Actualitate

Liviu Dragnea a cerut astăzi la tribunal schimbarea judecătorului. Ce decizie a luat instanța – UPDATE

Publicat: 29 ian. 2020

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea lui Liviu Dragnea de recuzare a judecătorului care soluţionează contestaţia la executarea pedepsei în dosarul „DGASPC Teleorman”.

UPDATE: Mâine, Liviu Dragnea va merge şi la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Știrea inițială

Liviu Dragnea a cerut schimbarea judecătoarei care ar fi trebuit să decidă dacă va fi pus în libertate sau nu, motivând că aceasta ar fi semnat un memoriu împotriva lui în trecut.

Dragnea susţine că Manuela Orzaţă ar fi părtinitoare, deoarece că a semnat un memoriu în care se cerea apărarea Justiţiei, în urma unor declaraţii făcute de fostul lider PSD.

Dacă cererea de recuzare va fi acceptată, dosarul se va repartiza aleatoriu unui alt complet. Dacă nu va admisă, aceeaşi judecătoare va fi învestită cu soluţionarea acestei contestaţii la executare formulată de Liviu Dragnea.

Fostul lider PSD susţine că modul în care a fost constituit completul care l-a condamnat este nelegal şi contravine deciziilor Curţii Constituţionale.

Ar putea fi ziua eliberării pentru Dragnea, deoarece va fi lăsat să plece acasă imediat, dacă magistraţii tribunalului Bucureşti îi dau dreptate.

„S-a făcut o cerere de recuzare la doamna judecător întrucât dânsa a făcut o cerere de abţinere în care a invocat aceleaşi temeiuri pe care le-a invocat şi prima judecătoare care s-a abţinut şi a cărei cerere a fost admisă.

E vorba despre faptul că au semnat un memoriu la CSM despre nişte afirmaţii făcute de domnul Dragnea şi atunci atâta timp cât un judecător semnează un asemenea memoriu, noi am considerat că nu poate fi imparţială nici măcar aparent.

Dânsa a făcut cerere de abţinere, i-a fost respinsă, iar noi am făcut cerere de recuzare care e perfect admisibilă.

Două judecătoare au realizat că nu pot judeca un om în privinţa căruia s-au exprimat într-un mod care contravine chiar cererii pe care am formulat-o noi. Vom vedea mâine ce se întâmplă acolo”, a explicat Flavia Teodosiu, apărătoarea lui Dragnea, care a completat că joi vor ajunge din nou în faţa magistraţilor tot cu o contestaţie în executare, dar la ICCJ.



loading...

Adauga un comentariu