Un teren de 31 de metri pătrați, din zona Podu de Piatră, a devenit scop în viață pentru Silviu Apostol, consilier local PNL. Mai deține 2 suprafețe pe care desfășoară activități de transport persoane. Ieri, la amplasament, muncitorii transformau terenul în parcare. Dacă va reuși să cumpere suprafața, va ajunge la aproape 500 de metri pătrați, numai bun pentru un bloc. Dar are nevoie de votul colegilor din Consiliul Local
Silviu Apostol, consilier local PNL, ușor, ușor reușește să pună la cale o afacere cu terenul primăriei. Pe strada Străpungerii Silvestru, nr. 40, vizavi de rond Podu de Piatră, alesul local deține o clădire de tip chioșc unde desfășoară activități de transport persoane. Mai precis, cu cele 10 microbuze din dotarea societății Smart Invest SRL, unde Silviu Apostol este asociat, realizează transport interjudețean.
Chioșcul de unde se fac rezervările și sunt ridicate coletele este amplasat pe o suprafață de teren de 31 de metri pătrați, ce se află în domeniul privat al municipiului Iași. În spatele clădirii, liberalul are în proprietate o suprafață de 226 de metri pătrați. În lateral se află altă suprafață, de 121 de metri pătrați, care este proprietatea municipalității, disputată în instanță. Nu este prima dată când Primăria Iași acceptă să vândă terenuri în zona centrală.
Silviu Apostol vrea neapărat terenul de 31 de metri pătrați
Faptul că terenul de 31 de metri pătrați a fost concesionat în ultimii ani l-a cam încurcat pe Silviu Apostol, are nevoie să devină proprietar. În cazul în care se va întâmpla, va ajunge să aibă aproape 500 de metri pătrați. Deja se poate vorbi despre un amplasament pe care poate fi inițiat un proiect imobiliar.
Dar ca să ajungă în această situație, liberalul pregătește atent pașii. Astfel, pe data de 02.11.2022, Silviu Apostol a depus o cerere la Primăria Iași, prin care dorește achiziționarea terenului de 31 de metri pătrați. Pe data de 29.03.2023 era întocmit un raport de evaluare a terenului de către expertul Vlad Bulău. Asta însemna că municipalitatea era de acord să vândă bunul. Numai că este nevoie și de acordul Consiliului Local. Pe data de 29.09.2023 este programată o nouă ședință ordinară de Consiliu Local. La 6 luni de la întocmirea raportului, proiectul privind vânzarea terenului va fi pe ordinea de zi. Acum, Silviu Apostol speră să nu fie încurcat de colegi, iar proiectul să fie respins.
Liberalul are de plătit 258 de euro/metru pătrat
Conform expertului, terenul solicitat de la primărie a fost evaluat la 258 de euro/metru pătrat, preț de vânzare, adică 7.990 de euro în total. Însă, dacă va primi acordul Consiliului Local, terenul va fi vândut printr-o licitație publică. Pentru ca procedura să fi validă, este nevoie de cel puțin 2 ofertanți, iar prețul nu trebuie să fie mai mic decât cel din raportul de evaluare. Au fost situații când bunurile primăriei au fost vândute, dar ceilalți ofertanți din cadrul licitației au fost interpușii beneficiarului direct interesat. Dacă la prima procedură nu sunt destule oferte, la a doua tentativă poate fi adjudecată licitația și cu una singură.
„Suprafața de teren solicitată are formă neregulată, atipică, încadrată în categoria ”curți construcții”, suprafața este plană, iar drumul de acces este asfaltat – str. Străpungere Silvestru. Accesul auto și pietonal se poate realiza direct din str. Străpungerea Silvestru”, se arată în descrierea bunului imobil.
Liberalul Silviu Apostol jură că nu vrea un bloc
În cursul zilei de ieri, 25.09.2023, liberalul Silviu Apostol se afla la celălalt loc de muncă, din zona Podu de Piatră. Reporterii BZI au observat că alesul local a comandat lucrări pentru montarea pavelelor în arealul chioșcului, pe teren proprietate și pe suprafața deținută, în trecut, de primărie. Acolo vrea să amenajeze o parcare pentru microbuzele firmei de transport. Muncitorii lucrau de zor. Întrebat despre intențiile viitoare, consilierul a devenit destul de secretos.
„Am depus anul trecut (despre suprafața de 31 mp – n.r.). Știu că e ochios, dar nu vreau imobiliare. Eu am zece mașini, vreau să fac o parcare acolo. Aveți vreo temă? Am câștigat procesul cu primăria”, a spus Silviu Apostol.
În realitate, procesul pentru terenul primăriei, stăpânit de liberal, nu s-a încheiat. Are termen la Judecătoria Iași, pe data de 15.12.2023. Conform ultimelor date financiare, Smart Invest SRL a înregistrat, în 2022, o cifră de afaceri de 945.096 de lei, profit de 12.300 de lei, datorii de 382.498 de lei. Sumele sunt destul modeste pentru liberalul ieșean care vrea să ajungă în posesia terenului deținut de Primăria Iași.
Un golan, face traseul Iasi Radauti si la imbarcarea in Iasi da bonuri fiscale dupa care nu lasa casa de marcat soferului. Pe traseu acesta umple masina cu diferiti navetisi si mai face si el un ban gramada!!!
In 2024, puțini oameni mai votează PnL…in Iași.
„Dragi ” primari pnl-iști… fugiți repede la alte partide că riscați să nu mai prindeți un alt mandat. Vin alegerile, dâgâ-dâm, tâgâ-dâm…🤪
Silviu Apostol un sofer de autobuz pentru camarila PNL, un coate goale pentru Alexe! Pacat de Costel ca s-a inconjurat doar de oameni mici pitici ( Sorin Alfoarei), soferi (apostol, patrascu), penali ( chirica ), cwrvari (Cazacu m, Bellu, primarita Apostol), mincinosi notorii (Danga Marius), spagari de cea mai joasa speta ( Ionel Damian)