Prima pagină » Local » Medicul ieșean Tudor Ciuhodaru, despre cum poate fi prevenit înecul. Mic ghid de supraviețuire: „Nu vă mai riscaţi viaţa!”
Medicul ieșean Tudor Ciuhodaru, despre cum poate fi prevenit înecul. Mic ghid de supraviețuire:

Medicul ieșean Tudor Ciuhodaru, despre cum poate fi prevenit înecul. Mic ghid de supraviețuire: „Nu vă mai riscaţi viaţa!”

19 iul. 2023, 17:45, 1 ,
în Local

Medicul ieșean Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă cu privire la cazurile persoanelor ce și-au pierdut viața prin înec.

„Nu vă mai riscaţi viaţa! 7 oameni (printre care și 3 copii de 5, 12 și 13 ani) au murit înecați. Cum poate fi prevenit înecul: (mic) ghid de supraviețuire.

Sunt 7 NU care vă pot salva viața:

1. NU înotaţi în zonele de plajă nesupravegheate/neamenajate sau fără persoane în jur. Apa poate fi înşelătoare şi pentru înotătorii experimentaţi.

2. NU ignorați avertizările şi indicaţiile salvamarilor.

3. NU intraţi în apă imediat după ce aţi consumat alcool, aţi mâncat copios sau după un efort fizic intens.

4. NU intraţi brusc în apă. Diferenţa mare de temperatură poate duce la deces prin hidrocuţie (şoc termic). Udaţi în prealabil faţa, gâtul, ceafa, pieptul, spatele pentru a permite termoreglarea. Evitaţi îmbăiatul fără acomodare dacă aţi stat mult în soare sau dacă temperatura apei e mai mică de 20 de grade.

5.NU plonjați. Impactul poate duce la deces prin traumatism craniocerebral sau lezarea coloanei cervicale.

6. NU lăsați nesupravegheaţi copiii, vârstnicii şi persoanele cu afecţiuni asociate.

7. NU vă supraevaluaţi. Apa poate fi înşelătoare chiar şi pentru înotătorii experimentaţi. 90 % dintre înecaţi sunt persoane care ştiau să înoate, unii chiar buni înotători. Dacă nu ştiţi să înotaţi fiţi atenţi la adâncimea apei, la curenţi sau valuri.

Atenție!!! Asocierea alcool + înot e letală. 50 % din cazurile de înec la tineri au avut loc pe fondul consumului de alcool. Anul trecut 46 de oameni și-au pierdut viața.

(!!!) 10 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre înec.

1. E frecvent letal – a treia cauză de deces la adult în sezonul estival.

2. Primul ajutor constă în scoaterea din apă urmată de evaluarea şi stabilizarea semnelor vitale.

3. Şansele de reuşită sunt condiţionate de intensitatea şi durata lipsei de oxigen la nivelul organismului determinată atât de durata submersiei, temperatura apei cât şi de vârstă, boli sau leziuni asociate.

4. De aceea salvatorul trebuie să ajungă la victimă cât mai rapid.

5. După 4-5 minute şansele de reuşită scad.

6. Siguranţa salvatorului e pe primul plan.

7. Apreciaţi corect resursele fizice necesare unui astfel de demers.

8. Aveţi grijă la posibilele reacţii de panică în care victima se agaţă de salvator şi pune viaţa ambelor persoane în pericol.

9. Victima care a plonjat este considerată ca având leziuni de coloană vertebrală. Stabilizaţi cu mâinile gâtul victimei în poziţie neutră. Scoateţi victima din apă pe un suport rigid.

10. Evaluaţi semnele vitale. Dacă sunt prezente, se plasează pacientul în poziţie laterală de siguranţă iar dacă sunt absente se începe resuscitarea cardiopulmonară.

După restabilirea semnelor vitale se va efectua încălzirea progresivă până la sosirea echipajului medical de urgenţă.

!!! Supravieţuirea unei submersii prelungite, chiar după resuscitarea îndelungată, este neobişnuită”, a spus Tudor Ciuhodaru.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026