Macrisul, planta care reface ficatul. Vezi utilizarile terapeutice si modalitatile de administrare

Macrisul (Rumex acetosa l., Fam. Polygonaceae), cunoscut si sub numele de acris, lugeru-broastii, macris, pribolnic, schiaz, voinicica, este o planta erbacee perena cu gust acrisor, intalnita in flora spantana in aproape toate regiunile globului, dar in acelasi timp si o planta de cultura apreciata.

In foarte multe tari consumul este asigurat din flora spontana, fara a mai face obiectul unei legume de cultura. Intre macrisul de camp si soiurile cultivate nu sunt diferente de forma sau continut in saruri minerale.

Frunzele de macris sunt bogate in constituenti ca: fosfati, clorofila, vitamine (C), acid oxalic, acid crizofaic (actiune laxativa), acid tartric, acid ascorbic, etc.

Din grupa verdeturilor pentru frunze, macrisul are cel mai ridicat continut in acid oxalic ( 5,27 %) in substanta uscata, in comparatie cu stevia ( 2,77), spanacul (3,62) si loboda (3,2).

In 100 g frunze proaspete se gasesc 61 mg vitamina C, 87 mg fosfor, 258 mg potasiu. Dintre mineralele pe care le contine, amintim: calciu, potasiu, fier, magneziu etc.

Beneficiile nestiute ale sucului de macris

Utilizari terapeutice
In scop terapeutic se folosesc atat frunzele, cat si radacina. Din punct de vedere medical, datorita gustului sau acrisor, dat de continutul ridicat de acid oxalic, macrisul este considerat ca o leguma cu actiune emolienta. Este de asemenea un diuretic, racoritor, revitalizant, aperitiv, digestiv si laxativ usor si stomachic.

Daca proprietatile antiscorbutice, desi reale, sunt acum mai mult de interes istoric, in schimb proprietatile depurative sunt pretioase pentru cura de primavara, pentru eliminarea din organism a toxinelor.

De asemenea, macrisul are proprietati antitumorale recunoscute – intra in compozitia ceaiului Essiac si de detoxifiere a ficatului.

Medicina populara pomeneste radacina de macris ca un medicament al ficatului. Intr-adevar in cura de detoxifiere, care dureaza cateva luni, radacina de macris reface ficatul. Radacina de macris are efecte in tratarea bolilor de ficat, in special a hepatitelor virale extrem de agresive (B, C), a intoxicatiilor de tot felul.

Radacina rasa si administrata sub forma de decoct face minuni in tratamentul unor boli de piele sau al tumorilor benigne si chiar maligne.

Se dezgroapa cu ajutorul cazmalei, in luna octombrie, dupa ce tulpina si frunzele s-au uscat. Radacinile se spala de pamant in apa rece, se despica in patru si se lasa la uscat in locuri lipsite de umiditate si bine aerisite, pana cand isi pierd elasticitatea si se rup cu un pocnet sec.

Indicatiile terapeutice ale macrisului

Cum folosim radacina de macris ca medicament
Pulberea din radacina de macris: este forma de administrare cea mai eficienta si cu actiunea cea mai rapida.
Se obtine prin sfaramarea grosiera a radacinilor uscate de macris in mojar, urmata de macinarea lor cu rasnita electrica de cafea. Din pulberea obtinuta se administreaza, de regula, cate 1/2 lingurita de 4 ori pe zi, pe stomacul gol

Se tine sub limba 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. In bolile de ficat si in bolile produse de intoxicarea organismului, pulberea de macris este foarte eficienta in combinatie cu cea a altor plante amare, ca: anghinare, tintaura, gentiana, pelin etc.
De asemenea, pulberea de macris este eficienta ca adjuvant in bolile tumorale. Se administreaza cate o lingurita, de patru ori pe zi. Are efecte imunostimulatoare si revigorează organismul

In tratamentul hepatitelor virala de tip A, B, C: amestec de pulberi de radacina de macris, iarba de anghinare (Cinara scolymus), seminte de armurariu (Silbyum marianum) si iarba de sunatoare (Hypericum perforatum), in proportii egale; se administreaza cate 1 lingurita de pulbere pe stomacul gol, de 4 ori / zi, in cure cu o durata de cate 3 luni.

Sechele posthepatice, tulburari hepatice aparute pe fond de oboseala: – se asociaza pulberea de radacina de macris cu cea de iarba de anghinare (Cinara scolymus), in proportii egale; se administreaza de 3 ori / zi, inainte de mesele principale pe o perioada de minim 2 saptamani ( in afectiunile usoare) si de 2- 3 luni ( in cele severe).

Acnee – se combina 4 lingurite cu pulbere de radacina de macris, cu 4 lingurite miere; se consuma pe parcursul unei zile, pe stomacul gol, intr-o cura de minim 2 luni.

Decoctul din radacina de macris
Doua lingurite de radacina de macris maruntita se lasa la inmuiat in 1/2 cana apa, de seara pana dimineata, apoi se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa se fierbe cu inca 1/2 cana apa, 1-2 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte. Preparatul obtinut se consuma in 2-3 reprize pe parcursul unei zile.

Este un remediu bun in bolile de ficat dar si in intoxicatiile alimentare.

De asemenea, in cazul unor pete pe piele aparute din cauza unor dezechilibre interne, se beau zilnic, pe stomacul gol, 2-3 cani de decoct de radacina de macris. O cura dureaza minimum 1 luna; eficienta remediului creste, daca se adauga si 1 lingurita de iarba de trei-frati-patati (Viola tricolor) la 1 cana de preparat.

Uz extern
Cataplasme de frunze de macris fierte – abcese, furuncule, „tumori albe” (artrite tuberculoase cornice, cu umflarea tesuturilor), eczeme, psoriasis etc.

Cataplasme calde cu frunze de macris si untura: se obtine din parti egale de macris tocat si untura calda, prin amestecare si pozitionare in comprese de tifon.

Frectii cu frunze de macris: pentru a atenua intepaturile de urzici.

Contraindicatii si precautii
Macrisul nu se consuma de catre persoanele cu afectiuni pulmonare, astm, sensibilitate gastrica, guta, reumatism, colici nefritice, calculi.

Foarte important! Macrisul nu se fierbe in vase de cupru.