Ioana Ginghină a vorbit fără perdea despre relația cu fiica sa. Artista recunoaște că are un set de reguli și restricții pentru Ruxi, mai ales de când a devenit adolescentă.
Ioana Ginghină este iubită și apreciată de o mulțime de români. Artista și-a făcut debutul în actorie în urmă cu mulți ani, iar de atunci și până în prezent a reușit să-și clădească o carieră demnă de invidiat. Numele său a apărut atât în spectacole, pe scena teatrului, cât și în numeroase producții extrem de îndrăgite în rândul telespectatorilor. Tocmai de aceea, a adunat de partea sa o mulțime de fani, care îi sunt alături necondiționat.
Cât despre viața personală a artistei, se pare că în sfârșit totul îi merge ca pe roate.
Actrița și-a găsit liniștea și fericirea în brațele lui Cristi Pitulice, cel cu care s-a căsătorit anul trecut.
Totodată, Ioana Ginghină este extrem de mândră de fiica sa, Ruxi, căreia încearcă să îi ofere o educație pe măsură.
Ioana Ginghină are reguli clare pentru fiica sa
Ioana Ginghină și fiica sa au o relație foarte bună, însă mărturisește a vrut să se bazeze pe un set de reguli. Nu de puține ori, îndrăgita actrița a spus că vrea să îi ofere lui Ruxi o educație și o creștere pe măsură, chiar dacă acest lucru vine la pachet și cu restricții.
Artista recunoaște că perioada adolescenței nu este una ușor de gestionat, motiv pentru care uneori îi este greu să-i înțeleagă nevoile Ruxandrei.
Vedeta i-a impus mai multe restricții fetei sale, printre care și ora la care trebuie să se întoarcă acasă. Mai mult, recunoaște că nu este vorba doar despre program în sine, ci mai degrabă îi este teamă de petreceri și de ce ar putea să se întâmple acolo. Astfel încât, aceasta trebuie să ajungă acasă nu mai târziu de ora 21:30.
„E foarte greu cu adolescenții, îmi este mie foarte greu să înțeleg că trebuie să o las, trebuie să fiu mult mai dură față de cum eram înainte, să fiu mult mai atentă cu cine iese, cât iese, ce face când iese.
În timpul săptămânii are o anumită oră de venit acasă, clar trebuie să vină după școală, doar vinerea are voie să iasă până la un 21.30 maxim, nu e vorba numai de program. E vorba de petrecerile care mai sunt, să nu fie alcool…”, a mărturisit Ioana Ginghină pentru Ciao.ro.
Ioana Ginghină, mai fericită ca niciodată
Ioana Ginghină a trecut printr-un divorț în urmă cu câțiva ani și, chiar dacă atunci a suferit, a încercat să privească întotdeauna partea plină a paharului. Artista spune că a știut încă de la început că va fi din nou fericită, ceea ce s-a și întâmplat ulterior. Acum traversează una dintre cele mai frumoase etape din viața sa, atât din punct de vedere personal, cât și profesional.
Vedeta spune că nu s-a descurajat niciodată, ci din contră, a învățat să se bucure de toate lucrurile din viața sa. Mai mult decât atât, spune că își trăiește visul de mai bine de 15 ani, ceea ce nu poate fi decât un motiv de bucurie și totodată, de mândrie.
„Eu întotdeauna am știut că o să fiu bine! Eu sunt un om căruia i-a plăcut viața și de mică mi-a plăcut. Am avut o viață extrem de simplă la Sibiu… întotdeauna am visat să fiu ce sunt acum, uite, să vin la petrecerile astea cu sclipici, mie mi s-a îndeplinit visul.
Fetița aia mică și-a văzut visul îndeplinit de vreo 15 ani încoace. Cum să fiu eu nefericită? Chiar dacă nu îți mai merge bine într-o parte nu înseamnă că trebuie să vezi numai răul! Eu așa am fost întotdeauna, niciodată nu m-a văzut nimeni terminată! Am găsit întotdeauna binele și știam că o să vină! Întotdeauna du pă o nefericire vine o fericire! Întotdeauna am gândit așa!”, a mai spus vedeta pentru sursa menționată anterior.