Prima pagină » Culinar » Mâncare de spanac congelat de post – Cea mai simplă și rapidă rețetă pentru un preparat gustos!

Mâncare de spanac congelat de post – Cea mai simplă și rapidă rețetă pentru un preparat gustos!

23 mart. 2022, 13:00,
în Culinar

Mâncarea de spanac congelat de post este foarte delicioasă, însă și sănătoasă! Aceasta se prepară foarte ușor, și chiar și un începător într-ale bucătăriei va reuși, cu siguranță, să gătească o masă minunată.

Beneficiile spanacului

Spanacul nu este pe placul tuturor, însă e bine să știm că acesta este foarte sănătos! Acesta și-a făcut apariția în Europa încă din secolul al XII-lea și chiar de atunci este folosit în obținerea unor remedii naturale.

Spanacul este foarte bogat în vitamine precum A,B, C, dar și în minerale precum fier, magneziu și altele.

Acesta ajută la îmbunătățirea vederii și nu numai! Este foarte bun și pentru persoanele care au probleme cu stomacul pentru că acționează ca un pansament gastric.

De asemenea, așa cum ne-a învățat și Popeye Marinarul, spanacul ajută la întărirea și dezvoltarea mușchilor.

Ce ingrediente sunt necesare pentru prepararea spanacului

Pentru acest preparat de post, nu vom avea nevoie de prea multe ingrediente. Acesta este simplu de pregătit și de gătit. Pe deasupra, este foarte gustos și nu îngreunează deloc digestia, ci din contră!

În primul rând, trebuie să pregătim ingredientul esențial, și anume spanacul congelat. Dacă spanacul a fost congelat imediat după ce a fost cules, acesta nu-și va pierde prea mult din proprietăți. În jur de 1 kg de spanac este mai mult decât de ajuns. Puteți schimba cantitățile ingredientelor în funcție de câte porți doriți să serviți.

La această cantitate de spanac, putem pune două cepe mai mari sau 3 mai mici. Din această rețetă, usturoiul nu trebuie să lipsească! Puteți folosi patru sau cinci căței de usturoi. Vom mai avea nevoie și de niște pastă de stomacă, câteva linguri (trei sau patru sunt destule).

În rest, drept condimente vom folosi clasicele, și anume sarea și piperul. Mai puteți adăuga niște cimbru sau oregano uscat. Atunci când este vorba de condimente, puteți ă condimentați preparatul după gustul fiecăruia.

Pentru fanii înrăiți ai preparatelor picante, puteți adăuga și niște ardei iute la această rețetă.

Mâncare de spanac congelat de post – Cum se prepară

Nu este deloc greu să gătim spanacul. Este un preparat foarte ușor și gustos.

În primul rând, trebuie să curățăm ceapa și usturoiul, după care le tocăm mărunt.

Într-o tigaie încăpătoare, le vom pune la sotat și adăugăm niște ulei. Tot acum putem pune sarea alături de piper. Trebuie să adăugăm și niște apă (nu mai mult de o căniță). Amestecăm încontinuu, cam 5 minute. După aceea, putem adăuga și spanacul. Acesta trebuie scos cu cel puțin o oră din congelator, înainte de a-l găti. După aceea, lăsăm capacul pe tigaie. Aburii vor prinde bine preparatului. Focul nu trebuie să fie prea mic, dar categoric nici prea mare! Trebuie să fim atenți la preparat și să amestecăm periodic.

La sfârșit, când spanacul s-a gătit destul, adăugați restul condimentelor dorite, și amestecați totul cu pasta de tomate. Mai puteți lăsa amestecul pe foc câteva minute pentru a fi siguri că totul este bine gătit.

Mâncarea de spanac congelat de post se face foarte ușor și constituie o masă savuroasă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026