În continuare, babetele bârfitoare vă prezintă una despre marea madamă Cămiluța Gavril. Gurile rele spun că cocoana a agiuns ca ultima gâscă ce își dă cu părerea despre pulitică. De fapt, tătă lumea știe că madam Cămiluța (cu șuncuța, ca să rimeze!) a avut nevoie de o conjunctură favorabilă ca să se urce pe cai mari (care să o poată duce în spinare, să nu se deșale!). Dacă nu ar fi avut această conjunctură, nu ajungea nici să spele podelele pe la unele partide. Totuși, acum, s-a văzut că, în realitate, Cămiluța, zisă și „madam Lănțișor” (prietenii știu de ce!), nu mai reprezintă niciun interes pentru ieșeni: nici în ce privește educația, nici în vreun alt domeniu!
Aceleași guri rele spun că madama cu dorsalul impresionant nu este mai mult decât o țață cu discursuri încurcate, pe care nu le înțelege nimeni și care sunt de o prostie ieșită din comun. Mai mult, tătă lumea se întreabă cum s-a găsit tocmai madama aiasta cu curul cât butoiul să vorbească despre onoare, când ea nu a făcut dovada că ar avea așa ceva și nu e altceva decât o „traseistă” pură, fără caracter și aflată mereu în căutarea ciolanului cel mai gras, ca să se depună acolo unde trebuie! Mulți spun că, de fapt, Cămiluța ar trebui să se ia de o mânuță cu Arăgăzel Pompa: unul să ajungă pe la vreo școală de la Gheboaia, iar celălalt – pe doctor Vicol. Numai de asta ar fi ei buni!