Prima pagină » National » Kover Paul, un fost șef al Poliţiei Locale Oradea, și-a înjunghiat soţia: Urmărit penal pentru tentativă de omor – VIDEO

Kover Paul, un fost șef al Poliţiei Locale Oradea, și-a înjunghiat soţia: Urmărit penal pentru tentativă de omor – VIDEO

15 ian. 2021, 15:16,
Cristian ZAVASTIN în National

Un fost șef al Poliţiei Locale Oradea Kover Paul și-a înjunghiat soţia în plină strada. Întregul atac a durat mai puţin de un minut şi, cu toate că în zonă s-au aflat mai multe persoane, nu a intervenit şi nici nu a sunat nimeni să ceară ajutorul poliţiştilor.

Primul apel la 112 s-a înregistrat la ora 18.11, adică după plecarea atacatorului, iar echipajele medicale şi cele ale Poliţiei Naţionale au ajuns la faţa locului după încă 5-10 minute.

Din fericire, femeia în vârstă de 45 ani şi mamă a doi copii, a scăpat cu viaţă, datorită intervenţiei rapide a medicilor SMURD, care i-au acordat primul ajutor şi au transportat-o repede la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Spitalul clinic judeţean Oradea.

„Pacienta a fost internată în Secţia de Terapie Intensivă şi a fost operată. Este stabilă şi conştientă”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Prins după cinci ore de căutări

Bărbatul care și-a înjunghiat soția a fost prins după cinci ore de căutări. Acesta s-a ascuns la demisolul unui bloc de-abia construit, situat la aproximativ 300 de metri de locul atacului. Kover a fost văzut, însă, de paznici, care au sunat la 112, anunţând că au un intrus.

Când a fost găsit, fostul șef al Poliţiei Locale Oradea era plin de sânge şi tremura, fiind transportat la UPU Oradea, pentru investigaţii medicale. Acesta se automutilase, spun medicii, care au numărat pe corpul lui peste 20 de înţepături şi tăieturi de cuţit, însă toate superficiale.

Audierea fostului polițist, amânată

Kover Paul a rămas internat pentru supraveghere, iar din această cauză procuroarea Bianca Vulcan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cea care coordonează ancheta în caz, a amânat audierea lui.

„În caz s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, „constând în aceea că în data de 10 ianuarie, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla pe strada Oneştilor, pe fondul unei stări conflictuale vechi, autorul i-a aplicat victimei în varstă de 46 ani mai multe lovituri cu un corp tăietor înţepător în zona abdomenului şi a toracelui“, a declarat prim-procurorul adjunct Gligor Sabău.

Șefii poliţistului local s-au declarat şocaţi de cele întâmplate, spunând că acesta nu a avut niciodată probleme de comportament la locul de muncă.

Concediat, după reorganizarea instituţiei

Fost director adjunct al Poliţiei Comunitare iar apoi şi director, Kover a fost concediat după reorganizarea instituţiei însă a deschis proces împotriva Primăriei, obţinând în instanţă reîncadrarea sa. El a revenit în Poliţie ca şef Birou Disciplina în Construcţii şi Protecţia Mediului, funcţie pe care ulterior a pierdut-o, tot ca urmare a unei reorganizări, iar în prezent este poliţist local.

Despre Kover Paul, vecinii au spus că l-au auzit certându-se de multe ori cu soția. În luna ianuarie a anului trecut, soţia lui a ajuns să solicite ordin de protecţie împotriva lui iar apoi şi divorţul. La cea din urmă cerere, a renunţat, însă, câteva luni mai târziu, alegând să se separe, doar, în fapt.

Filmarea în care se observă comportamentul fostului șef al Poliției Locale Oradea. Acesta își înjunghie soția în plină stradă.

 

Sursă video – https://www.ebihoreanul.ro/

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Un accident grav a avut loc pe DN22, în Constanța, miercuri, 22 aprilie, pe DN22, între localitățile Săcele și Tariverde, în zona Gura Dobrogei, la kilometrul 264. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare gravă. Impactul a […]
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2026
23 aprilie 2026