Handbalistele de la CSM Iași 2020 dispută următoarea partidă de Liga Florilor în Sala Polivalentă „Dan Irimiciuc”. Partida împotriva celor de la SCM Craiova va avea loc duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 17:00, iar intrarea este liberă.
Ieșencele au jucat prima etapă în deplasare la Bistrița, unde au pierdut la scor în fața campioanei României. Totuși, speranțele pentru sezonul actual sunt mari, având în vedere lotul de jucătoare.
CSM Iași revine în Sala Polivalentă pentru Liga Florilor
Meciul cu SCM Craiova va fi mult mai echilibrat decât prima partidă, iar suporterii sunt așteptați în număr mare la arenă. Antrenoarea Ana Seabra are încredere în elevele ei înainte de meciul de duminică, însă a cerut susținerea publicului. Antrenoarea a mai acuzat anumite probleme de lot, care vor putea afecta structura echipei. Desigur că misiunea clubului este salvarea de la retrogradare, care va fi una foarte dificilă, având în vedere nivelul din Liga Florilor. În urmă cu două sezoane, clubul ieșean a avut un parcurs dezastruos, cu doar o victorie în tot campionatul.
„Avem unele probleme în lot, în sensul că nu vom putea beneficia de câteva jucătoare străine cu experiență. Sper, însă, să ne mobilizăm și în aceste condiții și să facem o treabă bună în meci. Jucătoarele s-au pregătit bine, cu concentrare maximă, și sper să aibă o evoluție corespunzătoare. Contez pe ambiția lor și pe susținerea publicului. Craiova este o formație experimentată, cu un lot echilibrat, care vine la Iași pentru un rezultat favorabil, dar și noi vom lupta cu toată energia”, a transmis Ana Seabra, antrenoarea portugheză de la CSM Iași 2020.
Handbalistele sunt încrezătoare
Lavinia Florea, aflată deja la al treilea sezon pentru echipa din Iași, este încrezătoare înainte de partida de duminică. CSM Iași 2020 a mai jucat recent două meciuri de pregătire cu SCM Craiova, pe care le-a pierdut la diferență mică. Având în vedere că joacă acasă, echipa noastră are șanse să câștige acest meci, însă totul se va decide în teren în funcție de concentrarea jucătoarelor și de indicațiile tactice.
„Ne bucurăm că am reușit să revenim în Liga Florilor, după un an în Divizia A. Ne dorim să facem o figură frumoasă, deși toate meciurile vor fi foarte grele pentru noi. Adversara de duminică, SCM Craiova, reprezintă un grup solid. Am jucat cu colegele de acolo într-un turneu de pregătire la Târgu Jiu, unde am pierdut în ultimele minute, la două goluri. Sperăm ca, de data aceasta, încurajate de publicul nostru ieșean, să facem să fie altfel scorul, în favoarea noastră”, a precizat Lavinia Florea, handbalistă la CSM Iași 2020.
Lotul de la CSM Iași 2020 este format din următoarele jucătoare: Figueira De Gois Isabel Cristina, Mihaela Grigore, Codruța Hrenaru; Lavinia Florea, Georgiana Olaru, Kristina Radayeva, Abdalla Osama, Cristina Mitrache, Marina Pavel, Mina Novovic, Ana-Maria Stana, Valentina Toader, Zelie Le Gardien, Elena Terciu, Ana Maria Cristea, Iustina Popa, Daniela Toader, Alina Molkova.
Handbalistele de la CSM Iași 2020 joacă pentru prima dată în Sala Polivalentă în acest sezon de Liga Florilor.
Da Misu Gavril nu e în lot? Cum nu știți care Misu ? Ăla gras, prost și hoț…Iar vom fi ciuca bătăilor, dar nimeni nu îi ia vaca de muls lui Gavril piticania care cand e pe terenul de fotbal se excita ca îl gâdilă iarba la ouă …