nu s-ar întâmpla acest lucru? Nu reprezintă Moldova, în acest moment, o dronă a Uniunii Europene? De ce nu ar executa Maia Sandu o comandă de acest fel venită de la Bruxelles?

Prin Constituție, Republica Moldova este un stat neutru, care, teoretic cel puțin, are vocația — cu toate tarele pe care le-am precizat mai sus — de a deveni un fel de Elveție a acestei zone geografice. Pentru ca Republica Moldova să ia decizia de a se transforma într-o platformă militară, angajându-se astfel de partea Ucrainei în război, ar fi, în primul și-n primul rând, necesară modificarea prin referendum a Constituției. Numai că Maia Sandu nu are nici cea mai mică șansă de a obține o majoritate în acest sens, la fel cum probabil nu va obține, dacă alegerile vor decurge în mod democratic și nu ca în România, nici majoritatea necesară pentru a fi realeasă în poziția de președinte. Așadar, din punct de vedere legislativ, scenariul prezentat drept o certitudine de șeful spionajului Federației Ruse nu se susține.

Și nici din punct de vedere militar nu este nici posibil și nici necesar ca Republica Moldova să renunțe la statutul de neutralitate pe care îl are. Și atunci, la ce asistăm? Asistăm la o nouă manifestare a nervozității excesive a liderului de la Kremlin, care și-a făcut greșit calculele și care, în urmă cu trei ani și jumătate, a pornit un război pe care nu mai are nici cea mai mică șansă de a-l duce la bun sfârșit. Să luăm în calcul „lista groazei”, care a apărut recent și care inventariază crimele politice prin care a fost curmată, în ultima vreme, viața unui mare număr de colaboratori, până mai ieri apropiați, ai lui Vladimir Putin. Oameni extrem de importanți din angrenajul statului rus — bancheri, oameni de afaceri, diplomați, militari — care, într-o perioadă record, și-au luat zborul de la ferestre, murind zdrobiți pe caldarâm, au fost victimele unor atentate sau ale unor așa-zise accidente. Fără excepție, aceștia au fost colaboratori apropiați ai lui Vladimir Putin, au defectat la un moment dat, într-un fel sau altul, iar liderul de la Kremlin a considerat că este mai util să pună la cale asasinarea lor decât să organizeze procese în cursul cărora aceștia să facă declarații devastatoare împotriva sa. Și atacurile furibunde desfășurate împotriva localităților din Ucraina sunt tot expresia acestei nervozități excesive, iar în final declarațiile propagandistice suprarealiste se înscriu în acest repertoriu.

După ce Donald Trump și-a pierdut răbdarea, după ce toate statele NATO, cu excepția Spaniei, au decis să aloce anual 5% din produsul intern brut pentru apărare — o sumă colosală, care depășește cu mult posibilitățile de ripostă ale Federației Ruse — după ce Casa Albă a luat decizia de a asigura, în ritm susținut, înarmarea fără precedent a Ucrainei cu cele mai moderne echipamente militare și după ce Uniunea Europeană și-a stabilit calendarul în acest sens, prin care își transferă echipamente militare furnizate de Statele Unite părții ucrainene, Vladimir Putin a dat în bâlbâială și, nemaiașteptând să se consume ultimatumul de 50 de zile decis de Donald Trump, îi solicită acestuia să facă de urgență demersurile necesare pentru ca Ucraina să accepte de urgență cea de-a treia rundă de negocieri care urmează să se desfășoare la Istanbul.

Întreg scenariul legat de antrenarea Republicii Moldova în război nu este altceva decât expresia nervozității excesive manifestate de liderul de la Kremlin, în condițiile în care înțelege că trebuie să pună capăt unui război pe care nu îl mai poate câștiga.