Considerată una dintre cele mai talentate actrițe românești, Ioana Ginghină a dat mereu dovadă de asumare și sinceritate. Ioana Ginghină a recunoscut că făcea nudism de mică și a spus cu cât a fost plătită să pozeze nud. Aceasta nu s-a sfiit niciodată să spună lucrurilor pe nume.
Ioana Ginghină a recunoscut că făcea nudism de mică!
Ioana Ginghină a devenit cunoscută publicului în 2004, odată cu debutul său în telenovela „Numai iubirea”, unde a interpretat rolul Ildiko. A devenit populară și îndrăgită de public, urmând mai multe oferte și proiecte, printre care unul venind din partea Playboy.
Actrița a mărturisit că a negociat la sânge suma pentru care a acceptat să pozeze nud, dar nu pentru că ar fi fost pentru ea vreun mare sacrificiu.
„Nici nu știu dacă s-a prescris și dacă pot să spun. Am primit 10 mii de euro și, într-adevăr, discuția a fost foarte scurtă, pentru că nu aveam o problemă în a mă arăta; nu cum arătau pozele a fost negocierea – cum și ei se așteptau, poate, să negociez – ci banii. Adică aici am avut treabă cu negociatul“, a precizat actrița.
Întrebată dacă mai face plajă la nudiști în prezent și dacă ar mai accepta să pozeze pentru reviste pentru adulți, Ioana Ginghină a spus care este motivul pentru care nu ar mai face asta/
”Nu mai fac plajă, pentru că probabil m-ar fotografia. Adică, dacă aș ști că în zonă nu e nimeni care să mă recunoască și că n-aș ajunge, după aceea, pe Instagram instant, aș mai face, n-am o problemă în sensul ăsta.
Nu știu dacă aș mai poza, dar nu din considerente neapărat legate de rușine sau de faptul că nu mă mai simt bine în pielea mea, ci pentru Ruxi. Am o fiică adolescentă care nu știu dacă ar digera acest lucru bine. Eu mi-am schimbat și stilul vestimentar de vreo 2-3 ani datorită ei, pentru că mi-a zis că a venit o vârstă în care trebuie să mă îmbrac mai decent”, a mai dezvăluit Ioana Ginghină.
Face amor de trei ori pe zi
Actrița a făcut o mărturisire neașteptată, și anume aceea că ea și partenerul său ajung să aibă momente pasionale chiar și de trei ori pe zi, spre uimirea prezentatorului de televiziune și a publicului.
Ioana Ginghină a surprins pe toată lumea cu declarațiile făcute recent în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, conform protv.ro. Vedeta a vorbit fără rețineri despre viața de cuplu și a recunoscut că relația cu soțul ei, Cristi Pitulice, a devenit mult mai pasională după un episod mai tensionat.
Vedeta a povestit cum și-a prins partenerul de viață discutând cu o altă femeie pe Internet, dar, în loc să îi distrugă relația, acest moment a dus la o apropiere neașteptată între ei. Ea a mărturisit că, în prezent, momentele de intimitate sunt extrem de dese și că ajung să facă dragoste chiar și de trei ori pe zi.
„Nu m-am despărțit, încă. Glumesc, dar e un sâmbure de adevăr. Încerc să fiu cât se poate de autentică, pentru ca doamnele să înțeleagă despre ce este vorba. Bărbații care nu își asumă relațiile pe Facebook, de obicei, lasă undeva o portiță. Nu suntem bine, dar facem sex mai bine ca niciodată. Dacă despre asta e vorba, ne-am luat și jucării noi. Dacă e să vorbim de sex, nu mai e doar marți, e zilnic, chiar și de trei ori pe zi“, a menționat Ioana Ginghină, care a recunoscut că făcea nudism de mică.
Noroc de tzatze, ca am crezut ca este barbat. Urata fatza.
cine ?
M-am vazut cu ea in Alicante, era pe plajă, m-am dat drept spaniol bogat, m-a supt toata noaptea. E profesoara in arta amorului oral. Respect pentru bruna asta buna. I-am dat 150 de euro pentru afectiune si iubire.